Pagină de actualitate, atitudine și mărturisire ortodoxă „Voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.” (Matei 16, 18)Autor: dr. Constantin Secară București)Cu mila, cu harul și cu nespusa iubire de oameni a lui Dumnezeu am ajuns, în aceste zile, la vremea Sfântului și Marelui Post, o vreme binecuvântată, rânduită de Sfinții Apostoli și de Sfinții Părinți ai Bisericii încă din primele veacuri creștine, un timp liturgic de stăruință duhovnicească, de „întristată bucurie”, de înfrânare, de fapte bune și, prin acestea, de dobândire a virtuților duhovnicești. Vă propun, așadar, în rândurile de mai jos, să punem început bun la vremea care ne stă înainte, prin parcurgerea unor texte patristice, biblice și liturgice fundamentale pentru Sfântul și Marele Post al Păresimilor, care a început, în anul de la Hristos 2022, în data de 7 martie. Două repere patristice Despre bunătățile și bogățiile duhovnicești pe care le aduce rugăciunea unită cu postul, Sfântul Ioan Gură de Aur ne învață, în stilul său retoric inconfundabil: „Omul care se roagă cum trebuie și postește nu are nevoie de multe lucruri; iar omul care nu are nevoie de multe lucruri nu poate îndrăgi banii și averile, ci este înclinat spre milostenie. Cel care postește este ușor și înaripat; se roagă cu mintea trează, postul stinge poftele cele rele, pogoară mila lui Dumnezeu, smerește sufletul îngâmfat. De aceea și apostolii posteau aproape totdeauna. Cela care se roagă și postește are două aripi și este mai ușor decât vântul. [...] De aceea mai cu seamă unul ca acesta este dușman și vrăjmaș demonilor. Nimic nu este mai puternic ca un om care se roagă cum trebuie” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a treia, Omilii la Matei, traducere, introducere, indici și note de Pr. D. Fecioru, în colecția „Părinți și Scriitori Bisericiști”, vol. 23, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994, p. 667). Tot despre post ni se dezvăluie și cuvintele puternice ale Sfântului Vasile cel Mare, extrem de actuale astăzi, în vremurile noastre cele tulburate de fărădelegile celor fără de Lege: „Postul naște pe profeți, întărește pe cei puternici. Postul înțelepțește pe legiuitori. Postul este bun talisman al sufletului, tovarăș credincios al trupului, armă pentru luptători, loc de exercițiu pentru atleții credinței. Postul îndepărtează ispitele, postul îndeamnă spre evlavie. Postul este tovarăș al înfrânării, creator al castității. În timp de război face eroi, în timp de pace propovăduiește liniștea. Pe credincios îl sfințește, iar pe preot îl desăvârșește, că nu-i cu putință să îndrăznească cineva a săvârși sfintele slujbe fără să postească; aceasta nu numai în slujba noastră de acum, tainică și adevărată, ci și în cea preînchipuitoare, care se aducea în legea cea veche” (Sfântul Vasile cel Mare, Omilia I despre post, în Scrieri, partea întâi, Omilii la Hexaimeron. Omilii la Psalmi. Omilii și cuvântări, traducere, introducere, note și indici de Pr. D. Fecioru, în colecția „Părinți și scriitori bisericești”, vol. 17, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1986, p. 350-351). Asceză și rugăciune În același duh patristic, avem o rugăciune specială care se rostește în fiecare post, în cadrul pravilei de rugăciune particulară a creștinilor: „Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm: întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre slava numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre. Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”. Tot în această perioadă, în cadrul celor șapte Laude Bisericești, dar și în rugăciunile particulare ale credincioșilor, se rostește rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, însoțită de metanii: „Doamne și Stăpânul vieții mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie și al grăirii în deșert nu mi-l da mie (o metanie). Iar duhul curăției și al gândului smerit, al răbdării și al dragostei, dăruiește-l mie robul Tău (o metanie). Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi ca să-mi văd greșelile mele și să nu osândesc pe fratele meu; că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin (o metanie)”. Imnografia Bisericii, prin cuvinte insuflate de Duhul Sfânt, ne pregătește și ne întărește, încă de la începutul Postului, în săvârșirea virtuților creștine (credința, nădejdea și faptele bune): „Strălucit-a harul Tău Doamne, strălucit-a luminarea sufletelor noastre. Iată vremea bineprimită, iată vremea pocăinței. Să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Ca trecând noianul cel mare al Postului, să ajungem la Învierea cea de a treia zi a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce mântuiește sufletele noastre” (Stihira de la Stihoavnă, la Vecernia de duminică seara, în întâia săptămână din Sfântul și Marele Post). Repere liturgice În prima săptămână a Postului, Biserica a așezat cântarea Canonului cel mare, alcătuire a Cuviosului Părintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul. Această compoziție imnografică de mari dimensiuni este cântată la Pavecernița cea Mare, în primele patru seri ale Postului. Tema centrală a acestui Canon este pocăința și plângerea păcatelor, reunite printr-o măiestrită enumerare a principalelor teme biblice, de la căderea protopărinților Adam și Eva până la Întruparea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria. Frumusețea deplină a celor nouă Ode (cântări) care compun această capodoperă a imnografiei ortodoxe împletește conștientizarea păcatelor întregii omeniri, dar și asumarea păcatelor proprii fiecăruia dintre noi, întru nădejdea mântuirii, pe care doar Hristos Domnul o dă celor care se pocăiesc: „Suflete al meu, suflete al meu, scoală! Pentru ce dormi? Sfârșitul se apropie, și te vei tulbura. Deșteaptă-te, dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce pretutindenea este și toate le plinește”. (Condac, glasul al 6-lea la Canonul cel mare). Acest Canon este urmat, de luni până vineri în prima săptămână a Postului, de slujba de seară numită Pavecernița mare, o slujbă care înmănunchează o seamă de psalmi, rugăciuni și cântări care exprimă, în primul rând, mulțumirea către Dumnezeu pentru ziua care a trecut, apoi sentimentele de pocăință pentru păcatele săvârșite în cursul zilei și, nu în ultimul rând, rugăciunile de cerere pentru paza sufletului și trupului în cursul nopții care stă înainte. Cele două cântări care însoțesc rugăciunile Pavecerniței mari reprezintă compilații și prescurtări din Prorocia lui Isaia (Isaia 8, 9-11, 12-15, 18; 9, 2. 6; 26, 13); ele se cântă antifonic (alternativ) de către cele două strane (coruri) și poartă încărcătura unei deosebite frumuseți poetice și mistice, prima reprezentând un „imn de mare frumusețe, construit pe semnificația numelui lui Emanuel (Mesia, Hristos)” (Bartolomeu Anania, Biblia, comentariu la Isaia): „Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați. Auziți până la marginile pământului, cei puternici plecați-vă. De vă veți întări, iarăși veți fi biruiți. Și orice sfat veți sfătui, îl va risipi Domnul, și cuvântul pe care îl veți grăi nu va rămâne întru voi, căci cu noi este Dumnezeu” (Isaia 8, 9-10). Partea a doua a imnului prefigurează, de asemenea, o „profeție mesianică de o mare claritate și frumusețe: Pruncul minunat va elibera poporul din robia întunericului, îl va îmbrăca în lumină și va ședea pe tronul lui David, întemeind o împărăție a păcii universale” (Ibidem). A doua cântare a profetului Isaia („Doamne al puterilor fii cu noi, că pe altul afară de Tine, ajutor întru necazuri nu avem. Doamne al puterilor, miluiește-ne pe noi.”) se cântă împreună cu primele cinci stihuri ale Psalmului 150, dintre care primul se repetă la sfârșit: „Lăudați pe Domnul întru sfinții Lui; lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui”. Vom continua și în edițiile viitoare ale acestei Pagini de actualitate, atitudine și mărturisire ortodoxă, găzduită cu dragoste de publicația „Condeiul ardelean”, să parcurgem împreună călătoria duhovnicească pe calea Postului, întru slava lui Dumnezeu și întru nădejdea mântuirii sufletelor noastre. Să ne rugăm lui Dumnezeu ca, începând chiar de acum, „lupta cea bună să urmăm, calea Postului să o săvârșim, credința nedespărțită să o păzim, capetele nevăzuților balauri să le sfărâmăm, biruitori asupra păcatului să ne arătăm și fără de osândă să ajungem a ne închina și sfintei Învieri” (din Rugăciunea Amvonului la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite).Categorie: Biserica luptătoare
