Îndraznesc sa împartasesc cu cititorii doua observatii personale pe tema regionalismului absolut criticabile, dar cred ca ar fi necesar sa le regasim într-o cercetare sociologica pentru a fi validate sau nu: „Scade atasamentul pentru regiunea natala odata cu vârsta/generatia?”, „E mai importanta apartenenta regionala în rândul celor nascuti si crescuti în localitatile mici decât în rândul celor crescuti în urbanul mare?”. „Diversitatea înseamna sa lucram cu cele mai exotice persoane. Moldovenii, de exemplu.” Acest mesaj, promovat de o companie din Timisoara, a stârnit o multime de reactii pro, dar mai ales contra, saptamâna trecuta, pentru ca în final afisul sa fie cenzurat chiar de autori. Pornind de la aceasta reclama, mai degraba un pretext pentru o dezbatere, îndraznesc sa împartasesc cu cititorii doua observatii personale pe tema regionalismului. Prima impresie se refera exclusiv reactiile observate în „bula” mea: cei care au condamnat panoul publicitar fac parte fara exceptie din generatia X (1961-1980). Interesant e ca simpatiile politice sau mediul social/profesional al „acuzarii” nu par sa aiba vreo relevanta. De la PSD-istul Benea de la Bacau si liberalul Chirica de la Iasi, pâna la jurnalisti, profesori si membri ai societtatii civile, cei care au înfierat reclama aveau un singur lucru în comun: vârsta. Am urmarit si reactiile celor din generatia mea, Y (1980-1995), cu unii chiar am stat de vorba, iar concluziile au fost substantial diferite. Cei mai multi dintre ei au gasit reclama ca fiind provocatoare, în sensul pozitiv al termenului (incitanta). Dar chiar si cei putini care au criticat mesajul au dat vina pe calitatea slaba a glumei, pe umorul ieftin, nu pe faptul ca reclama facea referire la ei ca moldoveni. Le-ar fi displacut si daca „moldovenii” erau înlocuiti cu „africani”, „thailandezi” sau „banateni”. Asadar, prima concluzie, facila si discutabila recunosc, ar fi ca cei din generatia X au bagaj diferit de experiente peste care s-au asternut mai multe complexe de tip regional (inclusiv complexe de superioritate la vest de Carpati) decât cei din generatiile urmatoare. Daca exista un strop de adevar în afirmatia de mai sus, singura explicatie pe care o gasesc ar fi cresterea exponentiala a mobilitatii în ultimele decenii. România a devenit mult mai eterogena. Înclin sa cred ca putini din generatia Y mai stiu bancul cu „sârma”, si putini spre deloc din generatia Z (1995-2010). De fapt, pentru ultimii, trenul însusi a devenit un mijloc de transport exotic. Când la 5 sau 25 de ani poti sa fii în trei ore la Londra sau Lisabona, cât de important mai e ca îmbarcarea se face în Moldova, Ardeal sau Muntenia? Inclusiv România capata statut de regiune, daca ofertele de zbor din Chisinau, Budapesta sau Belgrad sunt mai avantajoase. A doua observatie e si mai provocatoare, de data asta în sensul negativ al termenului - de impertinenta, atâtare. Majoritatea celor care au criticat reclama (nu toti) sunt nascuti si crescuti în alte localitati din Moldova, spre deosebire de cei care au apreciat actiunea de PR, toti nascuti sau crescuti în orasul Iasi. Accept ca e o remarca idioata, greu de sustinut, dar ar fi o dovada de auto-cenzura sa nu o aduc în discutie. Una peste alta, de-a lungul timpului, am observat ca iesean ca mi-e mai usor sa comunic cu cei nascuti sau crescuti în alte orase de marimi similare (Cluj, Timisoara, Craiova etc.), decât cu moldoveni de-ai mei din Dorohoi sau Tecuci. A nu se întelege gresit, nu e o comparatie de ordin calitativ, ci pur cantitativ. E doar mai usor sa legi si sa întretii o conversatie cu cineva cu care împartasesti experiente comune, iar un oras marisor ca Iasul ofera alt gen de amintiri prin proportiile sale: numar mare de licee, discoteci, baruri, cinematografe, rivalitati între cartiere cu zeci de mii de locuitori, diversitate etnica etc. Insist, nu sunt amintiri mai bune sau mai rele, educatia primita nu e în mod necesar mai buna într-un oras mare, ci doar „background”-ul e diferit. În plus, nu am simtit niciodata o atitudine condescendenta din partea sudistilor sau muntenilor cu care am discutat. Când le-am spus ca-s iesean si-au înghitit bancurile cu moldoveni. Asadar, îmi permit sa adresez urmatoarea întrebare: Exista un atasament mai mare fata de regiunea natala a celor nascuti si crescuti în urbanul mic/rural fata de cei nascuti si crescuti în urbanul mare? Nu doar la noi în Moldova, ci peste tot în tara? Cele doua observatii sunt absolut criticabile, dar cred ca ar fi necesar sa le regasim într-o cercetare sociologica pentru a fi validate sau nu. Reformulez întrebarile. „Scade atasamentul pentru regiunea natala odata cu vârsta/generatia?”, „E mai importanta apartenenta regionala în rândul celor nascuti si crescuti în localitatile mici decât în rândul celor crescuti în urbanul mare?”. Raspunsurile la aceste întrebari sunt relevante ca punct de plecare în politicile publice gândite la nivel local. Ne dorim ca Iasul sa se dezvolte indiferent de nevoile celorlalte comunitati din Moldova sau consideram ca rolul Iasului e „sa traga” regiunea dupa el? Doua exemple ca sa fie mai clar. Primaria Iasi este printre fondatorii Asociatiei „Moldova se dezvolta”, alaturi de alte sase municipii din regiune. Nu e clar cum s-a dezvoltat Moldova de când a aparut asociatia asta, dar oare nu ne-am fi dorit ca Iasul sa fie într-un parteneriat cu orase comparabile ca marime din alte regiuni? Nu e preferabil un schimb de know-how si bune practici în administratie cu Timisoara si Clujul, unuia initiat strict pe afinitati regionale cu Romanul si Vatra Dornei? Al doilea exemplu: UAIC Iasi s-a extins, cu studii la distanta, la Botosani. Pentru regiunea Moldovei, probabil si pentru universitate, e un lucru bun. Iasul, în schimb, pierde dintr-un foc zeci de tineri faini, unii poate geniali, care ar fi pus umarul la dezvoltarea orasului nostru. Interesele Iasului si cele ale Moldovei sunt uneori opuse. Pâna când sociologii vor invalida tâmpeniile expuse în rândurile de mai sus, evit orice concluzie. Mai bine cititi nota post-scriptum, sa va enervati si mai tare:). PS: A treia observatie e chiar mai superficiala decât primele doua. Cei care în general dezaproba corectitudinea politica si ridica în slavi libertatea de expresie s-au aratat, paradoxal, mai sensibili la reclama asa-zis „discriminatorie”. Cum s-au trezit „minoritari”, „exotici”, cum hop ca nu poti spune chiar ce vrei. Am mai observat o astfel de atitudine contradictorie dupa actele teroriste de la Charlie Hebdo. La acea vreme, cei care se remarcasera printr-un discurs agresiv la adresa musulmanilor mai ca îi aplaudau pe jihadisti ca le-au închis definitiv gura unor caricaturisti care, chipurile, „abuzau” de libertatea de exprimare.
