Tabloul e sinistru: acesti oameni vorbesc numai în clisee, recita texte învatate „la sediu”, se opintesc, bâlbâindu-se, în aberatii (Cîtu), însaileaza greoi câteva propozitii dupa care se opresc, epuizati de efort (Ciolacu). Saracia gândirii si precaritatea limbajului sunt compensate, cred ei, prin bizare acrobatii lexicale. În Cântareata cheala, piesa care reprezinta certificatul de nastere al teatrului absurdului, Eugen Ionesco pune fata în fata doua cupluri: sotii Smith care primesc vizita sotilor Martin. Personajele schimba replici fara noima, se iau la harta din te miri ce, iar converseaza de parca nu s-ar fi întâmplat nimic, tensiunea creste din nou, paroxistic, spre final, cortina cade si piesa… se reia, cu sotii Martin ce au luat locul sotilor Smith si repeta aidoma vorbele acestora de la începutul piesei. Personajele, asadar, sunt intersanjabile, vorbaria fara rost nu duce la nimic, totul este fals, mimat, lipsit de consistenta. Cum sa nu te gândesti la farsa (o farsa tragica, în fapt) care se joaca în aceste zile la Bucuresti? Cele doua partide (cele mai mari din România!) s-au prefacut ca se cearta si ca se urasc de moarte, s-au împacat brusc, în numele binelui patriei, si au gasit apoi solutia salvatoare, cea din piesa lui Ionesco: o data unii, o data ceilalti, si tot asa, ca tot românul sa prospere. În definitiv, ideea nu e noua. În anii ’80 ai secolului trecut, când partidul dadea benzina cu târâita, tovarasul Ceausescu, în genialitatea lui, a avut extraordinara idee ca posesorii de automobile sa circule cu masina, duminica, prin rotatie: o duminica cei ale caror masini aveau numere fara sot, cealalta duminica - cei cu numere cu sot. Ne amintim, de asemenea, ca partidul comunist (nu numai cel din România) acorda multa pretuire unui principiu organizatoric numit „rotatia cadrelor”: acest principiu era foarte eficient întrucât permitea celor care luau la un moment dat puterea sa-i marginalizeze în posturi subalterne pe fostii lideri sau pe rivalii potentiali. Si PSD si PNL au aplicat cu sârg rotatia cadrelor, actualii presedinti fiind de altfel rezultatul unei astfel de operatiuni. Dar s-a mai întâmplat ceva: cele doua partide au reusit sa ne dezguste în asa masura de politica încât privim luptele de la vârf (cine va fi premier, cine va fi primul premier etc.) cu acelasi „interes” cu care asteptam sa aflam, la nu stiu care sedinta a Comitetului Central, ce sarcini de partid au primit, de la secretarul general, tovarasul Emil Bobu sau tovarasa Alexandrina Gainuse. Altfel spus: si social-democratii si liberalii au izbutit sa compromita total politica si sa arunce în derizoriu regulile democratiei. Tabloul e sinistru: acesti oameni vorbesc numai în clisee, recita texte învatate „la sediu”, se opintesc, bâlbâindu-se, în aberatii (Cîtu), însaileaza greoi câteva propozitii dupa care se opresc, epuizati de efort (Ciolacu). Saracia gândirii si precaritatea limbajului sunt compensate, cred ei, prin bizare acrobatii lexicale. Ati observat, fireste, cu câta voluptate pronunta ei cuvântul flexibilizare, cuvânt ce poate însemna orice, dar al carui rol este de a masca minciunile si ticalosiile cele mai abjecte. Si ce cuvânt au gasit pentru nerusinata manevra prin care îsi împart puterea si banii: rotativa, cuvânt care li se va fi parut mai „intelectual” si mai subtil decât banalul „rotatie”. Mai exista în piesa lui Ionesco un personaj numit Capitanul de pompieri, numai ca el nu stinge incendii, ci le declanseaza si le întretine. E o analogie care se impune aici de la sine cu presedintele nostru, a carui contributie la harababura actuala a fost decisiva. Democratia originala, pe care o profetiza acum trei decenii Ion Iliescu, atinge o treapta superioara sub mandatul lui Iohannis. „România educata” si „România normala”, pe care le tot invoca actualul presedinte, sunt pe cale sa devina „România rotativa”. Vad ca unii comentatori sunt receptivi la ideea unei largi coalitii si considera ca ea ar putea scoate tara din impas. Argumentele lor nu ma conving, dar asta nu are importanta. Flagrant mi se pare altceva: în fruntea celor doua partide care vor sa ne „salveze” s-au cocotat personaje dubioase, fara coloana vertebrala, lipsite de scrupule. Dat afara în mod penibil, Sorin Grindeanu, o nulitate, revine la vârf si este principalul comunicator al partidului. Dar daca despre PSD nu-mi faceam nicio iluzie aveam, în idealismul meu pagubos, anumite asteptari de la PNL. E limpede ca avem a face, în cazul acestui partid, cu o adevarata catastrofa. Prestatia lui Florin Cîtu e jalnica, în jurul lui se agita niste clovni fara sare si piper, în frunte cu Rares Bogdan. E un spectacol dezolant, care depaseste cele mai negre asteptari. Alexandru Calinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic literar si scriitor
