De fiecare data când avem o problema de sanatate, fie ca mergem la medicul de familie, fie ca mergem la medicul specialist, pe lânga consultul de specialitate, ni se recomanda si un set de analize, cel putin cele de baza, care sa poata oferi medicului curant o imagine cât mai fidela a starii noastre de sanatate. Pe de alta parte, sunt gesturi medicale care nu se pot initia, daca nu exista aceste analize sau daca acestea sunt important modificate. Si aici ne referim la interventiile chirurgicale, de exemplu. În acest context, Prof. Univ. Dr. Florin Mitu, seful Clinicii de Medicina interna si Cardiologie, Spitalul Clinic de Recuperare Iasi va ofera o interpretare cât mai pe întelesul publicului larg a principalelor analize care ne sunt, cel mai frecvent, recomandate. Hematocritul (HCT) reprezinta volumul ocupat de globulele rosii într-un volum dat de sânge. Procedeul consta în recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta anticoagulanta si se repartizeaza într-un tub de sticla foarte îngust, care se centrifugheaza puternic la o centrifuga. În urma acestei operatii se observa separarea sângelui în stratul superior (plasma) si stratul inferior, format din globule rosii, care constituie hematocritul. Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (în procente) fata de volumul total al sângelul din tubul de sticla. Valorile normale la barbati sunt 39-49-, iar la femei 35-45-. HCT creste atunci când are loc deshidratarea organismului (prin febra, varsaturi, transpiratie) si scade în anemii (pierderi mari de sânge, boli infectioase, lipsa de fier si vitamine, intoxicatii cu substante chimice, subnutritie etc.) sau când se consuma prea multe lichide înainte de recoltarea sângelui. Hemoglobina (HGB) este substanta care da culoarea rosie a sângelui (a globulelor rosii) si fixeaza oxigenul. Cu cât sângele este mai rosu cu atât contine mai multa hemoglobina. Aceasta este exprimata în grame la 100 ml sânge. Valorile normale la barbati sunt 13.5-17.5 g la 100 ml sânge, iar la femei 12-16 g la 100 ml sânge. HGB scade în anemii (pierderi mari de sânge, boli infectioase, lipsa de fier si vitamine, intoxicatii cu substante chimice, subnutritie etc.). Hematiile sau eritrocitele -RBC- (Globulele rosii): Masurarea acestora se raporteaza la 1 mm cub de sânge. Valorile normale la barbati sunt de 4.300.000 – 5.7000.000 la 1 mm cub de sânge, iar la femei de 3.800.000 – 5.100.000 la 1 mm cub de sânge. Hematiile cresc atunci când organismul se deshidrateaza (prin febra, varsaturi, transpiratie) si scade în cazul anemiilor (pierderi mari de sânge, boli infectioase, lipsa de fier si vitamine, intoxicatii cu substante chimice, subnutritie etc.). Leucocitele sau Globulele albe (WBC) sunt produse de maduva osoasa. Acestea sunt foarte variate ca forma si structura. Si aici vorbim de granulocite neutrofile, granulocite eozinofile, limfocite si monocite. Acestea au rolul de a lupta împotriva infectiilor (prin mobilizarea unui numar mare de globule albe organismul se apara natural împotriva infectiilor). Lucocitele omoara si distrug microbii. Masuratorile se raporteaza la 1 mm cub de sânge. Numarul globulelor albe fata de globulele rosii este mult mai mic. Valorile normale sunt de 4.500-11.000 / 1 mm cub de sânge. Leucocitele cresc în toate bolile însotite de febra (infectii, boli ale sângelui) si scad în anemii (pierderi mari de sânge, boli infectioase, lipsa de fier si vitamine, intoxicatii cu substante chimice, subnutritie etc.) Granulocitele neutrofile reprezinta procentul cel mai mare de globule albe, cresc în boli infectioase acute si scad în boli infectioase cronice. Valorile normale sunt de 60-70-. Granulocitele eozinofile cresc în bolile alergice si bolile produse de paraziti. Valorile normale sunt de 1-4-. Monocitele cresc în bolile produse de anumiti virusi si în bolile de sânge. Valorile normale sunt de 25-30-. Limfocitele cresc în bolile virale, în boli cronice si boli de sânge. Valorile normale se încadreaza între 4 si 8-. Trombocitele (PLT) au un rol important în coagularea (închegarea) sângelui si oprirea hemoragiei. Sunt cele mai mici componente solide ale sângelui. Masuratorile se raporteaza la 1 mm cub de sânge. Se recomanda numaratoarea trombocitelor înainte de operatii deoarece scaderea lor provoaca hemoragii. Valorile normale ale trombocitelor sunt de 150.0000 – 450.000 / 1 mm cub de sange. Cresterea trombocitelor provoaca coagularea sângelui chiar în interiorul corpului (produce cheaguri, împiedica circulatia sângelui, duce la aparitia trombilor, poate sa provoace infarctul miocardic). Scaderea trombocitelor provoaca sângerarea vaselor de sânge chiar si la leziunile foarte mici. Hemoleucograma completa este o analiza care masoara urmatoarele cantitati: numarul de globule rosii din sânge - eritrocite (RBC), numarul de globule albe din sânge - leucocite (WBC), cantitatea totala de hemoglobina din sânge (HGB), procentul de globule rosii (hematocrit) (HCT), concentratia medie a hemoglobinei (MCHC), numarul de trombocite (PLT). De ce se face acest test ? Hemoleucograma completa este un test care poate furniza diagnostice pentru numeroase boli. Rezultatele pot sa reflecte anumite probleme legate de volumul sângelui (deshidratare) sau de pierderi de sânge. Poate, de asemenea, sa indice disfunctionalitati în producerea, ciclul de viata si rata distrugerii celulelor de sânge, precum si infectii acute sau cronice ori alergii. VSH (VSE) Viteza de sedimentare a hematiilor (viteza de sedimentare a eritrocitelor) este o analiza simpla, care se bazeaza pe proprietatea globulelor rosii de a sedimenta, de a se depune într-un tub de sticla, dupa ce sângele recoltat din vena a fost amestecat cu o substanta anticoagulanta. Practic, reprezinta viteza cu care globulele rosii se separa de plasma sanguina si se depun pe fundul tubului asezat în pozitie verticala. VSH se deosebeste de hematocrit prin faptul ca sângele se separa spontan, dupa un oarecare timp, în plasma si globule rosii, fara ca sa fie centrifugat în prealabil. Daca un tub subtire, înalt de 200 mm, se umple cu sânge si se mentine în pozitie verticala timp de o ora si apoi doua ore, se observa cum deasupra se separa plasma. Astfel, valoarea VSH se socoteste dupa numarul de mm de plasma separata într-o ora si în doua ore. Valorile normale la barbati sunt de 3-10 mm la o ora, 5-15 mm la doua ore, în timp ce la femei sunt de 6-13 mm la o ora, 10-20 mm la doua ore. Cu cât creste înaltimea stratului inferior compus din globule rosii, cu atât valoarea VSH este mai mare. Cresteri patologice se întâlnesc în numeroase boli. Din aceasta cauza, o crestere a VSH nu este specifica si nu poate pune un diagnostic de boala ci arata medicului ca undeva, în organism, exista o infectie acuta sau cronica, o boala cronica neinfectioasa sau o dereglare a functiei normale a unor organe interne (ficat, rinichi, plamâni etc.). VSH este o analiza de orientare si numai medicul poate sa analizeze cauzele care a produs cresterea peste normal a valorii VSH. Cresterea VSH peste 40-50 mm la ora constituie un semnal de alarma, chiar în lipsa altor simptome de boala. În acest caz, repetarea analizei dupa doua saptamâni este absolut necesara. Dupa cum valorarea VSH scade, se mentine sau creste, medicul îsi poate da seama si de evolutia bolii. Dar VSH poate creste si în unele conditii fiziologice, asa cum s-a constatat la femei, în perioada menstruala sau dupa luna a patra de sarcina, ori la persoanele mai în vârsta. Exista si persoane care toata viata au VSH moderat crescut (20/40 mm) fara sa aiba vreo boala - constitutional. Totusi cresteri foarte mari ale VSH se întâlnesc în aproape toate infectiile acute microbiene si virale, în tuberculoza, în reumatism, în anemie, în unele boli parazitare, în boli hepatice, ale rinichilor, în boli tumorale etc. Glicemia sau analiza zaharului din sânge. Glucoza reprezinta combustibilul de baza pentru obtinerea energiei necesare omului. Aceasta este obtinuta de organism din alimente bogate în glucoza cum sunt: dulciurile, alimentele care contin amidon (cereale, cartofi etc.). Organismul poate fabrica zahar chiar din proteine si grasimi. În aceasta situatie cresc si toxinele din sânge. Chiar daca diabeticul manânca, el slabeste. Daca glicemia creste peste 200-300 mg (hiperglicemia) se ajunge la coma diabetica (coma hiperglicemica) cu sete, gura uscata, respiratie rapida cu miros de acetona, oboseala, ameteala. Daca glicemia scade mult sub valorile normale se ajunge la coma hipoglicemica cu tremuraturi, transpiratii, slabiciune si chiar pierderea constientei. Valorile normale ale glicemiei sunt de 70-110 mg la 100 ml sânge. Întâlnim hiperglicemie în diabetul zaharat care apare din cauza secretiei mici (sau deloc) de insulina. Din aceasta cauza, glucoza nu se consuma suficient, ea se acumuleaza în sânge si duce la cresterea glicemiei. O mai întâlnim în bolile glandelor endocrine (tiroida, hipofiza, suprarenalele), la persoanele sanatoase, când analiza sângelui se face dupa un consum marit de dulciuri (glicemia revine la normal dupa ce dispare si cauza), la persoanele care s-au tratat cu anumite medicamente – antidiabetice (glicemia revine la normal dupa ce dispare si cauza). Vorbim de hipoglicemie în cazuri de înfometare (inanitie), atunci când se consuma rezervele de glucide din ficat. În caz de efort fizic mare, de asemenea, se consuma din rezerva de glucide din organism ca si în cazul în care bolnavii de diabet iau o doza prea mare de insulina. Trigliceridele (TG) sunt lipide simple din grasimi cu rol energetic. Sunt grasimi care se depun pe vasele de sânge si în ficat. Valori normale ale trigliceridelor se încadreaza între 50 si 150 mg, la 100 ml ser, pentru barbati si femei. TG cresc atunci când vorbim de boli ereditare, boli de ficat, boli de rinichi, în supraalimentatie, în special cu grasimi, în diabetul zaharat, în insuficienta glandei tiroide, în stres puternic, în intoxicatia cu alcool, în intoxicatia cu substante toxice. TG scad în cazuri de înfometare (inanitie), în caz de efort fizic mare. Colesterolul este o grasime ce se gaseste în toate celulele organismului, cu mentiunea ca 20-30 - din colesterol provine din alimentatie, iar 70-80 - din colesterol este fabricat de organism la nivelul ficatului. Exista colesterol „rau“ LDL, respectiv cel care se depune pe peretii arterelor, producând ateroscleroza, si exista colesterol „bun“ HDL, respectiv colesterolul “scos” din artere si alte tesuturi pentru a fi eliminat din corp. Colesterolul „rau“ se gaseste de 3-4 ori mai mult în organism decât cel „bun. Astfel, cu cât cantitatea de LDL-colesterol din sânge va fi mai mare, cu atât riscul de aparitie si progresie al cardiopatiei ischemice va fi mai mare. Valorile normale sunt 50-130 mg/dl. Practic, nivelele optime ale LDL-colesterol trebuie sa fie mai mici de 130 mg/dl, pentru adultul tânar, mai mici de 100 mg/dl pentru persoanele care asociaza alti factori de risc cardiovascular, mai mici de 70 mg/dl, pentru persoanele cu cardiopatie ischemica manifesta, iar la cei cu evenimente cardiovasculare în prezent LDL-colesterolul trebuie sa fie sub 55 mg/dl. Cresterea colesterolului „rau“ prezinta risc mare pentru sclerozarea arterelor prin depunerea lui pe peretii acestora si îngustarea lor. Acesta provine din alimentele de origine animala ca: galbenusul de ou, ficatul, carnea grasa, smântâna, untura, slanina, icrele, lactatele nedegresate, maioneza etc consumate în exces. De mentionat ca legumele si fructele nu contin colesterol. Pe de alta parte, mostenirea genetica, care contribuie la sinteza crescuta de colesterol din orice aliment, este un factor important. Cresterea colesterolului se previne prin miscare si alimentatie corecta sau prin medicamente prescrise de medic. Valorile normale ale colesterolului variaza în functie de vârsta si sex si trebuie sa fie sub 200 mg, la 100 ml sânge. Colesterolul creste în bolile cardiovasculare, în bolile cerebrale, în diabetul zaharat, în bolile renale, bolile hepatice, boli ale glandei tiroide. Pe de alta parte lipoproteinele cu densitate mare (HDL) reprezinta colesterolul ”bun”. HDL transporta colesterolul din diferite parti ale corpului spre ficat, astfel împiedicând depunerea acestuia în peretii arterelor. Cu cât nivelul HDL-colesterol este mai mare, cu atât riscul de cardiopatie ischemica este mai mic. Valorile normale ale acestuia sunt de 35-100 mg/dl. Nivelul optim de HDL-colesterol este în jur de 45 mg/dl, pentru barbati si în jur de 55 mg/dl, pentru femei. Exista un risc crescut de cardiopatie ischemica, atunci când nivelul de HDL - colesterol este sub 35 mg/dl. Fibrinogenul este o substanta proteica din sânge care are rol în coagularea acestuia. Valorile normale ale fibrinogenului sunt între 200 si 400mg la 100 ml. Fibrinogenul creste peste valorile normale în bolile infectioase, în reumatismul articular si scade în boli ale ficatului. Deseurile rezultate din consumarea proteinelor: acidul uric, creatinina, ureea. Aceste substante se gasesc în sânge si devin adevarate otravuri pentru organism daca depasesc valorile normale. Organismul le elimina prin rinichi. Valorile normale din sânge ale acidului uric sunt de 3.5-7.0 mg la 100 ml (barbati) si de 2.6-6 mg la 100 ml (femei), ale ureei de 20-40 mg la 100 ml si ale creatininei de 0.6-1.1 mg la 100 ml. Valori crescute întâlnim în guta, în bolile infectioase, în boli de sange, în boli de rinichi, în caz de efort fizic mare, la persoanele care consuma o cantitate mare de carne sau la persoanele predispuse sa produca acid uric mult. Valorile scad la persoanele subnutrite sau în bolile de ficat (când se perturba sinteza proteinelor). Sodiul este un mineral, un microelement care are proprietatea de a mentine constant echilibrul apei la exteriorul celulelor, dar si cu rol în mentinerea echilibrului acido-bazic, favorizând astfel excitabilitatea musculara. Acesta contribuie la buna functionare a sistemului nervos si a musculaturii. Nivelul sodiului existent în organism este reglat de rinichi, care creste sau scade excretia, în functie de cantitatea ingerata. Cantitatea de sodiu din organism este de 80-100 grame. Acesta are capacitatea de a retine apa în organism. Este necesar ca sodiul sa fie scazut în organism, pentru a proteja inima si rinichii. Atât inima cât si rinichii fac eforturi prea mari pentru a elimina sodiul din organism. Valorile normale se încadreaza între 135 si 145 mEq/L sânge. O cantitate crescuta de sodiu în sânge se constata dupa o alimentatie foarte sarata, în bolile de rinichi. O alimentatie bogata în sodiu favorizeaza aparitia hipertensiunii arteriale. De asemenea, sodiul din sânge scade în bolile care produc varsaturi, în bolile care produc diaree, daca se face abuz de diuretice, în urma unui regim fara sare, din cauza transpiratiei intense, în caz de efort fizic mare sau daca se bea multa apa. Calciul este cel mai important element în constituirea oaselor si a dintilor. Acesta contribuie la vindecarea si pastrarea rezistentei oaselor. Este important în cresterea si calcifierea oaselor la copii. De asemenea, ajuta la buna functionare a muschilor si a muschiului inimii, având un rol important si în coagularea sângelui. Sursele de calciu sunt: laptele si produsele lactate, galbenusul de ou, conopida, soia, fasolea, mazarea, telina, anumite ape minerale, sardelele din conserve. Valori normale ale calciului sunt între 8.5 si 10.5 mg la 100 ml sânge. Cresterile de calciu din sânge sunt responsabile de bolile de rinichi, prin aparitia calculilor (pietrelor). Valorile scazute de calciu din sânge sunt însotite de o senzatie de amorteala sau de furnicaturi în membre, calciul raspunzând de transmiterea influxurilor nervoase: apar cârcei, contracturi musculare necontrolate. Scaderi ale cantitatii de calciu din sânge se constata si atunci când apar dereglari ale ciclului menstrual iar în cazul în care aceasta scadere este severa, apare insomnia, palpitatiile, o stare de irascibilitate, stari depresive, ranile se vindeca mai greu, apar durerile de cap intense, la copii apare rahitismul si tulburarile de crestere, la femei osteoporoza, tulburari de menopauza, dar si tulburari de dinamica sexuala, atât la femei cât si la barbati. ”Lipsa de calciu” se poate întâlni, frecvent, la femeile gravide, în bolile care produc varsaturi, în bolile care produc diaree, daca se face abuz de diuretice (pierderi excesive prin urina), în urma unui regim fara sare, din cauza transpiratiei intense, în caz de efort fizic mare, în dereglari ale ciclului menstrual sau daca se bea multa apa. Magneziul este o substanta minerala vitala pentru buna functionare a organismului. Este necesar reglarii unor importante functii nervoase. Acesta contribuie la marirea rezistentei organismului la stres si, împreuna cu calciul, intervine în buna functionare a activitatilor musculare, ajutând chiar la buna functionare a muschiului inimii. De asemenea, magneziul are un rol si în transformarea zaharului din sânge în energie. Valorile normale în care trebuie sa se încadreze sunt de la 1.6 la ,2.5 mg la 100 ml sânge. Valori crescute ale magneziului sunt întâlnite în insuficienta renala (din cauza ca rinichii nu-l pot elimina în urina), în diabet, în afectiuni ale glandei tiroide numita boala Basedow. Magneziul scade în timpul curelor de slabire, în caz de efort fizic mare, în situatii de stres, daca se face abuz de diuretice (pierderi excesive prin urina), în bolile care produc varsaturi, în bolile care produc diaree, în alcoolism. În cazul scaderii severe de magneziu apar: ticuri, crampe musculare, oftat des, insomnie, atacuri de panica, neliniste, anxietate, irascibilitate, stari depresive, amorteli, furnicaturi, palpitatii, fragilitatea parului si a unghiilor. Deficitul de magneziu nu presupune aparitia tuturor acestor manifestari, dar multe dintre ele apar, în general, împreuna. Potasiul Seric este un mineral cu rol în buna functionare atât a muschilor scheletici cât si ai inimii. De aceea, lipsa potasiului din muschii respectivi determina o slabire în activitatea lor. În mod normal, excesul de potasiu din organism datorat alimentatiei se elimina automat prin rinichi, în urina. Dar în bolile în care se împiedica eliminarea potasiului prin rinichi (insuficienta renala, coma diabetica, boala Addison), acesta se acumuleaza în organism, provocând tulburari ale inimii. Valori normale ale potasiului din sânge sunt între 3,5 si 4,5 mEq/L. Valorile acestuia sunt scazute în sânge, când se consuma alimente sarace în acest mineral ca: pâine alba, dulciuri rafinate, ori dupa medicamente diuretice sau pe baza de cortizon. De asemenea, medicamentele laxative si purgative elimina odata cu materiile fecale si cantitati mari de potasiu. De aceea, cand se analizeaza potasiul, se va întrerupe tratamentul cu aceste medicamente cu 48 de ore înainte de analiza. Transpiratia abundenta, varsaturile si diareea, mai ales la copiii mici, diabetul, postul prelungit sunt cauze frecvente de pierderi ale potasiului din organism. Scaderi patologice se constata ca urmare a pierderilor digestive (diaree, voma), a disgravidiilor, în cazul stenozei pilorice, a diareei, a fistulelor digestive, a pierderilor urinare. În ce priveste cresterile patologice, acestea sunt întâlnite în insuficienta corticosuprarenala, în distrugerile celulare cu alterari ale functiei renale, în insuficienta renala acuta sau cronica.
