Desi nu prea îmi pierd timpul cu comentariile sterile de pe social media, nu încetez sa ma minunez de ticalosia, prostia deliranta si reaua credinta care paraziteaza pâna la sufocare opiniile articulate, chiar daca uneori provocatoare din bula mea, ale lui Dan Alexe, Sorin Ionita sau Madalin Hodor. Când scriam acest text, în urma cu foarte multi ani, credeam ca se va atenua în timp cotcodaceala otravita a smintitilor care intervin obraznic si contondent pe internet. Dupa cum vedem azi, maladia s-a agravat. „În toamna anului 1991, la Paris, am atins pentru prima oara un computer. Era MacIntosh-ul din biroul Catherinei Durandin, îndrumatoarea mea de master, care-mi lasase spre utilizare acel spatiu în weekend. Cu ceva vreme înainte, Maria Bratianu împreuna cu Neagu Djuvara ne adusesera la institutul de istorie condus de Al. Zub, un transport de procesoare de text, un fel de masini de scris mai sofisticate, cu monitor, cu care puteai scrie texte pe care sa le corectezi pe ecran înainte de a le tipari. Verdele fluorescent pe fundal negru al acelor masinarii a însemnat pentru mine botezul lumii noi. În 2004, în biroul meu de la New York University, unde ma invitase Tony Judt, am trait un soc cultural: am început sa dialoghez în scris peste ocean cu copiii mei prin yahoo messenger, jucarie inventata de curând, dar pe care eu nu o folosisem (socul cultural nu a venit de la tehnologie, ci de la faptul ca fiica si fiul meu, liceeni fiind atunci, adoptasera deja limbajul trunchiat al timpului lor, scriind cu simboluri si cu prescurtari si ilustrând sentimentele si ideile cu emoticoane, în timp ce eu, tataie depasit, ma chinuiam sa articulez fraze coerente si corecte gramatical). În 2006, la Chicago, comunicarea gratis prin Skype si identificarea casei din Hyde Park prin Google Map erau facilitati cu care i-am dat gata pe universitarii chicagoani pensionari, si ei mari fani de tehnologie, în casa carora locuiam. Practic, în doua decenii, s-a schimbat profund paradigma comunicarii cu care eram obisnuiti de cel putin un secol. Ritualul complex al scrisorii, cu politetea formularii, cu arhitectura sa retorica (de regula, rafinata dupa o ciorna prealabila), cu conditionarea temporala care facea asteptarea înfrigurata si ascutea perceptia, colorând-o psihologic, într-un cuvânt întreaga civilizatie epistolara care ne marcase comunicarea moderna începea sa se topeasca în masa amorfa, indistincta, simplista si meschina a emailului. O lume întreaga în care scrisul, politetea, cultura, expresivitatea si educatia faceau diferenta se prabusea. Daca ar fi sa reiau un exemplu folosit la un moment dat de Constantin Noica, cu rafinamentul sau pedagogic si hermeneutic adulmecat de la Nae Ionescu, as spune ca lumea noastra a trecut de la cuminecare (învatatura plina de sens, cu vibratie spirituala, descoperita prin efort intelectual si aperceptiv) la comunicare goala (bombardament de informatii plate, adevarate si false, pe care le preluam mecanic, fara efort intelectual, critic, si care ne creeaza automatisme de gândire si comportament). Lumea Google reprezinta, neîndoielnic, un urias izvor de informatii amalgamate, un instrument de cunoastere la un click distanta cu un formidabil impact asupra creierului nostru. De aceea, internetul e o descoperire uluitoare fara de care ne-ar fi greu sa ne mai imaginam viata zilnica. Însa nu numai cunoastere ne-a adus aceasta incredibila unealta, ci si o solutie de a ne depasi singuratatea si alienarea inevitabila pe care ne-o provoaca o lume dominata de meschinaria protestanta, cea care cultiva harnicia stearpa si inoculeaza asumarea sclaviei drept valoare morala, o lume în care goana dupa profit si excesele individualiste sunt valorizate subiectiv ca fiind un semn al reusitei, mai presus de tulburarile sufletesti sau de interogatiile culturale. Aceasta solutie, aparuta asa cum globulele albe se chircesc în jurul toxinei încercând sa o dizolve, poarta numele de social media si reprezinta tot setul de lumi virtuale în care oamenii haituiti din lumea reala se pot retrage si fantaza în voie simulând comunicarea, violenta sau sexul. Democratizarea comunicarii nu a însemnat, totusi, un pas înainte. Astazi, daca scrutam tabloul terifiant al sobolanelii fetide care acompaniaza, în subsolurile netului, „dreptul neîngradit la comunicare” ar trebui, poate, sa meditam la parabola ucenicului vrajitor din Faust (nu o mai explic, e prezentata cliseistic, deci pe întelesul „millenialilor”, pe net). Efectele secundare, daunele colaterale pe care internetul le-a creat nu sunt deloc mici si vor avea, neîndoielnic, efecte grave si de durata. Primul si cel mai toxic dintre ele este, de departe, pandemia urii si a mitocaniei extinse tumoral prin toate instrumentele de comunicare din acest mediu: de la comentariile care însotesc orice forma de exprimare a opiniei personale, pâna la campaniile de trollare si mistificare a adevarului, de linsaj public sau de manipulare, unele dintre ele chiar cu potential de razboi informatic si de subminare a statului de drept. De ce s-a ajuns aici? Pentru ca exista, în constructia interioara a fiecaruia dintre noi, etaje obtinute ca urmare a celor „sapte ani de-acasa”, a educatiei din scoala, a lustrului dobândit prin frecventarea lumii civilizate, a slefuirii datorate culturii umaniste precum si a ipocriziei formatoare pe care o cultiva aristocratia (fie ea strict de sânge, fie, mai nou, de susa economica) care, strat dupa strat acopera animalitatea latenta, barbaria naturala a hominidului. Caci, o stim deja, si un fiu de rege sau de geniu matematic lasat de mic în lumea lupilor nu va putea evolua mai sus de orizontul carnasier si de haulit la luna. Din nefericire, astazi, social media media topeste rapid urmele de straturi puse de cea mai firava educatie, scotând la iveala, dezinvolt, barbaria, în numele democratizarii si a dreptului neîngradit la pareri. Politica libertin-iresponsabila de a lasa desfrânate în spatiul public cele mai josnice porniri de animalitate ne-a adus aici. O harmalaie generalizata, în care precupete isterice, cu bale la gura, te spurca spasmodic, de pe ecranul haznalei coruptilor, de pe Facebook, de pe blog, dar mai ales prin comentarii injurioase si inadecvate (lasate la liber, iresponsabil, de administratori pentru iluzorii cresteri de rating) care mânjesc însasi ideea de comunicare, acopera în crescendo vocea ratiunii si a bunului simt. Ne-am trezit, pe nesimtite, sub tirania nesimtitilor. Suntem în plin razboi al mârlaniei vezicante, al barbariei verbale, al animalitatii comportamentale în care ratati resentimentari îsi rezolva complexele prin imprecatii murdare de multe ori raspândite maladiv pe toate fronturile prin copy-paste. Ce-i de facut? Nu stiu, eu încerc, vorba lui Dan Petrescu (dizidentul iesean, nu fotbalistul!) necitirea avizata!” Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
