Ma întreb mereu daca aici pe pamânt suntem singuri pe lume sau daca avem ajutorul celor care nu mai sunt printre noi... M-a chinuit mult acest gând...daca cei pe care i-am iubit nespus si cei ce ne-au fost dragi vegheaza sa ne fie bine pe pamântul muritorilor de rând. Iata ce spun unii dintre noi... „O energie, o vibratie care te ajuta uneori sa treci peste anumite probleme”- îmi spune cineva despre legatura neîntrerupta cu unul dintre parintii plecati dincolo. „ Tot timpul am senzatia ca este cineva care ma vegheaza, ma ajuta, îmi apare în vis si clar este o relatie care nu se opreste aici în viata de pe pamânt. Tot timpul apare o situatie dificila în viata si deodata primesti un ajutor” – îmi relateaza altcineva despre relatia continuata în alta sectiune de timp. Vi se pare relativ? Vi se pare ca este un placebo cu inductie spiritual religioasa? ,,Feeling-ul îti spune altceva, ca nu este doar din experienta ta, ca este din alta parte.” Si cred ca cei care au pierdut o fiinta iubita înteleg ca este mai mult decât un simplu crez ca esti ajutat... „Acestia nu intervin peste liberul arbitru. Îti ofera ajutorul doar daca tu îl ceri” – este parerea unei alte persoane despre când si cu ce te pot ajuta cei aflati dincolo de aceasta dimensiune. Asadar daca avem încrederea ca ei ne pot ajuta si decidem sa ne rugam pentru asta, atunci totul se poate transforma într-o realitate duala; aici si acolo. Forta cu care esti ghidat de multe ori în situatii pe care le considerai la limita, drumul lin si plin de forta te pun pe gânduri si totodata îti dau speranta ca nu esti singur. Este trist fara ei Luna decembrie, o perioada cu multa agitatie si multa încarcatura emotionala. Un sfârsit de an agitat pentru majoritatea dintre noi, un bilant al tuturor celor întâmplate peste an. Cu bune si cu rele, înainte de perioada Sarbatorilor, este o perioada de acceptare mai mult sau mai putin linistita a celor traite. Pentru cei aflati în convalescenta suferintelor dupa pierderea celor dragi este cel mai greu. Apropierea de Sarbatori si bilantul acesta de peste an este dureros. Ne-am fi dorit sa fie printre noi cei ce nu mai sunt, sa contopeasca aceste rupturi sufletesti care parca nu îsi mai gasesc vindecarea. Unii dintre cei care s-au desprins dintre noi au fost atât de buni si atât de mult i-am iubit încât dorul de ei ne macina sufletele si gândurile. Ne mai alina doar gândurile ca ne sunt alaturi de undeva de sus... Cineva îmi povesteste: ,,la final de an îmi vine în minte acelasi gând de opt ani încoace si anume ca este înca un Craciun fara tata…Obisnuia sa fie o Sarbatoare minunata, Sarbatoarea numarându-se printre singurele dati când îmi vedeam familia împreuna. Dupa ce tata a plecat fizic, totul a devenit anost, fara sens, si as putea spune chiar ca ma raportam la Craciun cu un soi de furie pentru ca el nu mai era acolo. Doar detasându-ma de furie, de indignare si de sentimentul de nedreptatire, am realizat ca el îmi este mereu alaturi, ca îi simt prezenta atunci când viata ma trânteste, dar mai mult decât atât, ca pot realiza orice doar punându-i în practica principiile dupa care s-a ghidat. Dupa moartea lui ma simteam ca un acrobat care merge pe frânghie, fara un brat, negasindu-si echilibrul. Acum simt ca pot merge pe o frânghie si mai subtire, doar pentru ca ma ghidez dupa dragostea, siguranta si încrederea pe care mi le-a acordat în timpul vietii lui.” Pierderea unei persoane dragi îti provoaca o revolta din durerea resimtita. Te întrebi de ce tocmai mie? De ce acum? Si drumul începe sa se lumineze atunci când readuci iertarea si împacarea în sufletul si în viata ta. Amintiri Acestea sunt cele care ne produc suferinta. Memoria celor dragi pe care i-am pierdut ne bântuie gândurile. Cât câstig si câta pierdere totodata cu toate satisfactiile din viata fara a ne putea bucura împreuna cu cei ce nu mai sunt printre noi. Plângem de bucurie si cu aceleasi lacrimi plângem la amintirea celor disparuti. Pierderea parintilor este asemenea pierderii sensului vietii, îmi spunea mama. Îti clatina tot echilibrul vietii bulversându-te emotional iar asta o pot simti doar cei care au trecut prin aceste evenimente sfâsietoare. Dar pierderea copilului? Este considerata cea mai mare durere pe care o poate simti un om. Si se întâmpla tot mai des, auzim zilnic astfel de cazuri. Cum te mai poti reface dupa astfel de suferinta? Poate doar carapacea care îsi poate relua activitatea sociala se mai poate reconstrui dar sufletul? Medicamente, psihoterapie, timp asternut si totusi nu este de ajuns. Pentru ca atunci când îti moare un parinte, pierzi trecutul cu toate amintirile ce te-au legat de acea persoana dar atunci când îti moare un copil, pierzi viitorul cu tot ce însemnau planurile tale împreuna cu cel ce ti-l doreai urmas. Amintirile sunt uneori atât de vii încât te rup de realitatea pe care ai reusit sa pui doar un pansament. Si totusi exista modalitati de copying la aceste situatii nefaste de viata prin a vedea dincolo de aceasta dimensiune. Asa cum spunea Wayne Dyer: ,,daca traiesti permanent cu perspectiva infinitului vie în inima ta, vei renunta la ideea ca singura ta identitate este corpul fizic, în care te misti de la nastere pâna la moarte.” Suferinta prin pierdere si terapia traumei O terapie cu noi însine zi de zi, cu dor, suferinta si multe încercari. Primul an reprezinta culmea suferintelor si acomodarea fara cel ce ti-a fost alaturi. Un zbucium continuu, amintiri, vise si o rememorare plina de durere a tuturor evenimentelor traite cu fiinta pierduta. Noi oamenii avem nevoie de timp pentru a putea uita si a ne vindeca sufleteste. Parte din noi, sufletul, aceasta componenta energetica vitala de doar ,,21 de grame” înmagazineza tot filmul vietii cu amintiri si trairi sufletesti. Poate si de aceea ne ia atât de mult timp refacerea lui. Aceasta creatie care ne însoteste pe parcursul vietii este atât de complexa încât destabilizarea necesita o lunga perioada de refacere. Împlinirea unui an reprezinta ,,o piatra luata de pe suflet” care îti readuce încetul cu încetul de la o zi la alta linistea si încrederea ca va mai fi bine. În psihiatrie exista si diagnostice care includ aceste stari dureroase. Reactia la doliu sau tulburarea de adaptare reprezinta episoadele triste dupa decesele celor dragi sau chiar dupa perioade mai lungi fara o acomodare suficienta la o viata linistita. Dispozitia trista, bulversarea si instabilitatea emotionala, insomniile si incapacitatea de a mai functiona la parametrii normali o perioada mai lunga de timp, reprezinta simptomatologia pe care o poate dizolva un tratament psihiatric. Nu toti cei afectati îsi pot gasi forta de a izubuti peste toate evenimente traumatizante. Si daca suferinta se întinde pe o perioada mai lunga de timp, atunci un ajutor psihiatric este necesar. Psihiatria prin însasi explicatia etimologica (psyche-suflet si iatrein-vindecare) reprezinta vindecarea sufletului. „Întelepciunea înseamna sa stii ca nu esti nimic, Dragostea înseamna sa stii ca esti totul, si între acestea doua mi se scurge viata” (Nisargadatta Maharaj) În amintirea celor ce nu mai sunt printre noi...Cu nostalgia si speranta ca îi vom mai reîntâlni cândva... Dr. Cozmin Mihai - Medic psihiatru
