Poti gasi un milion de motive, ca betivul ca sa bea! Sunt din ce în ce mai putine cazurile când cineva da like pentru ca întelege cu adevarat subiectul, ideea, intentia sau mesajul central al postarii si îi place. Dar astia chiar merita exclusi, executati precum gladiatorii, pentru ca au pierdut batalia... Toata lumea pare ca se învârte acum în jurul acestui semn al mânutei cu degetul mare în sus. Sunt campanii întregi pentru adunare de degete. Uneori se pune pret pe ele, se dau bani grei. Unele aduc fericire, altele tristete. Prima data când ne deschidem telefonul dimineata si intram pe Facebook ne uitam la câte like-uri am primit pe postarile anterioare. E mai important lucru asta decât horoscopul zilei, cu impulsul acela pornim la drum. Fiecare apreciere e ca o mângâiere, cu cât sunt mai multe, cu atât orgasmul emotional e aproape…, si invers. Dar totusi putina lume se întreaba de ce anume oferim acel like. Ce ne îndeamna sa apasam pe mânuta aceea jucausa? De unde si pâna unde un gest atât de simplu a ajuns sa ne conduca vietile? As putea analiza si toate celelalte emoticoane care ne stau la dispozitie, dar cred ca demersul ar fi cumva inutil pentru ca acelea sunt explicite. Nu încape nicio îndoiala ce înseamna o fata care râde, alta care plânge, una care tine strâns în brate o inima rosie, alta înfuriata, sau una care e uimita. Fetele umane vorbesc de la sine, dar o mâna cu degetul mare ridicat poate însemna o gramada de lucruri, aproape orice! În Roma antica gestul acesta era ceva foarte exact, însemna opusul celui pozitiv de azi, era practic o condamnare la moarte a cuiva. Într-o lupta de gladiatori, un participant învins ridica degetul aratator (ad digitum) cerând îndurare, dar daca spectatorii, împaratul, organizatorul evenimentului, patronul („editor”) sau vreun arbitru arata degetul mare ('pollice verso'), însemna ca respectivul vizat trebuia executat pe loc ('iugula!'). Semnul opus, de iertare ('mitte!') era cu pumnul strâns. Un lucru al naibii de interesant e ca degetul acela iesit în afara putea fi în orice pozitie, nu neaparat în sus sau în jos, ceea ce era si logic pentru ca într-un amfiteatru roman urias, cum erau, de exemplu, Amphitheatrum Flavium sau Colosseum, era greu sa distingi de la distanta ce pozitie exacta avea un deget ridicat, dar puteai sa ti dai seama cu usurinta daca pumnul era strâns sau nu. Ironia vietii a facut în asa fel încât astazi semnificatia gestului sa se schimbe total. În plus a capatat noi valente prin pozitia degetului în sus ori în jos, pentru ca acuma nu mai sunt probleme de vedere la distanta, nu mai încap dubii. La aceasta schimbare au contribuit, evident, si americanii care reinterpreteaza orice din nestiinta, ignoranta sau chiar prostie inocenta, si îl transforma în trend. De la un simplu semn al pilotilor de avion din perioada de început a aviatiei catre mecanicul care le învârtea elicea s-o porneasca, si care fusese preluat de undeva, probabil asa cum preiau taranii nostri denumirile în germana de pe cutiile de scule, a ajuns sa fie gest universal valabil si recunoscut de toti. Hilar e faptul ca multa vreme semnificatia opusa a gestului a functionat paralel cu cea de azi în numeroase parti ale lumii... Semnul a capatat atâtea valente, încât am ajuns acum sa realizam ca de fapt habar nu avem de ce anume ridicam degetul mare în sus. Fie ca suntem la semafor si un coleg de trafic ne cere scuze sau permisiunea de a trece în fata, fie ca gunoierul ne ia tomberonul sa îl descarce în masina de gunoi, fie ca un cunoscut ne vede de peste strada. Pur si simplu degetul ala e ca un fel de umplutura în momente goale sau drept înlocuitor al unor cuvinte care nu pot fi exprimate. Cel mai bine se vede treaba asta pe site-urile de socializare unde nimeni nu are nicio retinere sa apese cu lejeritate pe mânuta aia albastra ca sa bifeze orice rahat vede acolo, fie ca e de bine, fie ca e de rau. Daca în istorie acest simplu gest semnifica un verdict de viata si de moarte, azi utilitatea lui practica, exacta, asa cum s-a întâmplat de altfel cu toate lucrurile care cândva reprezentau ceva cu adevarat, s-a dus dracului, a ajuns un simplu click precum o darabana pe marginea mesei sau a toaletei. Ramânem deseori neplacut surprinsi vazând niste aprecieri ale unor oameni pe care îi consideram prieteni la niste postari împotriva noastra care fie sunt false, de-a dreptul ridicole, fie apartin unor indivizi dubiosi, rau intentionati sau chiar prosti, dar analizând mai bine contextul ne dam seama ca like-urile respective au fost pur si simplu scapate fara discernamânt. Cautând la un moment dat un profil de Facebook al cuiva si dorind sa vad ce prieteni are respectivul, am intrat pe cei care i-au dat like pe postari si gasind un prieten comun si foarte apropiat, m-am apucat sa îl sun si sa-l întreb de personaj. Ei bine, prietenul asta al meu habar nu avea despre cine si ce vorbeam. Când i-am aratat propria apreciere a zis ca nu-si aminteste si e posibil sa îi fi placut o pisica din poza, care era chiar în planul doi. Mai, fratilor, ne aflam într-o eroare mare de tot! Ne încurcam în propriile ite ale comunicarii pe care atât de mult o preaslavim. Nu mai stim stânga de dreapta (apropo de alianta PNL-PSD), nu mai stim masculin de feminin (apropo de genul neutru), alb de negru, sus de jos. Suntem o varza totala. Cercetând mai în detaliu toate subtilitatile acestei afaceri ale gestului controversat, am constatat ca merge pâna unde nici nu gândesti. Adica ajungi sa dai click bine intentionat, dar sa gresesti flagrant fara sa vrei! Pentru ca de foarte mult ori, având în vedere analfabetismul functional care domneste societatea noastra, user-ii site-urilor de socializare înteleg absolut tot ce vor din absolut orice postare. Si de aceea sunt îndreptatiti sa dea „laic” la „ce vrea” muschii lor! Logic, nu? Sa fiu mai explicit. Daca utilizatorul X vede o postare pe Facebook asa cum sunt peste 99- dintre ele, adica scrise agramat, cu mesaje superficiale, tendentioase ori confuze, poate alege orice fragment, cuvânt, idee, combinatie de idei din postarea aia ca sa-i dea like, pentru ca este un om liber si face exact ce vrea. Nu conteaza care e mesajul general al textului, pe care oricum nu-l citeste nimeni în întregime. Plus ca ideea sau mesajul unui text sunt extrem de greu sau imposibil de înteles pentru analfabeti functionali. Cumva like-ul se situeaza în zona de indecizie, de sentiment la intensitate medie pe care îl stârneste postarea respectiva, poate chiar de usoara intriga, adica nu ai înteles mesajul, dar ti se pare interesant. Si atunci ce faci, în loc sa îti vezi de drum, te bagi în vorba precum clasicul chibit si apesi si tu pe buton, ce te costa?, ca sa arati lumii ca ai fost pe acolo, sau ca sa induci unora ideea gresita ca tu esti destept si ca ai înteles ideea, sau ca esti de acord cu ceva „super” „mega” - care de fapt nici nu exista în text - sau ca ti-a placut cum e scris, sau ce imagine are, sau ti-a placut cineva simpatic din poza, ori cum a fost facuta poza, faptul ca cineva a avut curajul sa zica tâmpenia aia, sau pentru ca pur si simplu iubesti sa stai pe Facebook si sa dai like-uri la tot ce vezi fiindca nu ai altceva de facut! Poti gasi un milion de motive, ca betivul ca sa bea! Sunt din ce în ce mai putine cazurile când cineva da like pentru ca întelege cu adevarat subiectul, ideea, intentia sau mesajul central al postarii si îi place. Dar astia chiar merita exclusi, executati precum gladiatorii, pentru ca au pierdut batalia... Briscan Zara este scriitor si publicist
