Autor: dr. Ioan Lăcătuşu (Sfântu-Gheorghe)ing. Ciprian Hugianu (Sfântu-Gheorghe)Informaţiile cuprinse în sursele eclesiastice ortodoxe şi greco-catolice oferă o imagine cuprinzătoare asupra structurii demografice referindu-se la: numărul credincioşilor aşa cum rezultă din rapoarte, informări, corespondenţă cu forurile superioare, structura pe sexe şi stare civilă a credincioşilor, sporul natural, numărul familiilor mixte, starea socială a enoriaşilor, numele şi prenumele preoţilor, epitropilor, învăţătorilor din şcolile confesionale etc.. Pentru cunoaşterea unor dimensiuni demografice ale comunităţilor româneşti din judeţele Covasna, Harghita și Mureș, din perioada 1850-2011, datele sunt cele înregistrate la recensămintele oficiale. O corectă interpretare a informaţiilor prezentate impune următoarele precizări: cifrele se referă la „credincioşi români” şi au fost obţinute prin însumarea credincioşilor de confesiune ortodoxă şi a celor greco-catolici; pentru perioada 1614-1835, datele sunt preluate din conscripţiile confesionale şi fiscale cunoscute: cea din 1733, iniţiată de episcopul Inocenţiu Micu Klein, conscrierea lui Petru Pavel Aron, din 1750, cea din 1760, ordonată de generalul Nicolaus Adolf von Buccow, conscripția urbarială din 1820 etc.. Deşi conscripţiile confesionale şi fiscale nu sunt scutite de fenomenul de subînregistrare, ele neavând acelaşi grad de rigurozitate ca recensămintele oficiale, totuşi, în lipsa altor izvoare demografice, acestea pot oferi o imagine cât mai apropiată de realitate despre evoluţia structurii etnice şi confesionale a comunităţilor din estul Transilvaniei, cu două secole şi jumătate înainte de anul 1850. Indiscutabil, cea mai valoroasă sursă demografică pentru analiza dimensiunilor şi structurii etnice şi confesionale a comunităţilor din Transilvania, la mijlocul secolului al XIX-lea, este recensământul populaţiei din anul 1850. Așa cum am arătat, punerea şi repunerea în circulaţie a datelor acestui recensământ şi a celor care au urmat până în anul 1910 este înlesnită de publicarea lor în Limba Română de către catedra şi laboratorul de sociologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, de către un colectiv de specialişti condus de prof. Traian Rotariu. Populaţia stabilă a judeţelor Covasna, Harghita și Mureș, după principalele etnii, la recensămintele populaţiei din perioada 1850-2011 sunt prezentate în lucrarea de față, la fiecare localitate în parte. Comparând datele recensământului din 1850 cu cele din conscripţia urbarială din 1819-1820 şi din sursele eclesiastice, se observă o evoluţie demografică diferenţiată pe trei categorii de localităţi: localităţile monoetnice cu populaţie de naționalitate română situate în judeţul Covasna în Depresiunea Buzăului Ardelean, iar în judeţul Harghita în bazinul Topliţei care au cunoscut creşteri importante de populaţii, localităţi etnic mixte în care numărul românilor a crescut şi localităţi cu populaţie de etnie maghiară preponderentă, în care numărul românilor a scăzut simţitor în urma procesului de asimilare. Din analiza informaţiilor demografice oferite de recensământul populaţiei din anul 1850 pentru localităţile din actualele judeţe Covasna, Harghita și Mureș, urmărind corelaţia dintre etnia şi confesiunea românilor, rezultă următoarea situaţie: l judeţul Covasna: români - 16.139, credincioşi ortodocşi şi greco-catolici - 17.628 (-1.489) l judeţul Harghita: români - 13.648, credincioşi ortodocşi şi greco-catolici - 14.161 (-513) l județul Mureș: români - 118.088, credincioşi ortodocşi şi greco-catolici - 126.536 (-8.448). l Diferenţele înregistrate sunt considerate pierderi etnice româneşti, ele reprezentând persoanele de naţionalitate română care îşi afirmă apartenenţa la această etnie doar prin latura confesională. Exemplificăm prin câteva localităţi: judeţul Covasna: Catalina - în timp ce în localitate s-au declarat 109 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici, numai 6 şi-au exprimat aparteneţa la etnia română; Ghelinţa - 234 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 53 români; judeţul Harghita: Dăneşti - 136 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 76 români, Lueta - 124 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 59 români, Mereşti - 431 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 291 români; județul Mureș: Albești - 914 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 683 români; Crăiești - 418 credincioşi ortodocşi şi greco-catolici şi 312 români. Şi din cifrele recensământului populaţiei din anul 1850 rezultă că aproape jumătate din comunităţile româneşti din actualul judeţ Covasna au fost comunităţi mici sub 500 de membri, în Harghita peste 75% dintre comunităţile româneşti se află în aceeaşi situaţie, iar în Mureș situația este total diferită, predominând comunitățile românești cu un număr mare de credincioși. Ponderea redusă a populaţiei româneşti în totalul populaţiei zonei i-a determinat pe români (mai ales pe cei din scaunul/comitatul Treiscaune) „să se prindă de credinţa ortodoxă ca de unica putinţă de mântuire pentru păstrarea naţionalităţii lor, a existenţei lor ca naţiune aparte printre celelalte «obşti străine». Viaţa lor românească îşi găseşte expresia în Biserica Ortodoxă şi Biserica Ortodoxă îmbracă forma vieţii româneşti. Iar obştea înseamnă naţiune de sine stătătoare” (Negreanu, 1943). Era greu de închipuit să existe în „secuime” români fără „religiunea” ortodoxă sau greco-catolică, cum nu se putea închipui nici ortodoxism fără etnia română. De aceea în percepţia tuturor locuitorilor zonei şi în limbajul cotidian, religia ortodoxă era „religia română” (olah vallos), preotul ortodox sau greco-catolic era „preot român”, cimitirul celor două confesiuni era „cimitir românesc”, strada de lângă Biserica Ortodoxă era „strada românească”. De aceea, în momentele istorice grele ce au urmat Dictatului de la Viena şi în timpul administraţiei zonei de către Comisia Aliată de Control (noiembrie 1944 - martie 1945), opresiunea antiromânească a îmbrăcat în special haina religioasă: biserici dărâmate, incendiate, cimitire devastate, preoţi maltrataţi, credincioşi obligaţi să treacă cu forţa la alte confesiuni. Din analiza informaţiilor demografice oferite de recensămintele populaţiei pentru judeţele Covasna, Harghita și Mureș, în perioada 1850-2011, rezultă că etnia a fost înregistrată cu mari fluctuaţii şi discontinuităţi, în timp ce confesiunea cunoaşte o anumită continuitate şi constantă cu valori apropiate de statisticile confesionale. Realitatea etno-demografică din judeţele menționate este departe de imaginea unui bloc etnic maghiar compact. În cele trei judeţe există un număr însemnat de persoane cu dublă ascendenţă identitară, există grupuri cu apartenenţă controversată (cel mai mare fiind cel de ţigani), ezitanţi, nostalgici (după etnii dispărute) etc.. De exemplu, la recensământul din anul 2011, din județul Covasna, un număr de 1.213 maghiari au declarat că au religia ortodoxă și 305 greco-catolică; iar din județul Harghita 1.054 maghiari și-au declarat apartenența la religia ortodoxă și 222 greco-catolică. Rezultă că aproape 7.500 de persoane, fie că sunt de naționalitate română și aparțin „bisericilor istorice maghiare”, fie că sunt de etnie maghiară și aparțin bisericilor românești tradiționale (ortodoxă și greco-catolică). Existența persoanelor cu dublă ascendență identitară este confirmată și de datele rezultate din corelarea etniei cu limba maternă. Astfel, un număr de 540 de români din județul Covasna, 579 din Harghita și 1.180 din Mureș au declarat că au ca limba maternă, limba maghiară, în timp ce un număr de 329 maghiari din județul Covasna, 315 din Harghita și 1.420 din Mureș au declarat că au ca limbă maternă, limba română. Majoritatea acestor cazuri provin din familiile etnic mixte. La recensământul din 1992, în județul Covasna au fost înregistrate 2.724 de familii etnic mixte, iar în județul Harghita 2.960 de familii, deci un total de 5.684. Începând cu recensământul din anul 1992, este pentru prima dată când numărul celor de etnie română, din judeţele Covasna, Harghita și Mureș, este mai mare decât cel al credincioşilor ortodocşi şi greco-catolici, din cele trei judeţe, semn că românii maghiarizaţi s-au integrat şi confesional în rândul etniei maghiare și că numărul credincioșilor români neoprotestanți a crescut. Din analiza informaţiilor statistice referitoare la evoluţia populaţiei româneşti într-un interval de trei secole se desprind câteva concluzii: În perioada analizată, din totalul celor 124 comunităţi cercetate, din judeţul Covasna, în 31 numărul populaţiei de etnie română a crescut, în celelalte 93 populaţia românească a scăzut, în multe cazuri până la dispariţia comunităţilor. În judeţul Harghita, din totalul de 176 de comunităţi studiate, în doar 28 populaţia a crescut, iar în 148 a scăzut drastic. Din totalul celor 23 de localităţi din Covasna în care populaţia de etnie română a crescut, în secolul al XX-lea, 5 sunt oraşe, 10 sunt etnic mixte şi 13 monoetnice (9 dintre acestea sunt sate noi înfiinţate prin „roirea” populaţiei din localităţile învecinate). Semnificativ este şi faptul că aproape jumătate din aceste localităţi (11) nu au făcut parte din teritoriul cedat Ungariei, în toamna anului 1940, prin Dictatul de la Viena. În patru localităţi (Araci, Belin Vale, Doboşeni şi Vâlcele), la creşterile demografice înregistrate, un plus substanţial l-a adus populaţia romă (ţigănească) de limbă română. În afara oraşelor Sfântu-Gheorghe, Târgu-Secuiesc, Covasna, Întorsura-Buzăului şi Baraolt, cele mai mari creşteri s-au înregistrat în localităţile: Barcani, Sita-Buzăului, Sărămaş, Zăbala, Doboşeni, Păpăuţi, Belin-Vale, Lădăuţi ş.a.. Creşterea populaţiei româneşti a avut loc doar în mediul urban şi, în primul rând, în cele două reşedinţe de judeţ, Sfântu-Gheorghe şi Miercurea-Ciuc, în mod deosebit după desfiinţarea Regiunii Mureş Autonomă Maghiară, şi în localităţile româneşti de la marginea celor două judeţe, din depresiunile Buzăului Ardelean şi Topliţei. În linii mari şi în judeţul Harghita situaţia localităţilor în care numărul românilor a crescut este aceeaşi. În afara oraşelor Miercurea-Ciuc, Topliţa, Bălan, Gheorgheni, Odorhei, Cristur, Borsec şi Băile-Tuşnad, s-au înregistrat creşteri demografice în localităţile monoetnice din bazinul Topliţei - Bilbor, Corbu, Tulgheş, Subcetate, Gălăuţaş, şi în satele Livezi, Săcel, Vidacut şi Voşlobeni. Specific judeţului Harghita este câştigul etnic realizat în câteva localităţi cu populaţie majoritar românească, de către populaţia de etnie maghiară. Astfel, în Voşlobeni, ponderea populaţiei maghiare a crescut de la 0.92% în 1850 la 37,8% în 1992, în Topliţa de la 7,7% la 29%, în Sărmaş de la 6,3% la 22%, în Borsec de la 45% la 80% (în aceeaşi perioadă, 1850-1992). Câteva dimensiuni concrete şi relevante ale procesului de asimilare a românilor din „secuime” sunt redate de scăderea drastică a numărului acestora în majoritatea localităţilor din cele două judeţe. După perioada când a avut loc această descreştere sau chiar după dispariţia populaţiei de naţionalitate română, ca urmare a deznaţionalizării celor 124 de comunităţi, se grupează astfel pentru judeţul Covasna: - în secolul al XVIII-lea, 20 de comunităţi (21% din totalul celor dispărute); - în secolul al XIX-lea, 34 de comunităţi (37%), din care 11 după 1848 şi 20 după 1867; - în secolul al XX-lea, 39 de comunităţi (42%), din care 32 după 1940 (în urma intoleranţei faţă de români, practicată de către autorităţile maghiare instalate după Dictatul de la Viena) şi 7 după 1944, până în zilele noastre. Pentru judeţul Harghita situaţia este următoarea: cele 144 de comunităţi româneşti reduse drastic din punct de vedere numeric sau dispărute se grupează astfel: - în secolul al XVIII-lea, 37 de comunităţi (26% din total); - în secolul al XIX-lea, 63 de comunităţi (44% din total) din care 48 după 1940 şi 15 după 1944. Se observă în mod clar că cele mai drastice scăderi au avut loc în perioada dualismului austro-ungar (1867-1918), când deznaţionalizarea era ridicată la rangul de politică de stat, şi în perioada de intoleranţă din anii 1940-1944. Printre comunităţile judeţului Covasna, care în secolul al XVIII-lea aveau o populaţie românească numeroasă, iar astăzi drastic diminuată sau chiar dispărută, sunt: Ghelinţa (600 de români în 1760, iar în 1992 doar 60), Sânzâieni (de la 200 în 1760, la 4 în 1992), Valea-Crişului (de la 180 la 7), Boroşneul-Mic (de la 180 la 5), Moacşa (de la 171 la 11), Dalnic (de la 155 la 17), Bodoc (de la 130 la 54), Măgheruş (de la 124 la 0), Brateş (de la 115 la 6), Chilieni (de la 113 la 26), Zălan (de la 105 la 2), Doboli de Sus (de la 100 la 3) ş.a. Pentru judeţul Harghita situaţia este următoarea pentru secolul al XVII-lea: Bodogaia (300 în 1750, 5 în 1992), Porumbenii-Mari (200 în 1750, 10 în 1992), Brădeşti (121 în 1750, 9 în 1992), Caşinu-Nou (110 în 1750, 4 în 1992), Ciucsângiorgiu (178 în 1750, 3 în 1992), Ditrău (300 în 1750, 6 în 1992), Filiaş (100 în 1733, 5 în 1992), Joseni (286 în 1750, 71 în 1992), Mărtiniş (105 în 1760, 5 în 1992), Plăieşii de Sus (325 în 1733, 64 în 1992), Satu-Nou (300 în 1750, 1 în 1992), Sândominic (258 în 1750, 19 în 1992), Vidacut (400 în 1750 la 216 în 1992). Pentru județul Mureș, exemplificăm: Murgești (253 în 1850, 10 în 2002), Văleni (131 în 1859, 5 în 2002), Socodol (106 în 1850, 16 în 2002) ș.a.. Comparând datele cuprinse în recensămintele populației din anii 1850 și 2011, pentru județele Covasna, Harghita și Mureș situația se prezintă astfel: (vezi foto) Comparând datele celor două recensăminte, rezultă că în cei 161 de ani, populația totală a celor trei județe s-a dublat (creștere cu 96,44%); în aceeași perioadă, populația de naționalitate română a crescut cu un procent de 244%, cea de naționalitate maghiară a crescut cu 80%, iar populația de alte naționalități cu 72% (numărul sașilor a scăzut dramatic, timp în care numărul romilor a crescut spectaculos). Creșterea populației de naționalitate română a avut loc în mediul urban, în principal în orașele reședință de județ și în cele cu peste 10.000 de locuitori. În aceeași perioadă, etnicii români din mediul rural, în mod deosebit cei din localitățile etnic mixte cu un număr redus (sub 100) de locuitori, a scăzut drastic, până la dispariția totală. Astfel, conform datelor recensământului populației din anul 2011, localitățile celor trei județe, după numărul etnicilor români care locuiesc în ele, se prezintă astfel: - peste 60% din localităţile judeţului Harghita (38 de localităţi), aproape 50% din cele ale judeţului Covasna (16 localităţi) și 42% din localităţile judeţului Mureș (223 de localități) au comunităţi sub 100 de locuitori români; - doar 11 localităţi din judeţul Covasna au comunităţi româneşti între 101 şi 1.000 locuitori, alte 11 între 1.001 şi 10.000 de locuitori şi numai în una singură (Sfântu-Gheorghe) sunt înregistraţi peste 10.000 de locuitori; - în judeţul Harghita, în 8 localităţi există comunităţi româneşti între 101 şi 1.000 locuitori, în alte 11 între 1.001 şi 10.000 şi numai în una singură (Topliţa) există peste 10.000 de români; - în județul Mureș, din totalul localităților, 260 de localități (49%) au între 101-1.000 de locuitori, 38 localități au între 1001-10.000 de români (7%), iar un număr de 6 localități au peste 10.000 de locuitori (0,9%). Din cele prezentate, rezultă că, în urma procesului de pierdere a identității etnice, conform datelor recensământului populației din anul 2011, aproape 50% din cele ale judeţului Covasna, peste 60% din localităţile judeţului Harghita și 42% din localităţile judeţului Mureș au comunităţi sub 100 de locuitori români; în aceste 277 de localități din cele trei județe, românii nu au posibilitatea, prin forțe proprii, să asigure existența și funcționarea instituțiilor identitare fundamentale (biserica și școala). Situația este dramatică pentru localitățile care au mai puțin de 20 de etnici români, grupate pe județe după cum urmează: - în județul Covasna, 59 de localități (45%); - în județul Harghita, 70 de localități (26%); - în județul Mureș, 106 localități (21%). Numărul redus al românilor din aceste localități va conduce la grăbirea procesului de pierdere a identității etnice, până la dispariția totală, contribuind la creșterea numărului de localități în care, în prezent, nu mai există niciun etnic român: în județul Covasna, 26 de localități (20,15%), în județul Harghita, 129 (48%), și în județul Mureș, 15 (2,9%). În anexe sunt redate analize și studii documentare referitoare la dinamica populației de naționalitate română din scaunele de referință, structura populației stabile după principalele etnii la recensământul din 2011 din județele Covasna, Harghita și Mureș, precum și concluziile tezei de doctorat în sociologie cu tema Structuri etnice și confesionale în județele Covasna și Harghita, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 2002, autor Ioan Lăcătușu, conducător științific prof. univ. dr. Traian Rotariu. Volumul de față, împreună cu celelalte două menționate dedicate românilor din scaunele Mureș, Ciuc, Giurgeu și Casin reușesc să umple un gol în istoriografia locală, regională și națională și să ofere o contribuție monografică de bună calitate pe marginea unui subiect despre care se știe încă prea puțin până în prezent. Lucrarea întregește în mod fericit bogata bibliografie referitoare la istoria și cultura românilor din sud-estul Transilvaniei, elaborată de cercetătorii din instituțiile muzeale și arhivele naționale din județele Mureș, Harghita și Covasna în ultimii 30 de ani, trăgând un nou semnal de alarmă asupra perspectivei sumbre de continuare a pierderilor românești în zeci de localități etnic mixte din județele Covasna, Harghita și Mureș. Lucrarea constituie - în fondul și forma ei - o analiză bine documentată din punct de vedere al cercetării atente, pertinente, a surselor arhivistice inedite și edite și a studiului aprofundat, minuțios, al unei bogate bibliografii tradiționale și la zi. Autorii prezintă antroponime românești din conscripții, date statistice din recensăminte - repere demografice privind românii din scaunele/comitatele Mureș, Trei Scaune, Odorhei și Ciuc, cu date concrete relativ de la supraviețuirea lor prin Bisericile ortodoxe și greco-catolice, învățământ confesional, ASTRA și cu ajutorul venit de la ceilalți conaționali. Românii din această parte de Țară au fost mici, puțini la număr între secui și între ceilalți români, dar mari în hotărârea, dârzenia cu care au acționat și s-au implicat în pregătirea, realizarea și desăvârșirea unității statale a tuturor românilor. Autorii, mergând pe linia savantului I.I. Russu și a părintelui Aurel Nistor, evidențiază că situația aparte, specifică a românilor și maghiarilor din Arcul Intracarpatic trebuie să constituie o prioritate a Statului Român, pentru evitarea enclavizării, pentru dăinuirea identitară a tuturor locuitorilor într-un mediu multietnic și multiconfesional. Așa cum spunea părintele protopop Aurel Nistor la mijlocul secolului al XX-lea, „problema românească din „secuime” nu e numai de interes local, ea ar trebui să fie o problemă de stat, una și aceeași pentru orice cârmuire din fruntea Țării”. De aceea, înţelegerea cât mai exactă, corectă şi globală a fenomenului românesc, în această zonă din inima României, în dimensiunea lui istorică şi în strânsă legătură cu raporturile complexe stabilite cu populaţia secuiască/ maghiară, are o însemnătate deosebită pentru eliminarea unor clişee şi realităţi prezentate distorsionat şi tendenţios, care pot perpetua în timp stări de tensiune şi pot alimenta şovinismul, atât de înrădăcinat în istorie, întârziind astfel procesul unei necesare şi corecte conectări a societăţii româneşti la sistemul marilor valori democratice europene. Lucrarea prezintă marile pierderi etnice românești survenite în localitățile etnic mixte din scaunele/comitatele Odorhei, Treiscaune, Mureș și Ciuc în ultimele patru secole. Din lucrare rezultă noi argumente, conform cărora problematica specifică a românilor și maghiarilor din Arcul Intracarpatic trebuie să constituie o prioritate a Statului Român, care, printr-o strategie adecvată de dezvoltare economică și socială a acestei binecuvântate zone din inima României, să asigure stoparea pierderilor etnice românești, dăinuirea identitară a tuturor locuitorilor, într-un mediu multietnic și pluriconfesional armonios și nu într-o enclavă etnică, organizată după legislația medievală. Prin valoarea sa documentară, prin sensul moral şi naţional patriotic, cât şi prin semnificaţia social-politică, lucrarea de față ocupă un loc distinct în istoriografia temei. Îngrijitorii ediției mulțumesc tuturor celor care le-au fost alături în finalizarea acestui important proiect cultural-științific, în mod special PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, familiilor istoricilor Ioan Ranca și Vasile Lechințan, precum și Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul de Dezvoltare Comunitară, care a asigurat cofinanțarea apariției lucrării în cadrul proiectului Promovarea identității culturale românești din sud-estul Transilvaniei prin lucrări reprezentative. (final)Categorie: Cultură
