Chiar si în conditiile sistemului de asistenta, scandalurile de arbitraj abunda în campionatele puternice, ba chiar si în Liga Campionilor. Cum ar putea fi altfel în biata noastra Superliga? Aparitia sistemului VAR la nivelul superior al fotbalului românesc a fost privita de toata lumea ca o binecuvântare. Nu se mai putea respira pe arenele patriei de atâtea ispravi cu fluierul în gura si toti scandau la unison „sa vina VAR-ul!”, Federatia si Liga fiind înjurate în egala masura, nelipsind, bineînteles, faimoasele interese imaginare purtatoare de fesuri fistichii. A trecut aproape o treime de campionat cu VAR cu tot si discutiile despre arbitraj nu mai contenesc, în deplin sincronism cu greselile de arbitraj care apar etapa de etapa. Asa cum arata o analiza facuta recent de „Gazeta Sporturilor”, procentajul erorilor aparute si „varuite” în campionatul nostru penduleaza în jur de 50-, iar poporul microbist se tot întreaba la ce a folosit atâta cheltuiala (masini, monitoare, personal instruit etc.) daca tot acolo suntem? Desi, daca judecam drept, tot în jur de 50- sunt si greselile corectate de asistentii din spatiile video. Ceea ce, dincolo de unghiul în care se priveste este remarcabil. Iar daca un singur meci viciat de arbitraj este salvat prin tehnica moderna înseamna ca VAR-ul asta îsi dovedeste un pic de rezon. Dar hai sa aruncam un ochi spre mândra Europa de Vest, oferita cu generozitate de televiziunile noastre dragi. Acolo unde sistemul VAR are câtiva ani buni de functionare, derapaje tot mai apar. Chiar si în Liga Campionilor, marturie stând echipe ca Barcelona, ori Olympique Marseille de exemplu, care s-au considerat, chiar justificat, ca fiind nedreptatite. La noi, VAR este într-o perioada de rodaj, dar la ei de ce mai apar astfel de situatii? Semn ca si sistemul este perfectibil, dar - în acelasi timp - principiul suveranitatii absolute a cavalerului cu fluier - este prea mult fetisizat. Multe discutii se pierd pe la talk-show-urile de pe sticla pe tema nefondata a necesitatii asistentei video în fotbalul românesc. Iar cei din ligile inferioare unde arbitrajele sunt mai „colorate” nu mai tânjesc dupa VAR, ci se întreaba retoric, „ei si daca avem VAR, ce mare chichirez?”. Din noianul de discutii televizate din ultima vreme am retinut doua idei: Prima, exprimata de un apreciat comentator TV, se bazeaza pe un zvon aparut de prin zona Comisiei Centrale a Arbitrilor cum ca arbitrii care apeleaza prea des la camera VAR sunt „articulati” la evaluari, y compris, delegari. Si cum secretomania forului condus de Kyros Vassaras este notorie, zvonurile se propaga nestingherite. Deci, sarmanii nostri arbitrii nu din fudulie refuza sprijinul VAR, ci pentru a nu fi notati negativ. O astfel de realitate ar fi de-a dreptul stupida, fiindca ar elimina orice ratiune de a fi adus sistemul în campionatului nostru. Speram ca acest zvon sa fi aparut trunchiat: este normal ca un arbitru ale carui decizii au fost corectate prea des din camera video sa aiba probleme, dar nici unul mult prea sigur pe deciziile proprii nu poate fi vazut cu ochi buni. Credem ca cei de la comisii stiu sa discearna cu precizie toate fazele dubioase, inclusiv cercetând, în primul rând, gradul de dificultate a fazei, dar si pozitionarea arbitrului si sa judece diferentiat. VAR a fost adus sa ajute arbitrii, nu sa-i incrimineze, iar numarul de dreptunghiuri desenate cu bratele de catre ei pe teren nu este semnificativ prin el însusi. Alt punct de vedere discutat este taman legat de aroganta sau de fudulia sus-pomenita. Într-adevar, principiul „suveranitatii” este asimilat de multi conducatori de jocuri la modul absolut. Domnii arbitri - se zice - sunt prea plini de ei însisi, manifesta atitudine satrapica pe teren (cazul celebrului Danciu din Petrosani din alte vremuri n-a fost uitat!) si considera ca o lez-majestate interventia VAR. Acolo unde, de cele mai multe ori, oficiaza arbitri tineri. Care la rândul lor sunt intimidati de personalitatile unui Fesnic sau Chivulete si nu îndraznesc sa li se opuna. Contraargumentul este reprezentat de Ovidiu Hategan, arbitrul retras timpuriu de pe teren pe caz de sanatate si a carui prestatie de analist în camera VAR este apreciata ca fiind ireprosabila. Pai atunci, cine poate opri FRF de a angaja în asemenea locuri arbitri recent retrasi de pe teren? Arbitri care nu mai pot fugi dupa minge ca altadata, dar pot analiza cu mare competenta faze complicate pe monitoare. E mai bine sa fie adusi la analiza fluierasi care nu mai încap în loturile divizionare? Este o tema de meditatie care, ca multe altele, conduce spre cerinta perfectionarii sistemului. Fie chiar în proportie de doar 50- în câteva luni, s-a dovedit mai mult decât util în îmbunatatirea arbitrajului.
