Transmitându-si mesajul prin limbajul plurisemantic, mai mult sau mai putin interpretabil, al sunetelor cultivate, muzica poate exprima idei, stari, fapte, evenimente de o concretete acerba. De marile tragedii ale istoriei se cuvine sa ne amintim oricând, dar cu atât mai mult nu se poate sfârsi anul 2021 fara a evoca supliciul la care au fost supusi evreii în 1941 si modul cum a fost reflectat în creatia muzicala. În 1962, Dmitri Sostakovici se bucura de respectul, admiratia muzicienilor, ale publicului din tara sa si din lumea întreaga datorita frumusetii, plasticitatii, virtuozitatii scriiturii orchestrale, datorita frondei la adresa politicii oficiale comuniste prin simfoniile a IV-a (1936), a VII-a (1941), a IX-a (1945), a X-a (1953) si a XI-a (1957) - unele interzise ani multi, altele supuse unor puternice presiuni politice, altele sortite de autor interpretarilor ambivalente în presa cu speranta ca publicul va întelege adevaratele sensuri pe care le-a avut în vedere. Sostakovici era cunoscut si admirat de publicul din fosta Uniune Sovietica, din lumea larga, pentru curajul de a-si fi exprimat admiratia fata de folclorul, fata de muzica evreiasca. În plin antisemitism oficial întetit de banuiala dictatorului Stalin ca medicii evrei ar fi uneltit întru eliminarea sa si a unor membri din conducerea Partidului Comunist Sovietic (episod cunoscut sub denumirea „complotul halatelor albe”), banuiala transformata în fapta prin deportarea si încarcerarea multor medici, Sostakovici compusese în 1948 Cântece pentru soprana, mezzosoprana, tenor si pian pe versuri populare evreiesti, în multe din lucrarile sale în genuri diferite melodica, intonatiile, starea speciala de tristete a acestui tip de muzica erau sesizabile. De aceea, chiar daca în 1962 cenzura sovietica se relaxase oarecum, programarea Simfoniei Babi Yar a stârnit o intensa emotie. Despre întâmplarile tragice petrecute la 29-30 septembrie 1941 în apropierea Kievului se stia versiunea oficiala, conform careia nazistii au masacrat aproximativ 33.770 de evrei. Banuieli ca atrocitatile au fost comise de armata germana în colaborare cu autoritatile sovietice din Ucraina existau, însa oficial nu se spunea nimic. În consecinta, aparitia poemului Babi Yar de Evgheni Evtusenko în revista Literaturnaia Gazeta, apoi Simfonia a XIII-a cu acelasi titlu, compusa de Dmitri Sostakovici pe versurile lui Evtusenko, au însemnat un moment dificil pentru autoritatile sovietice, un moment de mare combustie emotionala pentru public. Chiar daca, în urma conflictului personal violent pe aceasta tema dintre Evtusenko si liderul de atunci al URSS, Nikita Hrusciov, în urma presiunii politice autorul versurilor a fost fortat sa rescrie poemul, adaugând referiri la victimele sovietice ale masacrului, varianta originala era deja în mâinile cititorilor, iar simfonia lui Sostakovici, cu toate piedicile puse de oficialitati, nu a putut fi interzisa, constituind un imens succes, concretizat si prin interventia militiei spre a tempera publicul doritor sa intre în sala de concert. Tensiunea emotionala, scriitura pentru voce solista de bas, cor de barbati si orchestra, atmosfera grava, sumbra, tesuta de instrumentele de alama, climatul armonic înnegurat, comentariul trist-înfiorat al instrumentelor cu corzi sunt destule argumente pentru a considera Simfonia a XIII-a Babi Yar un adevarat recviem. Nelipsite nici aici, ritmurile pregnante amintind dansurile populare rusesti, sarcasmul insidios ori violent (marca înregistrata a muzicii lui Sostakovici), dinamismul spectaculos reprezinta doar elemente constrastante ce contribuie la varietatea spectacolului muzical, însa nu afecteaza caracterul de recviem. Este o creatie ce nu lasa nici o clipa ascultatorul indiferent, având toate sansele de a fi interpretata de cunoscatorii tragediei din 1941 ca o reflectie muzicala puternica, iar de cei care, dintr-un motiv sau altul, ignora subiectul, ca o „imagine” a durerii, disperarii, absurditatii si pierderii sperantei, imagine potrivita uneori realitatii timpului nostru. Aproape imposibil a fi programata în România din cauza aparatului orchestral grandios pentru care a compus Sostakovici, din cauza dimensiunilor extinse si a dificultatii textului muzical, Simfonia a XIII-a Babi Yar exte accesibila ansamblurilor mari, dirijorilor, institutiilor muzicale ce nutresc interes pentru aceasta capodopera. Cea mai recenta, prestigioasa si de succes actiune se datoreaza dirijorului Andris Nelsons, Orchestrei simfonice din Boston, casei de discuri Deutche Gramophon. La 25 iunie 2021 a fost publicata editia ce cuprinde simfoniile I, a XIV-a si a XV-a, care împlineste integrala creatiei de acest gen ramasa de la Sostakovici, în viziunea interpretilor mentionati. Sigur, valoarea lor este indiscutabila, dar includerea Simfoniei Babi Yar în productia discografica recompensata cu nu mai putin de cinci premii Grammy este un semn limpede al impactului pe care momentul istoric tragic l-a avut asupra unei opere muzicale ce îsi pastreaza neatinse valoarea si semnificatia. Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
