James scrie un text „straniu” (cu explicatie „stiintifica” în nebunia protagonistei), întrucât vrea sa-si autovalideze vechea ipoteza critica, dupa care orice narator porneste din „real” doar pentru a sfârsi în „fictionalul” cel mai pur. Naratoarea din manuscrisul adus de personajul misterios amintit de James în preambulul nuvelei O coarda prea întinsa (o tânara de douazeci de ani la momentul întâmplarilor) vine la Londra pentru a se recupera dupa o nevroza si pentru a scapa de sub autoritatea exacerbata a unui parinte sever (reverend anglican). Ea (de observat ca protagonista-povestitoare nu are nume) obtine o slujba de guvernanta (la un înalt aristocrat londonez) cu rigori cam ciudate. Tânarul nobil îsi tine doi nepoti orfani (Miles si Flora) la una dintre proprietatile lui, asigurându-le tot ceea ce le trebuie. Totusi, doreste ca guvernanta pe care o angajeaza sa fie, în totalitate, responsabila pentru educatia lor, el refuzând sa fie deranjat cu vreo problema. Cei doi copii (frate si sora), bizari, enigmatici, o vor atrage pe tânara derutata în aventura vietii ei. Conform perceptiilor naratoarei, Miles si Flora comunica subliminal cu un oarecare Peter Quint si o oarecare domnisoara Jessel, doi fosti servitori (Miss Jessel este chiar predecesoarea protagonistei!) decedati cu ceva vreme înainte. Guvernanta începe, ca atare, o adevarata cruciada de - ceea ce ea numeste - salvare a copiilor (a caror inocenta a fost, prezumtiv, „corupta” de catre maleficii mesageri). Lupta eroinei (niciodata vizibila sau macar inteligibila celorlalti din jurul ei) amesteca delirul, erotismul, parapsihologia si religia într-un comportament ce se revela, fara nici un dubiu, drept neurotic (în excesul final, de a-l proteja pe Miles de privirile diabolice ale lui Peter Quint pe care, se întelege, doar naratoarea îl vede, guvernanta îl strânge atât de tare pe copil în brate, încât... îl omoara, asfixiindu-l). James introduce aici, spre stupoarea, as zice, contemporanilor sai, o problema mai subtila, a credibilitatii unui narator. „Adevarul” constituie rezultatul ultim al felului în care noi percepem lumea din jurul nostru. „Adevarul” fictiunii, similar, nu poate fi decât suma reprezentarilor articulate în constiinta („reflectoare”) a unui narator. Avant la lettre, scriitorul propune aici o discutie despre natura fantasticului. Se stie, într-o lucrare celebra, din anii saizeci (Introducere în literatura fantastica), Tzvetan Todorov identifica doua categorii, asa-zicând, de „supranatural” în proza gotica - straniul si miraculosul. Prima se refera la acel epic apt sa creeze numai impresia de supranatural, întrucât rezolva, la sfârsit, misterul cu mijloace „naturale”, „stiintifice”. A doua tipizeaza epicul care construieste o parabola fantastica, suspendând totul, în final, în alegoria supranaturala. Anticipând dezbaterile teoretice ale secolului XX, Henry James (un teoretician literar de prima mâna el însusi) ne întreaba, indirect, daca plasmuirea naratoarei sale este „stranie” ori „miraculoasa”? Desi exista contraargumente în text (cum reuseste, de pilda, eroina sa-l descrie perfect pe Peter Quint - individ pe care nu l-a cunoscut niciodata - daca nu-i vede fantoma cu adevarat?), raspunsul nu poate fi decât primul. James scrie un text „straniu” (cu explicatie „stiintifica” în nebunia protagonistei), întrucât vrea sa-si autovalideze vechea ipoteza critica, dupa care orice narator porneste din „real” doar pentru a sfârsi în „fictionalul” cel mai pur. În plus, în timp, comentatorii au gasit ratiuni la dilema „descrierii” lui Peter Quint. Singura care-i confirma guvernantei ca fizionomia strigoiului zarit de ea corespunde chiar cu cea a fostului servitor este doamna Grose, un personaj redundant (responsabila, pâna la venirea naratoarei cu educatia/ îngrijirea celor doi copii). Ea s-ar simiti marginalizata de venirea noii guvernante pe domeniu (cu atât mai mult cu cât nu are o familie proprie si deplânge absenta maternitatii). În consecinta, doamna Grose speculeaza instabilitatea emotionala a protagonistei, inducându-i o nevroza devastatoare. Exegezele au vorbit, totodata, despre pre-freudianism, ezoterism sau sexualitate pervertita (se manifesta, dupa unii, un comportament erotizat al guvernantei fata de Miles care, astfel, ar putea fi de fapt Douglas - corupt sexual în copilarie; moartea lui Miles nu ar fi reala, ci metafora unei „pierderi a inocentei”). În sfârsit, scenariul speculatiilor a fost premeditat de James, în efortul lui de „decredibilizare” a naratorului. (Va urma) Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
