Cu toate ca „Dulcele Târg al Iesilor” a facut cunostinta cu „Soarele Electric” – acea descoperire epocala a umanitatii, promotor al Civilizatiei si Progresului întregii lumi – la 11-14 iulie 1868, pentru prima data în România, utilizarea miraculoaselor sale binefaceri în folosul Cetatii iesene s-a facut mult mai târziu, aproape la 15 ani dupa ce Timisoara devenise, la 12 noiembrie 1884, prima Cetate de Lumina a Europei. Explicatia acestei îndelungate întârzieri a propasirii energiei electrice în orasul de pe cele 7 coline o gasim consemnata în chiar în volumul monografic „Primaria Municipiului Iasi. Pagini de istorie si legenda” (Ed. Tehnopress-2001), avându-i ca autori pe celebrii „trecutologi”, C-tin Ostap si Ion Mitican, care dezvaluie prelungitele si înversunatele lupte politice date în Consiliul Local, între consilierii progresisti, adepti ai electricitatii si consilierii conservatori, adepti ai iluminatului orasului cu gaz aeroform, al carui monopol îl detineau acestia din urma! În zadar s-au straduit, pe rând, primari ca: Leon Negruzzi, N.Gane si Vasile Pogor, care au vizitat Expozitiile de Electricitate: de la Paris (1883) si Viena (1896) si au adus de la Timisoara caietul de sarcini pentru iluminatul electric, sa arate consilierilor opozanti avantajele nete ale electricitatii, acestia au reusit sistematic sa înfrânga elanurile progresistilor, vazându-si mai departe de afacerile lor cu... gaz aeroform(!). Pâna la urma, aparitia în Iasi a primelor uzine electrice proprii, la Spitalul „Sf.Spiridon”(1894), la Teatrul National (1896) si la Palatul Univiversitar (1897), dar si exemplul dat de primarul Vasile Pogor, prin iluminarea electrica a casei sale cu generatorul cumparat în 1896 de la Viena, au reusit sa convinga concret “opozitia” si, astfel, s-au putut trece în buget cheltuielile necesare pentru introducerea electricitatii în Iasi, dându-se unda verde pentru organizarea unei licitatii pentru construirea unei uzine electrice comunale si a instalatiilor si retelelor electrice aferente. Din monografia „Uzina de Lumina – Centenar” (1999) aflam ca: „la licitatia respectiva au participat 3 firme consacrate în domeniu si construirea Uzinei de Lumina a fost adjudecata si concesionata pe 40 de ani în favoarea Societatii Continentale Gesellschaft fur elektrische Unternehmungen din Nurnberg, care, la 8 septembrie 1898, în prezenta primarului N.Gane, a unor personalitati ale Iasului: Th.Burada, N.A.Bogdan, inginerul sef Charles Chaigneau¸ ing. Laurentiu Teodoreanu, a pus piatra fundamentala a Uzinei.” Opt luni mai târziu (adevarat record!), la 6 mai 1899, Uzina de Lumina intra în functiune cu cazanele de abur, turbinele, generatoarele, reteaua de alimentare, posturile de transformare , retelele de distributie si iluminat public stradal. Chiar daca acest fapt de glorie ieseana era mult „defazat” în timp fata de Timisoara, la festivitatea de inaugurare tot primarul Nicu Gane avea sa declare cu emfaza: ...” întârzierea a produs un bine- acela ca s-a putut adopta sistemul cel mai perfectionat. Aceasta va însemna o epoca în dezvoltarea noastra, multumita careia orasul va avea un caracter european...” Într-adevar, solutia adoptata atunci pentru Iasi, si aceasta o premiera nationala, cea a curentului alternativ monofazat 3000/300/150 volti (!), într-o perioada când, pe plan mondial, predomina curentul continuu al lui Edison (inclusiv, la Timisoara!), era una îndrazneata ce a permis, ulterior, o dezvoltare facila a Uzinei. Se împlinesc de atunci, la 6 mai 2022, 123 de ani de la acest moment luminos! Primul director al Uzinei de Lumina a fost numit Laurentiu Teodoreanu, cu diploma de inginer electromecanic obtinuta la Dresda, o deosebita personalitate tehnica a timpului. Dar el va dainui în istorie si literatura gratie nepotului sau, Ionel Teodoreanu, cel care, în savurosul sau roman „La Medeleni” l-a imortalizat în simpaticul personaj “Herr Direktor”, devenind, astfel, primul personaj inginer din literatura româna, dupa cum mentiona autorizat regretatul academician Constantin Ciopraga. Perioada directoratului sau (1899 – 1907) avea sa fie una fertila pentru propasirea electricitatii în Iasi, pentru înfloritoarea situatie economica a orasului si pentru calitatea vietii iesenilor; retelele electrice „primare” si „secundare” ale Uzinei întinzându-se pe zeci de km. pe strazile si colinele Cetatii. Al 2-lea director al Uzinei de Lumina, ing. Theodor Lecca (1908 – 1920), a continuat dezvoltarea instalatiilor pe masura cerintelor si are meritul initiativei, alaturi de profesorul Dragomir Hurmuzescu, si al înfiintarii, în 1910, a Scolii de electricitate industriala, pe lânga Fac. de Stiinte a Universitatii din Iasi, moment de început al Facultatii de Electrotehnica, prima de acest profil din România, care, în 2010 si-a marcat centenarul fiintarii sale. De altfel, de atunci, Uzina de Lumina a conlucrat fructuos de-a lungul anilor cu Facultatea de Lumina pe care a „nasit-o” într-o paleta larga a preocuparilor comune privind energia electrica – factor major de Progres si Civilizatie. Cresterea vertiginoasa a consumului industrial si casnic, cum si consecintele nefaste ale primului razboi, aveau sa conduca la o uzura accentuata si la o limitare a capacitatii de furnizare a Uzinei de Lumina. Singura solutie viabila atunci era trecerea Uzinei de Lumina în proprietatea statului, prin folosirea dreptului de rascumparare dupa 20 de ani si trecerea instalatiilor Uzinei la sistemul curentului alternativ trifazat de 6000/380/220 V, solutie tehnica avansata în lume. Aplicarea solutiei a devenit posibila, în 1920, odata cu înfiintarea Societatii Comunale de Electricitate Iasi (SCEI); „cârma” acesteia fiindu-i încredintata reputatului inginer Mircea Volanschi, specializat în Belgia si Franta, cel care avea sa-si asume noua „revolutie” tehnico-administrativa a Uzinei de Lumina, pe care a trecut-o „din mers” la sistemul trifazat (existent si astazi!), gratie caruia puterea Uzinei a putut fi marita treptat, ajungând, în 1941, la 10000 C.P., data de cele 8 grupuri Diesel. Din nefericire, dar si din cauza camuflajului de razboi impus la esapamentele grupurilor, la 20 sept. 1941, s-a produs un incendiu devastator care avea sa scoata Uzina din functiune, iar directorul si o parte a personalului sa fie arestati si anchetati pentru comiterea unui... “act de sabotaj”. Cu eforturi uriase, la 8 oct. 1941, s-a reusit repunerea în functiune a 3 grupuri Diesel, asigurându-se reluarea furnizarii energiei electrice. În 1944, la sfârsitul razboiului, datorita precaritatii de functionare a Uzinei, din lipsa de combustibil si a grupurilor evacuate, SCEI a fost lichidata, iar Uzina de Lumina si cea a Tramvaielor a trecut în sarcina serviciilor Primariei Iasi, avându-l ca director pe ing. Petru Nazarenco, cel care are meritul de a fi renascut Uzina...din propria-i cenusa. Abia repusa „pe picioare”, Uzina a si început sa „gâfâie” din cauza „foamei de energie”, resimtita mult mai puternic decât foametea din 1946, ce a afectat toata Moldova din cauza secetei prelungite. Dupa nationalizarea din 1948, desi s-au încercat mai multe forme organizatorice ( ICET, IEI, ETACS), pâna la urma singura solutie „salvatoare” de a o astâmpara, mai ales dupa ce noua Fabrica de Antibiotice a solicitat pentru compensatorul sau de 2MW (!), avea sa fie: racordarea Uzinei la Sistemul Energetic National, care a fost realizata cu succes la 27 decembrie 1957, despovârând-o astfel de consecintele nefaste ale functionarii în regim de „supra sarcina” si de „limitare” temporala a consumului. Statia de transformare 110 / 6 KV Iasi Centru si LEA 110 KV, cu dublu circuit, Roman – Iasi au fost executate într-un timp record (mai putin de un an!) de catre lucratorii specializati ai Electromontajului! Odata cu înfiintarea, la 1 iulie 1961, a Întreprinderii Regionale de Electricitate Iasi (IRE), ca unitate a Ministerului Minelor si Energiei Electrice, la nivelul economic al Regiunii Iasi s-a pus serios problema asigurarii unei noi si puternice surse de energie în zona, sustinuta cu tarie de ing. Laurian Preda, director al IRE Iasi (1961- 63). Astfel, la Centrala Electrica de Termoficare (CET Iasi), ca noua sectie a IRE Iasi, în nov. 1964, a intrat în functiune primul CAF (cazan cu apa ferbinte), care avea sa asigure agentul termic noilor cvartale de locuinte si sa furnizeze abur tehnologic înspre noua zona industriala, care se profila atunci în Iasi, iar la, 7 aprilie 1966, primul grup de 25 MW a fost pus „în paralel” cu SEN(!), fiind o reusita energetica deplina. Drept urmare, Uzina de Lumina a continuat sa functioneze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pâna în 1973, când dupa 74 ani si- a încheiat definitiv functionarea. Cel de al 2-lea director al IRE Iasi, ing.Vlad Vasiliu (1963 – 90) are meritul de a fi format un puternic colectiv de energeticieni, vajnici „strajeri ai Soarelui Electric”- cum frumos erau denumiti de acad. Cristofor Simionescu – , împreuna cu care a scris, în cei 27 de ani de directorat, cel mai longeviv din tara(!), cele mai stralucitoare pagini ale Luminii iesene: înfiintarea Grupului Scolar Energetic (1965), terminarea electrificarii rurale (1972 – Iasi, 1974 – Vaslui), racordarea zonei Iasi la 220 KV(1973), dezvoltarea impetuoasa a instalatiilor de joasa, medie si înalta tensiune, înzestrarea centrelor, atelierelor si sectiilor cu mijloace si SDV performante, asigurarea unor conditii bune de munca si recreere ale lucratorilor; toate acestea propulsând IRE Iasi în elita energeticii. Dupa 1989, sub directoratul ing. Ioan Ciutea (1990- 2005), FRE Iasi a pornit puternic pe calea reformei impuse în sectorul energetic de schimbarile structurale ivite în consumul de energie electrica, odata cu caderea vertiginoasa a consumatorilor industriali energofagi. Reteaua de joasa tensiune, vaduvita pâna atunci, era solicitata acum insistent de numeroase cereri de racordare, necesitând urgenta întaririi si modernizarii ei. De asemenea, informatica din sistem necesita introducerea ei rapida în toate sectoarele de activitate ale unitatii, fapt ce a condus la perfectionarea profesionala a personalului si crearea unor conditii optime de lucru ale salariatilor. Toate aceste înnoiri si modernizari ale instalatiilor IRE Iasi au fost preluate, în 2005, prin actul privatizarii (!), de catre firma germana E.ON, contopita de curând cu DELGAZ, care are datoria (nu doar morala) de a duce mai departe traditiile luminoase ale Uzinei de Lumina, construita la Iasi, în urma cu 123 de ani, tot de catre o firma germana! Despre toata aceasta istorie, desprinsa din filele ei luminoase, se va vorbi si discuta la manifestarea energetica aniversara: Uzina de Lumina- 123, ce se va desfasura în ziua 6 mai 2019, dupa un deosebit program initiat de Asociatia Veteranilor fostei IRE Iasi, în parteneriat cu Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu” si Soc. Absolventilor Fac. de Electrotehnica Iasi (SETIS), la care vor participa peste 60 de energeticieni, actuali si vetrani, din Iasi si din judetele Moldovei. Sa notam cu distinctie ca în deschiderea Adunarii festive din 6 mai, de la Sala „Stefan Procopiu” a Palatului Culturii, sub semn omagial, Artium String Quartet va sustine un minunat miniconcert, pentru care i se cuvin alese multumiri. În acelasi context apreciativ sa multumim dupa cuviinta participantilor veterani ai Luminii, partenerilor celor doua prestigioase manifestari energetice contopite: Uzina de Lumina – 123 si Ziua Energeticii din Moldova – ed. A XIII-a, respectiv, Muzeul Stiintei si Tehnicii „Stefan Procopiu” si Societatii Absolventilor Fac. de Electrotehnica Iasi (SETIS), cum si sprijinitorilor, între care: S.A.COTNARI, Curierul de Iasi, Ziarul de Iasi, TVR Iasi si Radio Iasi, al caror real aport aduc un plus de stralucire acestei adevarate Sarbatori a Luminii de la Iasi. Mihai Caba
