Canalul Dunarea-Marea Neagra, inaugurat la 26 mai 1984, este cea mai mare lucrare inginereasca din România si una dintre cele mai mari din lume. Este un motiv de mândrie pentru noi, dar este si un simbol al durerii, nedreptatii si suferintei! În octombrie 1972, Ceausescu viziteaza Belgia, unde i se prezinta, printre altele, portul Anvers, ecluza Boudouin si alte amenajari portuare. În aprilie 1973, viziteaza Olanda, prilej cu care se discuta asupra viitoarei rute fluviale europene Rin-Main-Dunarea, regina Iuliana vorbind despre pozitia strategica a Olandei si României, amplasate la gurile a doua mari fluvii, cele doua tari urmând sa joace un rol important în realizarea unei cai de comunicatie pe apa care sa uneasca Marea Nordului de Marea Neagra. Toate aceste viziuni marete l-au determinat pe Ceausescu, aflat în plina glorie internationala dupa momentul 1968, sa se implice într-un astfel de proiect cu miza europeana, care presupunea realizarea unui canal între Dunare si Marea Neagra. Astfel, între 18-19 iunie 1973, are loc Plenara PCR în care, în afara de probleme legate de perfectionarea învatamântului (boala veche la noi!) si de rolul femeii în societate, se ia Hotarârea privind reluarea lucrarilor pentru sistemul de navigatie Dunarea-Marea Neagra si amplasamentul noului port maritim. Se aveau în vedere trei obiective: canalul propriu-zis, portul maritim Constanta Sud-Agigea si hidrocentrala de la Cernavoda, dupa modelul de la Portile de Fier (acest ultim obiectiv fusese inclus în Hotarâre fara avizul specialistilor, care, atunci când au prezentat consecintele unui astfel de proiect asupra mediului, l-au determinat pe seful statului sa se razgândeasca), asa cum aflam din articolul lui Valentin Ciorbea din Dosarele Istoriei, nr. 4 (80) din 2003. Aceasta pasiune brusca a lui Ceausescu pentru mari lucrari hidrotehnice este alimentata suplimentar si de vizita în R.F.G. din 26-30 iunie 1973, când vede, printre altele, si portul Hamburg, printre cele mai mari din lume. În scurt timp, la 9 iulie 1973, se întâlneste la Neptun cu specialistii în domeniu, se iau primele hotarâri si se fac primele vizite, cu elicopterul, asupra traseului viitorului canal. Proiectul a fost realizat de catre un colectiv de ingineri de la Institutul de Proiectari Transporturi Auto-Navale si Aeriene (IPTANA), sef de proiect fiind ing. Chiriac Avadanei (1927-2014), absolvent al Liceului Internat „Costache Negruzzi“ si al Politehnicii din Timisoara (implicat în proiectarea Transfagasanului, a Autostrazii Bucuresti-Pitesti si a Canalului Bucuresti-Dunare), acesta plecând la drum, în 1973, cu 182 de ingineri si tehnicieni, iar în final, în 1975, ajungându-se la 215 ingineri si tehnicieni, fiind elaborate 33.000 de proiecte pentru realizarea infrastructurii canalului. În 1976 încep lucrarile, pe baza Proiectului general de executie privind realizarea Canalului Dunarea-Marea Neagra. În mod curios, acest proiect va fi aprobat de catre Comitetul Politic Executiv tocmai la 9 mai 1978. Din cei 64,4 km din bratul principal al Canalului, 40 km urmau sa fie executati de catre armata, iar 10 km de catre tineret, motiv pentru care au fost dislocati acolo 3.800 de tineri muncitori, studenti si elevi, în 1977, de exemplu, fiind în santier studenti din Bucuresti si Craiova (cine stie câte restante aveau, de au acceptat sa mearga la Canal...). Câti detinuti politici au muncit la Canal? Oficial nu au fost deloc. Însa, din ceea ce aflam de la Memorialul de la Sighet, rezulta ca un grup de cinci tineri bucuresteni, Ioan Marinescu, Radu Negrescu-Sutu, Dan Nitu, Raymond Paunescu si Nicolae Windisch, semnatari ai Apelului Goma adresat Conferintei pentru securitate si cooperare în Europa de la Belgrad, au fost condamnati, pe 5 iulie 1977, într-un proces cu usile închise, la un an de munca fortata la Canal. Dupa o greva a foamei si dupa interventia presedintelui Jimmy Carter si a Amnesty International, cei cinci vor fi eliberati si vor parasi tara în acelasi an. Constructia Canalului Dunare-Marea Neagra a costat 24 de miliarde de lei sau 2 miliarde de dolari, dupa diverse surse, iar la realizarea lui au lucrat, initial, 22.000 de oameni, iar în ultimii ani s-a ajuns la 32.000 de oameni, dintre care peste 23.000 erau conducatori de utilaje si soferi. Personalul tehnic, de executie, a fost format din 470 de ingineri, 240 de subingineri si 700 de tehnicieni constructori. Executia lucrarilor a necesitat realizarea unor utilaje de mare capacitate, precum benzi transportoare de mare distanta, excavatoare cu cupe de 7-8 m3, sau autobasculante mare tonaj, cea mai spectaculoasa fiind DAC 120 DE, ce se apropia de dimensiunea unei case cu doua etaje. Putea transporta 120 de tone, avea o propulsie Diesel-electrica, anvelope Michelin cu diametrul de 3,2 metri, servodirectie, servofrâna, aer conditionat si era o copie a unei autobasculante americane marca Lectra Haul. La Canal s-au excavat 294 milioane m3 la canalul principal si alte 87 milioane m3 la ramura nordica, Poarta Alba-Midia Navodari (mai mult cu 25 milioane decât la Canalul Suez si cu 140 milioane decât la Canalul Panama) si s-au turnat 5 milioane m3 de betoane. Cantitatea excavata ar fi echivalentul volumetric al 11.000 hoteluri Unirea, iar, daca s-ar fi împrastiat pe cei 145 km2 ai orasului Iasi ar fi rezultat un strat uniform de pamânt, piatra, argila, creta etc. de 2,6 m (asta da sarcina pentru lucratorii primariei!). Canalul Dunarea-Marea Neagra, inaugurat la 26 mai 1984, este cea mai mare lucrare inginereasca din România si una dintre cele mai mari din lume. Este un motiv de mândrie pentru noi, dar este si un simbol al durerii, nedreptatii si suferintei! Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic si prorector responsabil cu activitatea didactica la Universitatea Tehnica „Gheorghe Asachi” din Iasi
