Mobilizarea generala decisa la Kremlin si mai ales asa-zisele „referendumuri”, un preambul la anexarea unei mari parti din Ucraina, la pachet cu amenintarea cu lovituri nucleare, cu efecte potential incontrolabile, sunt privite cu îngrijorare nu doar în Occident, ci si la Beijing. „Trebuia ca Putin sa fi trimis o bomba nucleara asupra Londrei în timpul funeraliilor Reginei, când toti liderii proeminenti erau acolo.” „Recomandarea” venea de la Olga Skabeyeva, supranumita „Papusa de Fier” a lui Putin, si a fost facuta în platoul principalei televiziuni de stat de la Moscova, la doar câteva ore dupa încheierea ceremoniilor din capitala Marii Britanii. Si venea dupa ce un alt invitat, un parlamentar rus, Andrei Gurulev, fost general, era de parere ca între diferitele tinte posibile pentru un atac cu rachete nucleare tactice, între care baza aeriana NATO din Germania de la Ramstein sau altele din Ucraina, ar fi de preferat sa se aleaga Regatul Unit care, „prin doar câteva lovituri, l-ar fi transformat într-un desert martian”. Discutia avea loc dupa ce trupele rusesti fusesera nevoite sa se retraga de o maniera umilitoare din regiunea Harkov, dar înaintea anuntului din 21 septembrie al lui Vladimir Putin privind decizia de „mobilizare partiala” în care avertizase si el „Vestul colectiv” (termen utilizat sistematic la Moscova pentru a transmite audientei interne ideea pericolului colosal cu care s-ar confrunta Rusia, în care Ucraina e doar un pion) ca nu trebuie sa considere amenintarea cu lovituri nucleare un bluf. Amenintare formulata adesea, de altfel, si de catre fostul presedinte si prim ministru rus, Dmitri Medvedev. Dezbaterea televizata mentionata anterior, care nu era gazduita de vreun canal mediatic obscur, ci avea loc în platoul principalului vector de propaganda al regimului de la Moscova, atinge un nivel de paranoia si de virulenta razboinica greu de imaginat cu doar putina vreme în urma. Si desi e greu de spus daca e vorba doar de mesaje menite sa instaureze frica si panica în rândul audientei occidentale si sa o mobilizeze pe cea interna în favoarea razboiului sau cei care emit astfel de opinii aberante chiar cred în ele. Dintr-un sondaj efectuat înaintea anuntului reiesea ca 80 de procente dintre rusi se opuneau mobilizarii, ceea ce explica de ce Putin a utilizat termenul de „mobilizare partiala” (un tip de etichetare pe care l-am vazut anterior, prin botezarea invaziei din Ucraina drept o „operatiune militara speciala”) si într-o interventie ulterioara discursului sau (care, în mod curios, nu a fost transmis seara, la o ora de vârf, asa cum se anuntase initial, ci pre-înregistrat, a doua zi dimineata, de unde o serie întreaga de speculatii) ministrul Apararii, Serghei Soigu, a avansat cifra de 300 de mii de recruti. În realitate, textul oficial al decretului prezidential nu utilizeaza nicaieri o astfel de sintagma si de fapt ultimul paragraf care, conform lui Dmitri Peskov, Secretarul de Presa al Administratiei Prezidentiale, contine detalii privind numarul de soldati vizati, este confidential fiind marcat „pentru uz oficial”. O informatie din Novaya Gazeta, preluata si de alte publicatii rusesti în exil, care are la baza surse de la Kremlin, avanseaza o cu totul alta cifra, 1 milion sau chiar 1,2 milioane de recruti. Majoritatea analistilor militari cu experienta se îndoiesc de faptul ca acest potential influx masiv de soldati ar avea un impact decisiv pe front. Din cel putin doua motive. Primul e acela ca rejectarea masiva a mobilizarii, cu proteste de strada în zeci de orase, în ciuda consecintelor grave pentru manifestanti, e o dovada ca naratiunea pe care Kremlinul o livreaza mediatic echivalând confruntarea armata din Ucraina cu „Marele Razboi pentru apararea patriei” din al Doilea Razboi Mondial, vorbind despre o amenintare existentiala pentru tara, nu este considerata una credibila. Chiar si cei care priveau probabil cu o oarecare satisfactie si mândrie o eventuala reîncorporare, totala sau partiala, a Ucrainei în Federatia Rusa si-au schimbat complet parerea când e vorba de riscuri si sacrificii care îi privesc personal pe ei si familiile lor. Asta nu înseamna desigur ca o revolta generalizata ar prezenta vreo amenintare eminenta pentru regim, pentru ca dupa cum am vazut în trecut, în Iran, în Venezuela sau în Cuba, un regim autoritar nu cade, daca structurile de forta de stat nu defecteaza. Or, e greu de crezut ca s-ar putea întâmpla asa ceva în Rusia în acest moment. Oricum, daca am fi într-o astfel de situatie, cea mai probabila varianta ar fi aceea în care puterea ar fi preluata de cercuri si mai radicale. Totusi, starea de spirit negativa a populatiei conteaza pentru moralul trupelor trimise pe front si pe termen mediu poate avea un impact politic substantial. Al doilea motiv este ca echiparea si pregatirea a sute mii de oameni, integrarea lor în unitati de lupta viabile, este o provocare imensa cu sanse nu tocmai mari de reusita. Mai ales daca avem în vedere marile probleme logistice întâmpinate deja de armata rusa în Ucraina. Dovada, tocmai s-a anuntat ca Putin l-a demis pe comandantul responsabil pentru logistica din armata rusa. Un general american, responsabil pentru recrutarea si instruirea trupelor, a explicat la Fox News ca pentru a instrui si integra cu succes un numar semnificativ mai mic de noi militari, în jur de 70 de mii, se aloca un an de zile. Chiar si cele mai optimiste estimari au în vedere un ecart de minimum 4-6 luni. Asta înseamna ca impactul militar a mobilizarii nu pare a fi unul serios pe termen mediu. Ce ar putea avea un impact mult mai important este un alt anunt facut de liderul rus, cel privind „referendumurile” organizate în regiunile total sau partial ocupate din estul Ucrainei unde sunt indicii ca oamenii sunt obligati sa voteze sub amenintarea armelor. Nu doar în Donetk si Luhansk, ci si, de pilda, în Herson, oras aflat sub presiunea contraofensivei ucrainene. Ceea ce va permite Moscovei sa anunte, probabil pe 30 septembrie, anexarea de facto a acestor teritorii. Pentru ca, dupa cum spunea cinic Stalin, tot mai elogiat în discursul oficial din Rusia, nu conteaza cum se voteaza, si câti voteaza, ar trebui adaugat, ci cine numara voturile. Detaliul este important pentru ca astfel, se grabesc sa sublinieze comentariile din presa rusa, actiunile militare ucrainene nu vor mai viza zone de pe teritoriul Ucrainei, ci unele apartinând, de acum înainte, chiar Federatiei Ruse. Or, a afirmat explicit chiar Putin în ultimul discurs, „în cazul unei amenintari la adresa integritatii teritoriale a tarii noastre si pentru a apara Rusia si poporul nostru, vom folosi cu siguranta toate sistemele de armament de care dispunem. Aceasta nu este o cacealma”. O trimitere transparenta la amenintarea cu arme nucleare. În acest fel Rusia vrea sa consfinteasca drept un fapt împlinit extinderea în aceste teritorii, extindere pe care probabil vrea sa o prelungeasca prin încorporarea întregului litoral al Ucrainei de la Marea Neagra pentru a o transforma într-o tara complet neviabila pe care o va putea ulterior controla complet sau chiar anexa partial. Moscova stie foarte bine ca aceste „referendumuri” nu vor fi recunoscute aproape nicaieri pe plan international. Nici macar de tari, teoretic aliate, precum China, cu care împartaseste acelasi tip de ostilitate fata de Occident. În discursul sau de la ONU ministrul de externe chinez, Wang Yi, a tinut sa sublinieze ca „integritatea teritoriala a Ucrainei trebuie respectata”.
