Asa cum o sugereaza semnale venite în ultima vreme din multe tari, inclusiv din Australia, ofensiva chineza pe frontul comertului si investitiilor este extrem de intensa. Si, din câte se pare, Beijingul se asteapta la o contraofensiva de acelasi calibru: elementul politico-militar este fundamental, dar singurul front deschis în prezent este cel economic. În formularea inspirata a Secretarului de Stat Anthony Blinken, relatia americano-chineza va fi „de competitie atunci când e cazul, de cooperare atunci când e posibil, de adversitate atunci când e necesar”. Între aceste trei vârfuri - si apropiindu-se mult de cel de-al treilea - se înscrie si turneul asiatic al presedintelui Joe Biden, care a cuprins Coreea de Sud si Japonia, în aceasta ultima tara desfasurându-se si summit-ul QUAD (Dialogul Cvadrilateral pe teme de Securitate), un format de cooperare mai vechi, recent revitalizat, reunind SUA, Japonia, India si Australia. Asadar, un program de întâlniri cu parteneri importanti - cu exceptia Indiei, e vorba chiar de aliati ai SUA. Cu alte cuvinte, un turneu ce provocase, înca de la anuntarea sa, o puternica enervare la Beijing. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca administratia Biden a ales ca linie directoare în raporturile cu China o strategie inspirata de ceea ce în timpul razboiului rece se numea îngradire (containment). Dar, în cursul acestui turneu, liderul de la Casa Alba a ales sa anunte din nou faptul ca America va riposta militar la o interventie chineza în Taiwan. Data trecuta când s-a întâmplat asa ceva, oficialii din Departamentul de Stat s-au grabit sa dea asigurari ca nu s-a schimbat nimic în doctrina „ambiguitatii strategice” - optiunea de a nu preciza daca si cum ar interveni SUA în cazul unei încercari a autoritatilor comuniste chineze de a reunifica pe cale violenta mica insula si gigantul continental. Presupunând ca prima data au putut fi convinsi ca ambiguitatea strategica ramâne în vigoare si ca asigurarea data taiwanezilor este rezultatul principiilor si emotiilor unui om sensibil, a doua oara chinezii nu vor mai lua de bune vorbele atent cumpanite ale diplomatilor. Calculele liderilor chinezi vor porni, daca nu cumva o fac deja, de la ideea ca un razboi regional cu americanii este inevitabil pe termen lung. Pe de alta parte, la Washington si în alte capitale occidentale, anticiparile în privinta Chinei ar putea fi modelate, cel putin în parte, de experienta relatiei cu Rusia. Aceasta din urma a demonstrat esecul unei vechi intuitii liberale în relatiile internationale, mereu întarite si actualizate: aceea ca încadrarea durabila într-o retea de piete globale, cuplata cu participarea la diverse institutii internationale, plus efectele benefice ale noilor tehnologii ce faciliteaza comunicarea, ar tinde sa atenueze, în timp, pornirile agresive ale statelor. Desigur, s-ar putea spune ca, spre deosebire de Rusia, care este o putere în declin, China a beneficiat consistent de factorii enumerati mai sus, deci conducerea de la Beijing ar urma sa se gândeasca bine înainte de a lansa vreo actiune care sa pericliteze ordinea actuala. Dar, la fel de bine, cineva ar putea observa ca deschiderea nepasatoare a Vestului fata de influenta chineza, stimulata de oportunitatile de câstig financiar sau pur si simplu de orbire politica, este pe cale sa ia sfârsit, ceea ce ar putea încuraja China sa actioneze mai impulsiv, renuntând la proverbiala si adesea admirata ei rabdare geopolitica. Asadar, turneul extrem-oriental al presedintelui Biden ar putea duce la întarirea acestei logici conflictuale. Va satisface adeptii liniei dure de la Washington, majoritare în ambele partide din Congres, si va trezi în rândul aliatilor regionali anumite sperante de revenire a Washingtonului în retelele economice si comericale transpacifice - în definitiv, acesta este comportamentul asteptat din partea unui lider. Dar, asa cum o sugereaza semnale venite în ultima vreme din multe tari, inclusiv din Australia, ofensiva chineza pe frontul comertului si investitiilor este extrem de intensa. Si, din câte se pare, Beijingul se asteapta la o contraofensiva de acelasi calibru: elementul politico-militar este fundamental, dar singurul front deschis în prezent este cel economic. Pentru stabilitatea regiunii si a lumii, sa speram ca va fi si singurul.
