În luna decembrie, gazetele românesti din anii 1920-1930 publicau pagini întregi cu colinde, obiceiuri, caricaturi, anecdote, sfaturi, corespondente din strainatate despre sarbatoarea Nasterii Domnului, Craciunul. În Ilustratiunea Româna de pe la sfârsitul anilor 1920, Craciunul era prezentat ca o bucurie exclusiv a copiilor, o speranta pentru adulti, pentru ca pe la finalul anilor 1930, perioada Craciunului sa fie consemnata prin lipsuri si critici la adresa edililor Capitalei. În numarul din 25 decembrie 1929 al publicatiei Ilustratiunea Româna, sarbatoarea Craciunului este descrisa în toate paginile ziarului, cu reportaje de pe Lipscani, „strada cucoanelor, a matasurilor si a Bancii Nationale”, cu poezii, fotografii cu Mos Craciun care aduce daruri copiilor lânga brad, cu povesti de Dostoievski si cu obiceiuri stravechi. Ziaristii vremii prezentau Capitala ca un „imens furnicar de oameni care se misca nervos de-a lungul strazilor inundate de vânzatori ambulanti, de automobile si de copii care-si târasc mamele în fata vitrinelor încarcate de marfuri, de jucarii si de „bunatati” ispititoare”. „În preziua Craciunului, si Lipscanii capata înfatisarea tumultoasa a strazilor în care furnicarul de lume se misca, se agita, vorbeste, tipa sau râde”, scria Ion Tik în „Aspecte bucurestene”, un reportaj prin magazinele doldora de jucarii, „Universel”, „Lindenberg - Paradisul copiilor”. Casa lui Mos Craciun exista si pe atunci în marile magazine. Copiii stiau de Mos Craciun, pentru ca îl vazusera aducând daruri, dar nu-i vazusera casa. „De aceia priveau cu atât nesatiu locuinta atât de frumos rânduita. Si, iata, la spatele copiilor, capete de oameni batrâni privind minunea magazinului „Universel”. Sunt desigur clipe cînd si cei mari simt nevoie de a retrai, macar în treacat, clipele copilariei...”. Printre obiceiurile amintite în paginile publicatiei: „în Tara Oltului... în satul Dragus, unde erau odata „boeri” si „obagi”... la poalele muntilor Fagarasului... Se strâng din ulita mare, din ulita Rogozarilor, a Nichestilor, a Sofonarilor, de prin Gradinari si din Codrari o spuza de nodulete. Sunt copii. Merg cu icoana sa colinde”. „O ce jale-a maicilor Din taierea pruncilor! S'am gândit far' de folos Ca sa taie pe Ristos. Pe Ristos nu l-au taiat, Domnul Sfânt l-au aparat Si l-au dus la Egipie Sa-l asaza pe-o mosie Tuturor cu veselie Si noua cu bucurie”. La sectiunea „Craciunul vesel” sunt prezentati cu umor barbatul, politicianul si functionarul, teatrul, dar si o ancheta: „V’ar face placere un porc de Craciun?”. Nasterea Mântuitorului era reprezentata în pagina 14 de tablouri celebre de Raphael sau Boticelli. Mese pentru ghiftuit si acum 90 de ani în lumea larga „Era seara de Mos Ajun”, povestire de N. Kiritescu, are alocate doua pagini. De asemenea, Anca Sachelarie prezinta, la rubrica „Carnetul meu”, Craciunul sarbatorit „de la un cap la altul al pamântului”. În Bretania, marinarii-pescari, strânsi în bisericuta luminata cu zeci de lumânari, se roaga în noaptea sfânta de Craciun pentru ca cei ramasi departe pe banchizele de ghiata sa se întoarca sanatosi (...). În Spania, tara pasionata si grava, în noaptea de Craciun se face slujba la toate bisericile (...) În Italia, la Craciun familia întreaga – de la cei mai batrâni la cei mai tineri se aduna în jurul mesei, pe care este asezat la loc de onoare asa-numitul „pangiallo”; este o enorma prajitura, facuta din coca, zahar, fructe glasate, care face mândria stapânei casei si care nu poate sa lipseasca nici de pe masa cea mai saraca. În Germania, nota caracteristica o aduce pomul de Craciun; acesta este introdus în toate tarile spre a face bucurie copiilor, în Germania pomul este însusi simbolul Craciunului, el existând absolut în toate casele, dela cocioaba cea mai umila, pâna la palatul cel mai somptuos. La Rusi, - popor mistic, încrezator în vise si simboluri - noaptea de Craciun dadea prilej la o multime de tentative de a ghici norocul (...) Craciunul e serbat mai cu veselie si voe buna de catre toata lumea; mic si mare, sarac si bogat, este în Anglia, în tara în care oamenii stiu sa lucreze cel mai mult, însa stiu sa se si amuze cel mai bine: Nu se poate un Englez rau dispus în ziua de Craciun - si satisfactia gastronomica e una din placerile acestei sarbatori. Într’adevar toate vitrinele îsi etaleaza tot felul de carne, în bucati enorme, am putea zice chiar munti întregi de sunci, de muschi, de capete de vitei, de tot felul de pesti si vânaturi, apoi pasari: gaini, gâste, mai ales gâste si curcani. Cu câta bucurie apare pe masa gâsca aurie si cu câta bucurie e primit apoi venerabilul plum-pudding, tot în flacari; se zice chiar - probabil de rauvoitori - ca în Anglia, Craciunul este sarbatoarea indigestiei”. Tot în Ilustratiunea Româna sunt consemnate si impresii de calatorie în Tara Sfânta, de la Jaffa, la Betleem, semnate L.F. Doi ani mai târziu, în 1931, în numarul de Craciun al ziarului, pe prima pagina era redata pictura „Sfânta Familie în jurul leaganului” de Rubens. Publicatia se deschidea cu „Scrisoare de Craciun - Un bunic scrie nepotilor sai” - de Gala Galaction. Ilustratia era din Copenhaga, cu pomul de Craciun ce stralucea în mijlocul pietelor publice. Ion Tik face si acum un reportaj la Galeriile Lafayette, unde un urias Mos Craciun în vitrina apare învesmântat în rosu. Jucarii pentru cei saraci se gaseau în mijlocul strazilor, ne spune o fotografie ce ilustreaza articolul. Obiceiuri în Franta aflam dintr-un articol în care „Craciunul este mai mult sarbatoarea copiilor. În cele mai multe provincii ale Frantei, însasi copilul Isus coboara, învaluit în mister, prin cosul „chemine”-urilor si depune în mici saboti de lemn daruri si lucruri dulci de-ale mâncarii. În Alsacia nu coboara pe pamânt decât un mic reprezentant al lui Isus, numit „Christ Kindel”. El apare gatit în alb, cu fata acoperita cu un voal si poarta pe frunte o coronita de trandafiri. În tovarasia lui „Hans Trapp”, un fel de delegat al Satanei, Christ Kindel împarte copiilor rasplata cereasca. Rolul lui „Hans Trapp” consta în aplicarea câtorva usoare corectiuni de nuia copiilor neascultatori (...) Sarbatoarea e incompleta în casa în care lipseste „la creche de Noel”, o reproducere în miniatura a leaganului lui Christos. Acest obiceiu îsi are originea înca din primele timpuri ale crestinismului (...) O alta nota, straina noua, pe care o gasim în seria obiceiurilor de Craciun, este arderea unei buturugi groase de lemn în cinstea copilului lui Dumnezeu. Arderea acestei buturugi se face, îndeplinind o adevarata ceremonie”. De pe masa, împodobita cu brad si vâsc, nu lipsesc gâsca, pate-ul de gâsca si de porc, vinul si clasicul cozonac de Craciun. Nuieluse jurnalistice de Craciun pentru edilii Capitalei Gazeta Municipala, organ saptamânal de informatie si critica edilitara, publica în numarul din 19 decembrie 1937, o caricatura în care batrânelul cu sacul plin de daruri priveste nametii care acopera centrul Capitalei: „Mos Craciun: Gasesc bulevardul Bratianu tot cum l-am lasat anul trecut. Se cunoaste ca nu mai este Dobrescu primar...”, semneaza Victor Ion Popa. În 24 decembrie 1944, de Sarbatori, informeaza tot Gazeta Municipala, nu se aduce peste în Capitala. „În loc de caracuda, batoc”, titreaza saptamânalul. „Batocul se obtine prin afumarea sturionilor cari nu s’au vândut (fiindca miroseau... putin)”. Tot la rubrica de anunturi, „în hale au fost distribuite 230.000 de kg de carne de vaca pe baza bonului de cartela”, fata de „timpuri normale, când taierea de sarbatori atingea 750.000 kg numai la carnea de vaca”. Ajutoare si dezamagiri în Bucuresti de Craciun, la 23 decembrie 1945 În Gazeta Municipala, organ saptamânal de informatie si critica edilitara, numarul din 23 decembrie prezenta „Alte Craciunuri” în deschidere, precum si „Gânduri de Craciun” ale Pr. Em. Pasculescu-Orlea de la Biserica Mihai Voda. Se anunta „importante ajutoare împartite la Sectoare”: „În Primaria Municipiului si al cele patru sectoare au loc începând de eri serbarile Pomului de Craciun. Din fondurile adunate la balul care a avut loc în seara de 16 Dec. si prin listele de subscriptie, d. Avocat Alex. Iorgulescu, primarul Sect. de Galben, a distribuit saracilor din sector importante sume de bani, 500 kgr. Marmelada, 500 kgr. brânza, carne si 10 lazi de lamâi. Împartirea ajutoarelor a avut loc eri d.a. La Sectorul de Negru, distribuirea ajutoarelor va avea loc azi dimineata în localul din str. Parfumului. În afara de cele 3 milioane date de d. G-ral V. Dombrowski, primarul general al Municipiului, functionarii Sectorului au colectat o suma apreciabila. La Primaria Sect. de Albastru, ajutoarele au fost împartite de d. Titu Stanescu, primarul Sectorului, ajutat de membrii Sindicatului local. D. Th. Andreescu-Rigo, primarul Sect. de Verde, a distribuit cinci milioane lei, carnea rezultata din taierea a doua vite, 100 kgr. zahar, apoi 40 de perechi ghete si 40 haine-paltoane. Din partea Bancii Nationale a obtinut pentru ajutorarea saracilor 3 milioane de lei”. „Porcii din piata Regina Maria” este un anunt prin care bucurestenii aflau ca „miercuri dimineata, un public numeros se adunase în fata unuia din compartimentele pietei Regina Maria (Rond) si casca gura parca s’ar fi jucat ursul. Dintr’un autocamion mare se descarcau sapte porci grasi, fiecare având peste 150 kilograme. La început, onoratul public s’a bucurat, crezând ca se distribuie carne de porc pe cartela la preturile oficiale anuntate prin ziare. Repede însa, dezamagirea si-a facut loc în rândul oamenilor. Porcii erau adusi de un grup de comercianti zarzavagii din acea piata, pentru a fi distribuiti câte unul de caciula, în conformitate cu recenta circulara a Primariei Municipiului Bucuresti care anunta ca de Craciun, fiecare om îsi poate aduce porc taiat sau viu dela tara, bine înteles, daca are mijloace materiale cu care sa-l cumpere”. Concertul de Craciun se anunta la sala Ateneului român sub conducerea muzicala a d. Stefan Muresanu. În cuprinsul din 1927 al Albina: Revista enciclopedica populara se regaseau povestiri, cântece, anecdote, ghicitori, jocuri, zicatori. Se puteau citi: „Copilul lui Isus si Ostasul” si „Copilul Isus între flori” de Selma Lagerlof, „Fierarul si Isus Christos” de Ion Sbiera, dar si „Acela care a vazut steaua” de Petru G. Savin.
