Când un preot ortodox român scrie si regizeaza un film artistic cu o distributie internationala (Mickey Rourke, Anthony Delon, Elisabetta Pellini), cu actori români sau vedete de calibru (Dorel Visan, Razvan Vasilescu, Magda Catone, Daniel Buzdugan), nu poti decât sa-ti doresti sa vizionezi o astfel de pelicula. Asta, ca prim imbold. Personal, nu stiu când si daca voi face acest lucru. Reactiile celor care au vazut filmul mai degraba m-au descurajat. Pare o pastisa dupa filmul rusesc „Leviathan” din 2014 al exceptionalului regizor Andrei Zviaghintev. Un film foarte bine realizat, dar pe care nu l-as mai revedea. Dintre toate reactiile, mi-a atras atentia un text postat de Parintele Constantin Prodan pe contul personal de Facebook. Un preot cu multa experienta pastorala si, de ceva timp, moderatorul emisiunii „Pridvoarele credintei”, emisiune realizata de TVR Iasi în colaborare cu Arhiepiscopia Iasilor. Cu îngaduinta sa, preiau în spatiul acestei rubrici comentariul sau la filmul „21 de rubini”. Veti decide fiecare daca merita sau nu vizionat. *** „21 de rubini” – coaja amara a unui fruct Aseara am vazut filmul „21 de rubini” realizat de parintele Ciprian Mega. Of, ce film! M-am întors acasa cu câteva gânduri apasatoare, generate de sentimente intense. Enumar aici doar o parte dintre ele: 1. Sunt profund recunoscator lui Dumnezeu pentru ca în viata, pe calea aceasta a Bisericii, am cunoscut oameni de o valoare greu de exprimat în cuvinte. Am convingerea launtrica a sfinteniei unora dintre ei. Desi este usor sa gasesti imperfectiuni în orice institutie umana, Biserica noastra are oameni de o frumusete sufleteasca ce te odihneste duhovniceste si care sunt o reflectare a Bunului Dumnezeu în umanitate. Filmul „21 de rubini” prezinta alte zone ale Bisericii decât cele pe care le-am cunoscut eu. 2. Precum în filmul recent despre Sfântul Nectarie, si în acesta ai impresia ca oamenii devotati slujirii lui Dumnezeu sunt marginalizati în cadrul Bisericii si lipsiti aproape în totalitate de posibilitatea de a-si împlini vocatia. Dar ceea ce am cunoscut eu (în cei peste 30 de ani de lucrare în Biserica, daca adaug si anii formarii teologice) este ca, desi pe unii slujitori, precum parintele Alexie (cred ca ales simbolic „omul/ pâinea lui Dumnezeu”), viata îi încearca mai mult decât pe altii, aceasta le sporeste virtutile si le confera un plus de întelegere duhovniceasca. Si, daca este voia lui Dumnezeu, pâna la urma, se asaza în locul în care frumusetea slujirii si a caracterelor lor nasc comunitati euharistice de o stralucire aparte. Dumnezeu nu este neputincios în a-Si împlini planul în aceasta lume. 3. Desi traumele societatii de dupa Revolutie îti lasa impresia ca nu se poate reusi fara atitudini „balcanice”, îi dau dreptate parintelui Alexie din film, ca necazurile cu care ne întâlnim în viata, chiar si acolo unde nu te astepti, adesea sunt roadele propriilor demersuri gresite. Daca apelam la pacat (mita), sa nu ne miram când acesta ne va zdrobi mai târziu. Avem alternativa eludarii pacatului. Întotdeauna exista în viata cai, uneori doar poteci înguste, pe care poti merge în conditii de siguranta morala. Când alegi calea compromisului, sa nu te miri ca pe acel drum te întâlnesti cu oameni care au sau cultiva optiuni similare. Cum spune românul: ceea ce cauti, aceea gasesti. 4. Da, seminarul teologic este un spatiu al fragilitatii si formarii profunde a tinerilor, iar grija pentru modelarea caracterelor acelor suflete cred ca trebuie sa fie mai mare decât a altor etape ulterioare ale dezvoltarii lor. Un fir de nisip asezat în constiinta în acea perioada poate deveni un laitmotiv al întregii vieti. 5. Ar fi multe de spus despre acest film. Desi filmul mi-a lasat impresia ca Biserica este doar o institutie umana, mai bine zis româneasca, totusi, ea este spatiul Liturghiei, unde omul se întâlneste cu Dumnezeu. Aici sunt foarte multi oameni frumosi sufleteste. Pentru mine, ei sunt majoritatea. Am plecat, dupa vizionarea acestui film, cu o anumita apasare în inima. Am avut sentimentul ca dintr-un fruct as fi valorificat doar coaja lui, cea expusa la intemperii si solutii de stropiri sezoniere. Dar miezul fructului, cel pentru care a fost plantat pomul, nu m-a hranit, pentru ca nu era vizibil. Biserica adevarata nu înseamna nici macar un sfânt prigonit, ci o comunitate care îsi traieste toate bucuriile si încercarile ei împreuna cu Dumnezeu. Cred ca parintele regizor, om fain, se bucura de o astfel de Biserica si abia astept sa ne invite si pe noi sa o vizitam, prin intermediul unei viitoare reusite cinematografice. (Pr. Constantin Prodan)
