În textul anterior (Cum sa nu faci regionalizarea) ne-am concentrat atentia asupra propunerii CCIR de desfiintare a judetelor actuale si de regrupare a lor în 15 judete mai mari. 26 dintre resedintele de judet îsi vor pierde functia administrativa, pentru ca pastrarea configuratiilor actuale într-un sistem administrativ cu un nivel secundar pulverizat în 15 regiuni mici de inspiratie sovietica ar fi neproductiv. Dezechilibrele ce vor fi induse sistemului teritorial de o astfel de abordare a regionalizarii vor fi uriase si vor avea un impact negativ pe termen lung asupra celor 26 de municipii resedinta, ce nu au nici o sansa sa devina resedinte ale noilor configuratii administrative. Impactul negativ se va resimti si asupra teritoriilor polarizate de catre acestea. Daca se va pune în practica aceasta propunere, vom da o lovitura cumplita unuia dintre cele mai fragile paliere urbane din tara noastra – orasele medii, ce si-au repliat puternic în ultimile decenii atât dimensiunea economica, cât si cea demografica. Vor primi lovituri suplimentare si acele orase ce au reusit sa-si stabilizeze declinul în ultimul interval intercenzitar (Alba Iulia, Bistrita, Vaslui, Piatra Neamt sau Slatina – s-a luat în considerare si populatia comunelor ce compun aglomeratia urbana). În rastimp a aparut în presa si varianta celor 12 judete propuse de catre deputatul Tudor Benga. Oricum, aceste doua configuratii sunt mult mai nocive pentru dezvoltarea teritoriala a tarii noastre decât configuratia regiunilor de dezvoltare actuale. Daca s-ar rezolva problema clivajelor identitare si functionale de la nivel regional, în cazul Regiunii de dezvolare Sud-Est si a celor active la nivel subregional, în cazul regiunii Centru, am avea niste configuratii mai performate decât cele propuse în ultimele saptamâni. Regiunile mari sunt mai eficiente În actiunea de stabilire a limitelor regionale apar câteva clivaje, dintre care cel mai important opune chestiunea spatiilor polarizate (a zonelor de influenta a oraselor regionale), chestiunii omogenitatii spatiale. La scara regionala, omogenitatea nu mai înseamna, ca în cazul teritoriilor situate la niveluri scalare inferioare (subregional, local), omogenitatea conditiilor naturale, ci mai degraba se suprapune pe chestiunea identitatii. Opozitia spatii polarizate vs. teritorii omogene se traduce la scara viitoarelor configuratii regionale în opozitia dintre teritorialitatea superficiala (modul de practicare a teritoriilor – relatiile între diversele locuri si vectorii acestora) si teritorialitate profunda – cu alte cuvinte, a identitatii teritoriale. Regiunile ale caror contururi se vor suprapune limitelor de polarizare ale marilor orase Acestea reprezinta o categorie intermediara din perspectiva coeziunii si competitivitatii regionale. Varianta se bazeaza pe centralitati superioare si e hibrida în raport cu vechile limite istorice; pune în loc configuratii mult mai eficiente decât propunerea CCIR. Parametrii s-au îmbunatatit substantial – regiunile devin mai mari, mai importante din perspectiva economica, se bazeaza pe o centralitate superioara, secondata adesea de centralitati intermediare si (aspect foarte important!) sunt mai coezive. Aceste regiuni închid în interiorul limitelor un procentaj mai important al fluxurilor la nivel regional, iar identitatea regionala e manifesta. Aceste caracteristici s‑ar reflecta în cresterea coeziunii teritoriale si a competitivitatii regionale la nivelul UE. Dimensiunea demografica medie creste la peste 1,9 milioane de locuitori, ceea ce ne‑ar clasa sub nivelul mediu polonez. Mediana coboara sub 1,8 milioane. Exista câteva abateri de la limitele istorice ale regiunilor. Abaterile delimiteaza regiuni mai coezive din perspectiva teritoriala si mai competitive (Banat si Arad). În cazul acestei configuratii, Dobrogea devine cea mai mica unitate administrativa regionala (putin peste 850 de mii de locuitori), dar este una sustenabila, având în vedere ca din perspectiva economica nu e chiar atât de neajutorata (locul al II-lea dupa PIB/ locuitor dintre regiunile propuse, dupa Banat si Arad, excluzând regiunea urbana a Bucurestiului). În plus, centralitatea sa primordiala e una dintre cele mai importante – locul al III-lea în ierarhia demografica, al III-lea în cea economica si cu siguranta se afla într-un Top 6 al celor mai importante centralitati din perspectiva serviciilor regionale (fara Bucuresti). De asemenea, identitatea regionala e una dintre cele mai puternice. Regiunile istorice mari, precum Moldova sau Transilvania, se regasesc în aceasta varianta segmentate în doua sau trei regiuni, centrate pe orasele importante ale sistemului teritorial, unele fiind calate pe identitati puternice la nivel subregional (Transilvania de Est, ce grupeaza tinuturile secuiesti). Rezolvarea problemelor care tin de identitatile subregionale (cazurile Bucovinei de Sud sau al Maramuresului istoric e simpla. Avem modele de bune practici în unele state europene. Problemele de natura identitara pot fi rezolvate prin acordarea unor competente suplimentare (culturale, de reprezentare în cazul unor organizatii transnationale, în domeniul turismului etc.), care vor asigura o autonomie largita acestor teritorii în raport cu regiunea. Cel mai bun exemplu în acest sens e Tirolul italian. În ceea ce priveste judetul Suceava, care nu e pe deplin bucovinean, nu ar fi indicata scindarea acestuia pe criterii identitare, având în vedere ca centralitatea suceveana asigura o buna coeziune la nivel judetean. În zona cu autonomie largita ar putea intra doar plasile bucovinene. Din perspectiva identitara, Transilvania de Nord (denumirea nu se suprapune realitatii istorice) e un construct teritorial hibrid, dar sa nu uitam de convergenta identitara activa din aceasta regiune, ce contribuie la cresterea coeziunii regionale. Chiar daca sunt active si o serie de interstitii de polarizare la niveluri inferioare regionalului, Clujul e cea mai mare centralitate regionala si pentru Bihor, si pentru Salaj sau Maramures si Satu Mare. Celelalte teritorii transilvane, desi nu au o coeziune teritoriala foarte puternica, sunt unitare din perspectiva identitara, calate fie pe identitatea secuiasca, fie pe cea a vechilor burguri germane. Desi aceasta identitate a sudului ardelean e relicta, anima totusi teritorialitatea acestei subregiuni. Foarte important e faptul ca de la acest nivel se justifica si conservarea judetului ca entitate administrativa, asa încât resedintele judetene mai mici nu-si vor pierde prea mult din vigoarea lor functionala. Unele vor continua sa scada, altele se vor aprecia, ca si pâna acum, pâna vor ajunge la nivelul critic dat de importanta lor teritoriala, dar fara a li se crea un handicap suplimentar în aceasta actiune de regionalizare. Deja de la acest nivel are noima si multilocalizarea serviciilor administrative. De exemplu, prefectura regionala poate functiona într-un oras, iar consiliul regional în altul. De asemenea, serviciile importante la nivel regional (ADR, ANAF, Directiile vamale, statistice, de sanatate, de învatamânt, silvice, de mediu, de drumuri, de cai ferate, de turism, economice etc.), toate manifeste la nivel regional, se pot localiza în mai multe orase, în functie si de importanta lor în domeniile respective. (Pe data viitoare) (Cele doua harti ale configuratiilor regionale au fost construite plecând de la ipoteza unei interventii minore la nivelul limitelor judetene actuale. În ambele cazuri vorbim de un compromis între limitele identitare si cele de polarizare ale marilor orase.) George Turcanasu este lector doctor la Departamentul Geografie din cadrul Facultatii de Geografie si Geologie, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
