Singurul interes al artei (operei), scria Paul Valéry, adeptul preeminentei factorului inconstient în procesul de creatie, este sa scoata din noi ceea ce nici noi nu stiam ca posedam - si nu posedam. Creatia si creativitatea este un mister pentru artisti ori inventatori, acestia neputând spune cum au aparut ideile lor originale. Ei mentioneaza intuitia, dar nu pot explica cum functioneaza aceasta. În Antichitate, creatorul este deosebit de artist (mestesugarul care urmeaza anumite norme si imita natura). Creatorul, poetul realizeaza noul fara sa se supuna normelor, el este un inventator. Si în Evul Mediu arta era vazuta ca un mestesug, o tehnica, o pricepere, însa creator cu adevarat era doar Dumnezeu. În Renastere, artistul devine din imitator al naturii cel ce îsi realizeaza viziunea (Michelangelo), formând o lume noua ce vine sa completeze natura. În modernitate, arta va însemna creatie, iar mai recent se va vorbi de creatie si în legatura cu alte domenii decât cel artistic, de exemplu în stiinta. Daca identificam psihicul uman cu ratiunea, nu ramâne loc pentru inconstient. Însa psihicul presupune si perimetrul insondabil pe deplin, misterios al inconstientului. Vorbind de o constiinta infinitezimala, o zona obscura, tulbure, un minimum de constiinta, la Leibniz regasim radacinile teoriei inconstientului. La fel de departe de inconstientul devenit teorie stiintifica al psihanalizei se situeaza Goethe prin faptul ca atribuie orice creatie demonicului, mai aproape însa de inconstientul miraculos discutat de romantici. Odata ce inconstientul este teoretizat la nivel stiintific de Freud, acesta devine antecamera a impulsurilor si a dorintelor refulate (subconstient). Tendintele, dorintele refulate se manifesta în anumite moduri. Prin sublimare, acestea se convertesc din acte interzise în acte permise de societate. Întreaga activitate terapeutica a psihanalizei are ca scop aducerea din subterane, în zona clara a constiintei, a diverselor fenomene psihice. Canalizata spre acte constructive, energia sexuala poate fi un impuls foarte puternic în creatie. La baza teoriei sale asupra creativitatii, Freud pune conceptul de „sublimare”; tendintele, dorintele sublimate pot fi convertite în opere de arta. Jung discuta despre inconstientul colectiv, alaturi de cel individual. Inconstientul colectiv si ancestral cuprinde achizitiile stramosilor, ale societatilor care ne-au precedat. Inconstientul colectiv se exprima în mituri, religii, opere de arta, simboluri. Toate achizitiile creatoare realizate de indivizi si colectivitati în istorie se pastreaza în forma latenta si condensata în structurile noastre ereditare. Observam cum sfera conceptului de creativitate este mult extinsa, fata de definitia uzuala, atunci când ajungem sa consideram ca dispunem de capacitati creatoare individuale si colective, personale si extrapersonale, prezente si trecute. În ceea ce priveste relatie dintre constient si inconstient în procesul creatiei, unele teorii exclusiviste pun creatia în seama constientului ori a inconstientului, în timp ce altele accepta ca la creatie participa atât constientul, cât si inconstientului. Ca reprezentantii uneia sau a alteia dintre pozitiile extreme, îi putem aminti pe Edison („un lucru cu adevarat nou, o idee vine din vazduh”) sau, la polul opus, pe Poincaré („creativitatea nu e rodul inconstientului, ci o consecinta a concentrarii maxime a întregii noastre personalitati asupra operei”). Dintre teoriile moderate, putem aminti conceptia anumitor oameni de stiinta care considera intuitia responsabila de aparitia neasteptata a ideii, dar ratiunea ca fiind necesara pentru punerea acesteia în practica. Printre altele, însusi Einstein spunea ca el crede în intuitie si inspiratie, dar ca nu s-a simtit îndreptatit sa nu se bazeze uneori pe ratiune. Mai sus amintitul Paul Valéry va considera ca nu exista geniu pur inconstient. Inventatorul vede solutia care e acolo, fara ca nimeni sa o perceapa ca atare. Dupa care el face solutia vizibila si celorlalti. Nimic mai rational, prin urmare, decât inventia. Sa actionezi prin ceea ce trebuie. Pâna si Kant recunoaste geniului elementul irational; el se refera la geniu ca la o facultate a ideilor estetice (ideea estetica fiind o intuitie ce ramâne inepuizabila prin intelect). A crea înseamna posibilitatea de a forma inconstient intuitii inepuizabile. Ceea ce e constiinta, ratiune în creatie e ulterior ei. În prezent si cu referire la contextul teatral, raportul dintre constient si inconstient în crearea de spectacol sau de rol intereseaza mai ales în ceea ce priveste relatia mai generala cu tehnologia. E inevitabil de remarcat cum libertatea actorului pe scena, dincolo de efortul rational depus în constructia rolului, inventivitatea regizorala sau rolul hazardului în ceea ce priveste destinul unui spectacol nu vor mai fi aceleasi odata ce tehnologizarea va prima în crearea de spectacol, presupunând norme de scena mai riguroase, diminuarea factorului emotional si un public din ce în ce mai educat (în sensul de conformist relativ la noile norme). Dana Tabrea este profesor, doctor în filosofie si critic de teatru (membru AICT)
