Comentarea metamorfozelor mereu surprinzatoare ale fenomenului discursiv pe care îl numim eufemizare continua pe marginea unor exemple din aria terminologiilor profesionale. Reprezentantii unor profesii traditionale resimt, pare‑se, tentatia irepresibila de a‑si înnobila oarecum ocupatia prin adoptarea unei denumiri noi, aducatoare, în perceptia lor, de un prestigiu social superior. Aceasta tendinta este sesizabila de exemplu în domeniul modei si în cel al gastronomiei. Asa încât în loc de a‑si mai spune sau a se lasa numite case de mode, lumea s‑a umplud de agentii (de) fashion, prezentatoarele de moda de odinioara au devenit modele sau fotomodele, iar locul lor de munca se cheama acum agentie de modeling. Nici frizerul nu mai este frizer, ci a devenit un (hair) stilist, adica un fel de … stilistician al parului, cum ar veni, un fel de artist, în nici un caz un membru al grupului de crestini ortodocsi stilisti care au ramas, cum s‑ar spune, „pe stil vechi“, ramasi credinciosi vechiului calendar, cel iulian. Colega „de birou“ a stilistului (fost frizer!) refuza si dumneaei infama denumire de frizerita, dar primeste cu demnitate si satisfactie titlul de samponeza. Fiindca nu au apucat înca sa se învecheasca si sa îsi piarda aura de „eleganta“, denumirile manichiurista si pedichiurista sunt pastrate înca în uz, în schimb purtatoarele acestor nume sunt angajate de acum înainte la o academie de înfrumusetare. Un maestru în arta gastronomiei nu se mai poate, evident, multumi cu numele jignitor de bucatar, fie el si de înalta clasa, ci se simte înnobilat cu tilul de Chef. Ortografiat ca atare si cu majuscula, cuvântul nu primeste niciodata articol, ca sa nu se poata confunda, vezi bine, cu vreun sef oarecare (de echipa, de magazin sau de gasca interlopa). Daca în acest microunivers foarte „exquisit“ se întâmpla sa mai patrunda si o doamna, atunci ea nu poate fi apelata decât cu formula adecvata Lady Chef. Ramânând în sfera denumirilor de meserii sau ocupatii cu expunere publica, nu putem evita sintagma deopotriva pompoasa si ne‑economica functionar al controlului canin, sub care se ascunde numele detestabil al hingherului de odinioara. Gunoierii, maturatorii, îngrijitorii parcurilor si alti angajati ai primariilor, cu sarcina contractuala de mare raspundere a mentinerii curateniei orasului, s‑au trezit si ei rebotezati functionari salubritate, agenti salubrizare (chiar asa, fara una din prepozitiile de sau la, fiindca‑i mai sic asa!) chiar, culme a elegantei, ofiteri sanitari. Am reperat chiar si sintagma generalizatoare cu parfum militar forte logistice de mentinere a curateniei! Nici croitorul nu mai este ce a fost, locul lui a fost luat de designer-ul vestimentar, iar pe telefonista de odinioara, personaj legendar, protagonista în romane si anecdote interbelice, trebuie sa o apelezi cu „domnisoara operatoare call center“. Onorabilii reprezantanti ai puternicei tagme a vânzatorilor de tot felul nu puteau scapa nici ei de furia eufemizarii: cel ce vinde automobile poarta cu importanta pe ecuson titlul de dealer auto, iar doamnele sau domnisoarele care îti iau banii pe marfa cumparata sunt casiere sau manageri vânzari (femininul nu a fost înca inventat!). Bacaniile de pe vremea bunicilor si magazinele alimentara din anii socialismului multilateral dezvoltat sunt deja istorie, locul lor fiind luat de tot felul de shop‑uri, (mini) market‑uri sau mall‑uri, multe dintre ele „cu program non‑stop“, sau, cum am vazut pe usa unui magazin din centrul Chisinaului, „deschis vesnic“. Numele proprii ale firmelor care gestioneaza diferitele lanturi comerciale tind sa devina nume comune: penny, profi, lidl, kaufland, carrefour, megaimage etc. Ascultam deunazi la Radio România Cultural discursul plin de aplomb al unei tinere doamne care se prezenta drept manager cultural. Sentimentul de amuzament si inconfort pe care mi‑l cauzau frecventele englezisme din vorbirea ei s‑a transformat în stupoare când am auzit‑o vorbind despre agenti performativi! Mi‑au trebuit câteva secunde bune pâna sa pricep ca, prin sintagma respectiva, vorbitoarea voia sa îi denumeasca, laolalta, pe toti cei care, actori, regizori, scenografi, participa la realizarea unui spectacol de teatru (engl. performance). Ma rog, noblesse oblige! Daca nevoia te tine la volan câteva ore si decizi sa nu asculti „vedetele“ cine stie ce post de radio FM comercial, a carui pasareasca romgleza îti da dureri de cap, ci chiar un post super-onorabil precum Radio România Cultural, de surprize, sa zicem „eufemistice“, tot nu esti scutit. Un tânar regizor al carui nume nu reusesti sa îl tii minte, te asigura sigur pe sine ca performance-ul (vulgo: spectacolul) regizat de domnia sa beneficiaza de un casting (sermone vulgari: distributie) de exceptie. Când, în acelasi interval radiofonic, afli ca o alta recenta vedeta masculina va prezenta la Casa de Cultura din Tecuci un memorabil one‑man show, devii, vrând - nevrând, mai întelegator si mai autocritic, întrebându‑te: Cum am putea spune oare în româna noastra deja învechita? Poate recital, poate spectacol personal?... Nu merge! Când spunem one-man show exprimam întocmai ce vrem sa spunem si basta! Sa ne mai lase în pace puristii cu mofturile lor! În episodul urmator voi prezenta si comenta câteva exemple de eufemisme din doua domenii de desemnare în care creativitatea nu are si nu poate avea frâu sau frâna: cel al argoului interlopilor veritabili, puscariasii, si cel al veselilor închinatori ai zeului Bachus. Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iasi
