Dificultatea de a accepta propriile greseli nu este doar rezultatul unei iubiri de sine excesive, ci al unei mari nesigurante. Unii oameni cred ca greselile le diminueaza valoarea sau le pune sub semnul întrebarii abilitatile sau meritele. Daca, pe de alta parte, persoana este sigura de propria sa valoare, ea considera greselile sale normale si o sursa de învatare. „N-a venit la timp tramvaiul”, obisnuiam sa spun la scoala când întârziam la prima ora, în loc sa spun ca m-am trezit cu o ora mai târziu dupa ce sunase ceasul. „Cuptorul meu nu merge prea bine”, m-am scuzat în fata musafirilor, vreo câtiva ani mai târziu, jenata ca arsesem, din propria neglijenta, sarmalele pentru masa de Paste. Acestea sunt scuze comune pe care noi le folosim când lucrurile nu merg cum ne-am dori. A da vina pe ceva extern ne aduce o usurare momentana. Mintea încearca mereu sa se distanteze de probleme, mai ales de vinovatie, ca un fel de protectie împotriva judecatii altora. Aceasta judecata de cele mai multe ori este rodul imaginatiei noastre si al fricilor noastre. Fiintele umane cauta vina în afara lor pentru orice problema. Daca avem dreptate, meritul este al nostru, dar daca gresim, cu siguranta e vina celuilalt. Înainte de a-si asuma eroarea, va spune ca a fost ghinion, vina e a vremii, a colegului de birou, a horoscopului. Este greu, de cele mai multe ori, sa acceptam greselile, sa înfruntam realitatea si sa acceptam deficientele. Cunoasteti oameni care întotdeauna îi învinovatesc pe altii pentru ceva? Oameni care nu pot recunoaste niciodata o greseala în fata altora, oameni care nu spun niciodata cuvintele „îmi pare rau” sau „da, aceasta a fost greseala mea”? În general, a da vina pe altii este ceva ce fac copiii. Acest lucru se datoreaza faptului ca dezvoltarea lor cognitiva îi împiedica sa înteleaga importanta de a-si asuma responsabilitatea pentru actiunile lor. Prin urmare, prefera sa evite pedeapsa atunci când stiu ca au facut ceva ce nu ar trebui. Din pacate, multi adulti continua sa manifeste acest tip de comportament în diferite situatii. Unii oameni obtin satisfactie emotionala vorbind despre cât de rai sau vinovati sunt altii. Cu toate acestea, atunci când vorbesti rau despre altcineva sau îl învinovatesti, este mai probabil ca ascultatorul sa asocieze lucrurile negative cu tine decât cu cealalta persoana. Este ceea ce în psihologie numim „transfer spontan de trasaturi”. Trecând vina asupra altuia, o persoana obtine multe beneficii, pentru ca dupa vinovatie, vine responsabilitatea. Sugerând partenerei sale de viata ca ea este întotdeauna de vina, un barbat poate transfera nu doar responsabilitatea pentru toate problemele cu care se confrunta în relatia cu ea, dar îi afecteaza negativ stima de sine. Insuflând vinovatie unei femei, un barbat îi încalca limitele personale, o face sa se îndoiasca de sine si o convinge ca este „rea”. El are nevoie de asta pentru ca ea sa ajunga la urmatorul gând „nimeni nu are nevoie de mine”, în acest fel o face dependenta psihologic de el, pentru ca femeia va începe sa se teama ca dupa despartire va ramâne singura. O astfel de metoda de manipulare îi permite unui barbat sa realizeze ceea ce îsi doreste, sa-si puna interesele mai presus de ale ei, sa-si creeze o situatie de confort psihologic într-o relatie. Aceasta pozitie este foarte convenabila, asa ca va continua sa adere la ea. Manipulatorii gasesc foarte repede modalitati de a-si dovedi dreptatea, deoarece pentru ei scopul oricarui argument este sa câstige. Dar a spune ca un astfel de comportament al unui barbat este exclusiv manipulare constienta nu este în întregime adevarat. Uneori, obiceiul de a da vina pe altul pentru orice este o consecinta a unui conflict psihologic intern de care o persoana nici macar nu este constienta, deoarece este fortata sa intre în sfera inconstientului. Expresia „am gresit” este una dintre cele mai dureroase si dificile pentru o persoana cu un asemenea conflict interior. Potrivit unei cercetari efectuate de psihologii Jerobek si Muyo, oamenii sunt împartiti în cei care îsi recunosc greselile si cei care nu sunt capabili de asta. Dupa cum au aratat rezultatele, exista o diferenta semnificativa între aceste doua grupuri. Oameni care nu îsi pot recunoaste greselile si nu-si pot asuma vina pentru ele au o stima de sine scazuta, sunt siguri ca daca vor recunoaste o greseala, vor fi criticati si ridiculizati, urasc sa admita ca gresesc, se simt profund jigniti daca ideile lor sunt respinse, iar daca primesc critici, chiar constructive, se simt complet umiliti. Potrivit autorilor acestui studiu, oamenii nu îsi recunosc greselile, ci transfera vina mereu pe o alta persoana, pentru ca nu au încredere în ei însisi si simt subconstient frica. Le este frica sa nu-si piarda imaginea de persoane corecte, perfecte, si, implicit, stima celorlalti. Nu putem cere unor astfel de oameni sa perceapa greselile ca pe o experienta din care au de învatat în viitor. Pentru ei, greseala lor este un semn ca ei sunt „rai”, „nedemni”, iar acest lucru are un efect devastator asupra personalitatii lor. Învinovatirea celuilalt este un mecanism de aparare numit proiectie - el îi atribuie celuilalt ceea ce el însusi experimenteaza, dar neaga experienta în toate modurile posibile. O astfel de pozitie ajuta un om sa se elibereze de responsabilitatea pentru actiunile sale, sa-si usureze constiinta si sa nu ia decizii. Pentru ca, facând o greseala si recunoscând-o, trebuie sa o corectezi si sa schimbi ceva în comportamentul tau. Si daca responsabilitatea este transferata catre o alta persoana, atunci nu poti face nimic. Asa cum am spus anterior are loc transferul spontan de trasaturi, iar nevinovatul nu plateste nimic. Motivul poate fi ca un copil a fost învatat înca de mic sa evite responsabilitatea si consecintele acesteia, întarindu-si inconstient comportamentul atunci când arata cu degetul catre un coleg de clasa si spunea ca el este de vina pentru tot. Depinde si de educatie cât de mult creste un copil încrezator în sine. Parintii lui nu l-au învatat sa recunoasca ca a gresit. Este foarte probabil ca ei însisi sa nu fi stiut cum sa faca acest lucru si sa fi perceput greseala ca pe ceva care le umileste personalitatea. „Da, doamna învatatoare, vor spune parintii revoltati, fiul meu l-a batut pe Gigel dupa ore, da, asa e, i-a spart dintii, dar Gigel a fost primul, n-are nici o vina, el l-a provocat pe copilul nostru în clasa aruncând cu hârtii în el!” Astfel copilul nu va simti nici o vina, doar ca si-a facut dreptate, si nu va învata din greseli, parintii îl asigura ca a actionat corect si va continua acelasi tip de comportament - în pubertate va lovi cu salbaticie rivalul în dragoste, la locul de munca va arata cu degetul spre colegul de birou pentru proiectele neterminate, iar sotiei îi va „administra”, fara menajamente, câte o palma, când aceasta va îndrazni sa-i reproseze ca nu se ocupa de casa si copii. „Tu esti de vina ca ma provoci!” În general, exista doua motive principale pentru care unii oameni aleg sa-i învinuiasca pe altii ca strategie de abordare a conflictului. Primul motiv ar fi narcisismul, iar al doilea - lipsa de autonomie. Ai putea crede ca aceste doua aspecte sunt exclusive, dar nu sunt. De fapt, este foarte frecvent sa le gasiti împreuna, este foarte frecvent ca o persoana sa dezvolte narcisism excesiv ca o compensare pentru sentimentul sau de inferioritate. Astfel, se creeaza un paradox. Persoana crede ca ar trebui sa fie iubita sau recunoscuta, dar nu face ceea ce este necesar pentru a obtine acea dragoste sau recunoastere. În ciuda acestui fapt, este deranjata de faptul ca nu poate. Atunci ea decide sa-i învinovateasca pe altii pentru tot ceea ce ea nu poate. Al doilea motiv pentru care se foloseste aceasta strategie este lipsa de autonomie. Ca si în cazul unui copil, exista multa dependenta de autoritate si teama de pedeapsa. Asa ca îi pedepsesc pe altii pentru a evita un moment rau pentru ei. Sa ne gândim câti dintre colegii nostri nu merg sa pârasca sefului ce face unul sau altul. La o adica, seful va sti ca nu doar ei sunt vinovati când fac vreo boacana profesionala, ci si Popescu, Ionescu, Gheorghescu si Vasilescu sunt vinovati, pentru ca tocmai i s-a adus la cunostinta sefului - sunt lenesi, ies mereu la tigara si sa cumpere covrigi, ba mai stau si la bârfa în birou. Astfel evita consecintele actiunilor lor, deci nu trebuiau sa-si corecteze greselile. Numai cine nu munceste nu greseste, dom director! Si apoi nu sunt singurul care a gresit, dupa cum vedeti! Pe de alta parte, dificultatea de a accepta propriile greseli nu este doar rezultatul unei iubiri de sine excesive, ci al unei mari nesigurante. Unii oameni cred ca greselile le diminueaza valoarea sau le pune sub semnul întrebarii abilitatile sau meritele. Daca, pe de alta parte, persoana este sigura de propria sa valoare, ea considera greselile sale normale si o sursa de învatare. Multi oameni continua sa se ascunda în spatele zidurilor create de propria minte pentru a se apara de frustrari, chiar daca acest lucru se întâmpla în mod inconstient: indiferent cât de mult stie individul ca a gresit, mintea lui activeaza mecanisme care încearca sa gaseasca modalitati de a-l scapa de vina. Dificultatea de a-si asuma propriile greseli exista pentru ca gasirea vinovatilor a devenit un obicei uman: daca sufar, este pentru ca cineva provoaca acea suferinta, daca ceva nu merge bine, este pentru ca cineva a conspirat împotriva mea. Aceasta postura face ca persoana sa cheltuie multa energie în mod inutil, deoarece este o mare pierdere de timp sa încerci sa gasesti vinovati pentru esecul personal de fiecare data. Dimpotriva, asumându-ti responsabilitatea pentru greseli, este posibil sa depasesti evenimentele si sa previi ca aceleasi probleme sa se repete. Daca persoana realizeaza ca a permis un anumit factor negativ sa se întâmple în viata sa si ca el este singurul responsabil pentru aceste experiente, îsi dezvolta maturitatea emotionala, autocunoasterea si cresterea. În acest sens, este necesar sa se tina cont de faptul ca, în orice tip de experienta, fuga de greseli si consecintele pe care acestea le aduc, precum si negarea sau ignorarea acestora, determina subiectul sa se distanteze de diverse oportunitati de crestere personala. În acelasi timp, fuga de erori nu permite corectarea acestora, mai devreme sau mai târziu vor fi reproduse, precum si consecintele lor. Oamenii repeta mai multe obiceiuri modelate anterior, care sunt adapostite în creierul emotional în mod automat. Cu toate acestea, creierul uman este în continua schimbare si, din acest motiv, este întotdeauna posibil sa accepte noi moduri de a trai si de a se comporta. Aceasta functionare se numeste neuroplasticitate a creierului - o caracteristica care face creierul flexibil si schimbator. Aceasta înseamna ca mintea are capacitatea de a se adapta si de a se modela în fiecare zi, trebuie doar sa fie stimulata pentru a face acest lucru. Când faci o greseala, afla ce o declanseaza si fa tot ce poti pentru a o corecta. Concentreaza-te pe solutii, nu pe vinovati: în loc sa astepti sa fii exonerat, alege sa-ti acorzi putin timp pentru tine si sa-ti gasesti singur greselile. Totul tine de antrenament. Si nu trebuie sa uitam: greselile sunt un artificiu pentru a dobândi întelepciunea vietii. Prin intermediul acestora, am putut sa identificam unde nu actionam corect, sa evaluam calatoria noastra prin viata de pâna acum si ne va ajuta sa întocmim un nou plan de actiune pentru a depasi dificultatile. Cristina Danilov este psiholog
