Singura sansa a iesenilor bolnavi de cancer de a obtine dreptul la un tratament neconventional pare sa fie justitia. La 5 ani de când Ministerul Sanatatii trebuia sa înfiinteze o comisie care sa analizeze situatiile în care medicii recomanda alt tratament decât cel standard, ordinul necesar nu a fost înca emis. Bolnavii sunt astfel nevoiti sa suporte costul tratamentului din propriii bani sau sa ceara judecatorilor sa oblige institutiile cu atributii în domeniul sanitar sa-si faca treaba. Cazul lui Iulian C. este similar cu situatiile în care se regasesc numerosi ieseni. A fost diagnosticat cu un cancer al cailor biliare intrahepatice, computerul tomograf punând în evidenta apartia unor metastaze la nivelul ficatului. Pe 24 iulie, medicul i-a recomandat tratamentul cu o combinatie de medicamente, respectiv Durvalumab, Cisplatin si Gemcitabine. Primul dintre ele, Durvalumabul, este autorizat în România doar pentru cancer bronhopulmonar si hepatocelular, ca si pentru cancer de tract biliar. Doar ca detinatorul autorizatiei de punere pe piata nu a cerut Agentiei Nationale a Medicamentului si Dispozitivelor Medicale (ANMDM) evaluarea sa si pentru carcinomul de tract biliar, iar autoritatea româna nu si-a batut capul sa includa din oficiu si cancerul de tract biliar printre indicatiile terapeutice aprobate. Ca urmare, medicamentul nu este inclus în lista medicamentelor compensate. Pretul de 10.000 de lei pe flacon este unul pe care Iulian C. nu-si putea permite sa-l plateasca. O situatie legala care duce la moarte reprezinta o „limitare rezonabila” a dreptului la viata Teoretic, situatiile în care medicul curant recomanda un medicament pentru alta boala decât indicatiile terapeutice aprobate trebuiau analizate de o comisie de specialitate constituita la nivelul Ministerului Sanatatii. Intentia de înfiintare a comisiei a fost anuntata înca din 2018, dar a ramas pâna azi la nivel strict declarativ. Joia trecuta, ieseanul s-a adresat Curtii de Apel, cerând emiterea unei ordonante presedintiale prin care guvernul, Ministerul Sanatatii, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate si ANMDM sa fie obligate sa-i furnizeze medicamentul necesar, în regim de compensare 100- ca si la includerea între indicatiile terapeutice ale medicamentului si a cancerului de tract biliar de care sufera. De cealalta parte, reprezentantii institutiilor din domeniul medical au procedat ca la toate celelalte procese de acest tip, cerând respingerea actiunii. ANMDM a precizat ca suportarea platii contravalorii medicamentelor compensate face parte dintre atributiile CNAS, nu ale sale. „Ocrotirea dreptului la viata nu poate fi realizata în afara cadrului legal, care poate impune si limitari rezonabile ale exercitiului acelor drepturi care indirect asigura realizarea dreptului la viata. Decontarea integrala sau partiala numai a acelor medicamente care sunt autorizate, numai pentru diagnostice care sunt incluse în rezumatul caracteristicilor produsului în urma unor studii clinice si care sunt prescrise în cadrul unor protocoale aprobate reprezinta o astfel de limitare prevazuta de lege, care urmareste un scop legitim – protejarea sistemului national de sanatate, si care nu apare nici disproportionata în raport cu scopul urmarit”, au aratat reprezentantii ANMDM. Din punctul de vedere al acestora, o situatie legala care duce la moarte reprezinta o „limitare rezonabila” a dreptului la viata. Reprezentantii Ministerului Sanatatii au invocat ca nu se poate cere plata în solidar a costului medicamentului, câta vreme diversele institutii sanitare nu au reponsabilitati egale. Ei au aratat ca era de datoria ANMDM sa solicite reactualizarea listei medicamentelor compensate. Câta vreme medicamentul nu se afla pe lista pentru tipul de cancer de care sufera Iulian C., bolnavul nu are dreptul sa-l primeasca gratuit. Oricum, plata putea fi facuta doar de CNAS, ca gestionar al bugetului Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, ministerul neavând astfel de atributii. La rândul lor, reprezentantii CNAS au afirmat ca nu li se poate cere decontarea pretului unui medicament decât pentru indicatiile terapeutice aprobate. Institutia nu putea lua cu de la sine putere decizia de a plati. „Medicamentul în litigiu pentru indicatia specificata de reclamant nu a fost contractat de nici un furnizor de medicamente cu nicio casa de asigurari de sanatate. Prin urmare, medicamentul în discutie a fost prescris reclamantului pe riscul medicului si al reclamantului”, au afirmat reprezentantii CNAS. În plus, Iulian C. nu facea dovada ca ar fi urmat tratamentul cu Durvalumab, cu rezultate pozitive. Institutia nu putea risca sa plateasca un medicament care se putea dovedi fara efect. Judecatorii obliga statul sa deconteze medicamentul În analiza dosarului, magistratii Curtii de Apel au remarcat ca în procedura de introducere pe lisa a medicamentelor, competentele sunt împartite între toate cele patru institutii chemate în judecata. Prin urmare, tot ele erau obligate sa ia masura provizorie ceruta de Iulian C., respectiv furnizarea gratuita a medicamentului. Reponsabilitatea fiind stabilita, judecatorii nu aveau altceva de facut decât sa verifice daca erau îndeplinite conditiile pentru emiterea unor ordonante presedintiale, respectiv urgenta, caracterul vremelnic si nejudecarea fondului. Conditia urgentei era evident îndeplinita, data fiind gravitatea bolii. La fel, caracterul vremelnic, respectiv acordarea medicamentului pâna la eventuala constituire a comisiei specializate de la nivelul Ministerului Sanatatii. Aceasta constituire reprezenta fondul cauzei, de care judecatorii nu aveau sa se atinga. „Atât timp cât chiar detinatorul autorizatiei a prevazut în rezumatul caracteristicilor produsului indicatia terapeutica de carcinom de tract biliare si un medic de specialitate autorizat sa desfasoare activitate medicala pe teritoriul statului român a prescris reclamantului acest medicament, care prin efectele lui asupra organismului reclamantului se poate dovedi eficient, redându-i speranta la o viata sanatoasa, apare ca firesc a pretinde din partea autoritatilor publice pârâte implicarea acestora în evaluarea în timp util a necesitatii extinderii indicatiilor terapeutice pentru care se accepta decontarea de catre stat a costului tratamentului”, au explicat judecatorii motivul pentru care au admis cererea lui Iulian C. Sentinta Curtii de Apel poate fi contestata, dar este executorie, cele patru institutii fiind obligate sa suporte costul tratamentului.
