Pentru Jonathan Franzen, „lumea în disolutie” (indiferent de contextul istoric în care ea se articuleaza) nu reprezinta numai o metafora epica - un „mobil” de constructie fictionala, cum ar veni -, ci o realitate intrinseca a istoriei, în integralitatea sa. Libertate, alaturi de Corectii (de care ma ocupam saptamîna trecuta), celalalt mare roman al americanului Jonathan Franzen, urmareste tot problema disolutiei familiale si identitare (la trei generatii de data aceasta), proiectând conotatiile metafizice, indirect, în cadrul mai larg al istoriei mentalitare americane. Prim-planul scenei narative este ocupat acum de familia Berglund (perceputa într-un interval cronologic cu debut mai recent decât în cazul clanului Lambert din Corectii - ultimii treizeci de ani). Protagonisti sunt sotii Walter si Patty Berglund, parintii liberali ai unui baiat, Joey, si ai unei fete, Jessica. Walter e avocat si are preocupari ecologiste intense, în timp ce Patty s-a consolat cu o existenta de casnica, desi a avut, la rândul ei, o tinerete extrem de dinamica. A facut baschet la un nivel de elita, primind chiar bursa de studii pentru a juca în echipa Universitatii din Minnesota, si a fost o studenta de vârf. Un accident nefericit a scos-o însa din lumea activa a sportului, îndrumând-o spre consolarea timpurie cu rolul de mama si sotie. Liberalismul cuplului Berglund pare generat si de un recul psihanalitic. Amândoi provin din familii conservatoare - Walter din imigranti la a doua generatie, traditionalisti si usor rudimentari, Patty din republicani bogati, destul de obtuzi si, mai ales, neprincipiali (trec, de pilda, cu seninatate peste violarea fiicei lor la o petrecere, întrucât agresorul este progenitura unui superior pe linie politica si financiara). În mod curios totusi, vocatia democratica a parintilor nu trece si catre copii (asa cum, de altfel, odinioara, nici conservatorismul bunicilor nu marcase vietile parintilor). Joey cel putin e un adolescent si, apoi, un tânar revoltat, parasindu-si familia pentru a locui cu iubita (înca din faza pre-pubera) Connie - cu care se si casatoreste la vârsta de douazeci de ani. Ca student, devine republican înfocat, apara interventia lui Bush în Irak, face afaceri transatlantice dubioase si intra în familia unui politician neo-conservator, cu înclinatii sioniste, pe care îl admira. Dupa plecarea copiilor, sotii Berglund ajung la deruta. Ceea ce crea impresia familiei perfecte îsi dezvaluie, treptat, „vinile tragice” - ocultate ani la rând, sublimate în surâsul perfid al fericirii absolute. Patty se consuma în frustrari existentiale majore (relatia austera cu proprii parinti, oprirea abrupta a carierei sale sportive si, deasupra tuturor, dragostea reprimata brutal, înca din tinerete, pentru Richard Katz, bunul prieten al lui Walter, cantautor suficient de celebru si natura boema, nesupusa conventiilor si constrângerilor sociale), ajungând la alcoolism si, ulterior, la psihiatru (la îndemnul acestuia, scrie, terapeutic, o „autobiografie”, unde marturiseste doua episoade de relatii intime pasionale, aproape violente, cu Richard, episoade ce vor fi lecturate, accidental, si de catre Walter). Walter se implica, în mod similar, cu ardoare, în ecologie, pentru a suplini, simbolic, neîmplinirile unei vieti marginale. Sa observam ca, în contextul aceluiasi „joc al substitutiilor”, personajele lui Franzen îsi ascund frecvent, cu un stoicism suspect, traumele personale. Punctul culminant al „disolutiei” din Libertate îl constituie revelarea pentru Walter a vietii secrete duse de catre Patty. Momentul are valoarea vechilor „epifanii” din proza lui Joyce. Aflând despre tradarea sotiei, avocatul ecologist intra în criza profunda, constientizându-si ratarea proprie. Începe, compensator, o relatie cu asistenta lui mult mai tânara, Lalitha, iar familia Berglund, inevitabil si previzibil, se destrama (pentru a se uni totusi, mai curând formal, în final). Pentru Jonathan Franzen, „lumea în disolutie” (indiferent de contextul istoric în care ea se articuleaza) nu reprezinta numai o metafora epica - un „mobil” de constructie fictionala, cum ar veni -, ci o realitate intrinseca a istoriei, în integralitatea sa. Acest autor dezvaluie, indubitabil, cum spuneam deja în analiza anterioara, trasaturi de mare scriitor. Vede întregul în detalii, fara a încerca sa-l impuna, abuziv, în constiinta cititorilor, pe cel dintâi. Lectorul e liber sa-si aleaga varianta de „preluare” care-i convine, în romanele lui Franzen. Poate citi „istoria mica” si, astfel, aprecia inventivitatea epica a prozatorului, dar, concomitent, poate citi acolo si „istoria mare”, iar, de pe acel palier, are sansa, ultimativ, sa sesizeze stralucirea literaturii adevarate. Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
