Începutul anului va fi tumultos pentru marile universitati iesene. La “Al. I. Cuza”, Universitatea de Medicina si Farmacie si la Universitatea Tehnica vor avea loc alegeri pentru functia de rector. Acestea se vor desfasura în cadrul noii legi a educatiei adoptata anul trecut. Legea stabileste, la fel ca precedenta, ca un rector nu poate exercita functia mai mult de doua mandate de câte cinci ani, iar vârsta de pensionare este de 65 de ani. Toti rectorii de la universitatile mentionate au deja câte doua mandate, iar unul dintre ei a depasit cu doi ani vârsta de pensionare. Cu toate acestea, toti trei vor candida din nou. Pe cât de clara este legea, pe atât de mare este siretlicul care sta la temelia legala a candidaturilor. Legea se aplica pentru viitor, nu pentru trecut. Prin urmare, numararea mandatelor abia acum începe, iar ei pot candida din nou. Argumentul – folosit de altfel si de Vladimir Putin la a treia candidatura - este imbatabil din punct de vedere juridic, iar la nivelul lor de dexteritate intelectuala rectorii îl folosesc usor pentru a justifica un nou serviciu în slujba Alma Mater. Spiritul legii este însa de a limita concentrarea de putere, osificarea institutiilor si oligarhizarea mediului academic. Asa cum observa rectorul Universitatii Babes-Bolay Cluj, prof. Daniel David, „Daca am fi discutat aceste aspecte într-o maniera corecta, explicita, ne-am fi putut întreba: «Care este modelul de care ar putea beneficia România în acest moment?» Dupa mine, ar fi fost modelul cu doua mandate si cu termene limitate. Fiindca noi avem la nivelul tarii si la nivelul institutiilor tendinta de a concentra puterea”. Spiritul legii urmareste interesul universitatilor, cel putin în principiu. Siretlicul folosit de rectori urmareste doar interesul lor personal. Aceasta discrepanta între misiunea functiei de rector si interesul personal al persoanei care ocupa postul este uriasa în cazul de fata. La Universitatea de Medicina si Farmacie, artificiul de mai sus se transforma de-a dreptul în farsa. Un nou sistem de vot, adoptat în urma cu o luna, pare a fi pus cu mâna sa-l favorizeze pe rectorul deja în functie. În urma cu opt ani, actualul rector, prof. Viorel Scripcariu, a fost ales în urma unui scrutin ingenios introdus de predecesorul sau, prof. Cristian Dragomir. Au fost sapte candidati care trebuiau ordonati, în ordinea preferintelor, de catre alegatori. Desi a fost pe locul doi la numarul mentionarilor pe prima pozitie, el a câstigat pentru ca a fost cel mai des mentionat pe pozitiile doi si trei, în dauna contracandidatei principale, care, desi a avut cele mai multe pozitii de unu, a fost clasata de foarte multi pe locuri 4,5,6,7. În felul acesta, optiunea nuantata a fiecarui elector a fost luata în seama. Viorel Scripcariu a câstigat în urma unui procedeu electoral incluziv, care urmarea coeziunea comunitatii academice. Dupa opt ani de mandat, trecut cu doi ani de vârsta pensionarii, el anunta o noua candidatura, de data aceasta într-un alt sistem de vot. Va câstiga cel care va obtine cele mai multe voturi în primul tur de scrutin, fara nici o alta ponderare. Daca, teoretic, ar candida din nou sapte profesori, iar fiecare ar obtine aproape 15- din voturi, câstigator ar fi primul dintre ei. Acesta va avea cu putin peste 100 de voturi din 700, media prezentei la vot în ultimele alegeri. Mai bine de trei sferturi din comunitatea academica este exclusa într-o astfel de ipotetica situatie, în timp ce, în urma cu opt ani, opinia fiecaruia conta. Nu se organizeaza un al doilea tur, spune metodologia de alegeri, decât daca, improbabil, primii doi candidati ar avea fix acelasi numar de voturi. Nu exista, prin urmare, o prevedere care sa impuna jumatate plus unu din voturi pentru a stabili câstigatorul. Cine se poate clasa pe primul loc în asemenea cazuri? Este lesne de ghicit ca rectorul în functie, care timp de opt ani a împartit generos sinecuri clientelei. Poate nu vor fi sapte candidati, dar în mort cert altii vor fi descurajati sa se înscrie, câta vreme nu pot spera la un tur doi. Nici o alta universitate din Iasi, si nici una de medicina din tara nu a mai adoptat un asemenea sistem de vot, în masura în care-l putem numi sistem si nu caricatura. Noua lege îi investeste pe rectori cu o putere uriasa. Ei numesc prorectorii, decanii si gestioneaza un buget cât o pentru treime din oras. În cazul UMF, pe lânga resursele financiare de invidiat, cadrul legal da putere conducerii în reglementarea multor altor domenii – numirea sefilor de clinici universitare din spitale fiind un exemplu. Adevaratele mize sunt de fapt asociate notiunilor de putere, statut si oligarhie universitara. Adaugam la acestea si situatiile specifice fiecarui rector în parte. Este dificil, daca nu imposibil, pentru o persoana la aproape 70 de ani sa exercite si functia de rector, si cea de profesor, si norma de chirurg într-un spital aglomerat. Motivele tin de natura umana si de vârsta. Pâna si Napoleon, campionul multitasking-ului, se spune, ar fi fost pe jumatate învins la Waterloo de durerile gastrice. Optiunea rectorilor ieseni de a candida din nou încalca o regula nescrisa de la baza vietii universitare: conformarea si fair-play-ul fata de spiritul legii, fata de valoarea care a dus la promulgarea acesteia. Este spatiul academic locul prestidigitatiei cu argumente legale? Este, daca îl definim doar ca un loc al speculatiei si al sofismelor, ca un câmp de antrenament al abilitatilor intelectuale, fara valori supreme de urmarit. Golita de valori de baza - printre acestea fiind competitia si fair-play-ul - universitatea ramâne doar un instrument de exploatat. În Structura revolutiilor stiintifice, o carte de capatâi în domeniul stiintelor, Thomas Kuhn vorbeste despre osificarea unei paradigme de cunoastere si greutatile întâmpinate în a o schimba. La noi se osifica structurile de conducere. Un asemenea comportament este similar celui prin care problema plagiatelor din mediul universitar a fost trimisa spre solutionare în acelasi colt al judecatii duble si al incertitudinii asumate ca scut pentru a ascunde interese egoiste, impostura si frauda. Toate acestea demistifica o perceptie mai ampla, atent cultivata în societate tocmai de mediul academic. Se presupune, si inducem aceasta idee copiilor nostri, ca educatia si studiile de lunga durata formeaza caractere solide, exemple de urmat. Realitatea este ca nimic nu garanteaza acest lucru. Natura umana este aceeasi la toate clasele. S-a vorbit ca în România si-au facut de cap, dupa Revolutie, smecherii de duzina, cârnatarii si macelarii care au privatizat întreprinderile comuniste. Acum e rândul gulerelor albe, chiar prin reprezentantii de vârf. Se catara pe colturile legii si intra în cursa electorala printr-o fereastra lasata deschisa aparent din neglijenta de catre legiuitor. Lacomia si meschinaria sunt universale. Tradarea rectorilor - a spiritului academic în favoarea folosului personal - este un exemplu graitor.
