Oare exista oameni atât de norocosi care nu au fost niciodata tradati sau înselati? Traita pe propria piele sau îndreptata asupra altuia, acceptata sau respinsa în viata noastra, tradarea constituie una dintre cele mai dese experiente împartasite de oameni. Nimeni nu scapa de ea, nici familia, nici fratii si nici perechea de îndragostiti. Tradarea e între prieteni, între colegi, între state. Mai rau, orice facem sau nu facem, orice spunem sau atunci când suntem adânciti în tacere, tradarea este acolo, în memoria noastra, în corpul nostru, în psihicul nostru. De foarte multe ori, ne tradam pe noi însine înainte de a-i trada pe altii. „Eul” nostru ascunde o multitudine de fatete, existam într-un mozaic de euri, ce îsi cauta înlauntru echilibru si implicit identitate. Din fiecare loc al mintii noastre, aceste „identitati” pompeaza în noi mereu alte si alte dorinte, iar aceasta pluralitate de expresii, nu întotdeauna compatibile una cu cealalta, duce inevitabil la frângeri de inima. Pentru ca, traite în acelasi timp, genereaza inevitabil conflicte de valori, conflicte de loialitate, discrepanta si poarta în sine stigmatele tradarii. A fi mama presupune ca nu mai esti copila inocenta. A face cariera înseamna ca nu te mai poti ocupa de copil, asa cum ai fi dorit. A termina doua facultati si a ajunge, din lipsa de locuri de munca în domeniu, taximetrist presupune conflict interior. Exista negocieri interne constante, renuntari inevitabile. Echilibrul nostru ne duce constant la compromisuri cu noi însine, chiar la compromisuri între tirania idealurilor. Deci exista întotdeauna o parte din tine care se simte tradata de alta parte din tine. Aceasta constituie o piedica pentru subiect în cautarea unitatii sale constitutive. Unitate dificila sau chiar imposibila, decalaj intim între suflet si ratiune, sentiment tulburator de neconcordanta cu sine. Baza tuturor actelor perfide pe care le îndreptam asupra celorlalti este egoismul, oamenii pur si simplu urmaresc, astfel, interesele si scopurile lor; dorintele si instinctele lor prevaleaza, atât asupra moralitatii, cât si a realitatii. Cinismul si calmul cu care unii oameni îsi urmaresc scopurile lor perfide sunt greu de acceptat si de înteles ca ar apartine fiintei umane dotata cu ratiune, inteligenta sau bun simt. Tradatorii va pot minti pe fata, fara sa se încrunte, va pot sapa groapa cu zâmbetul pe buze, chiar va pot spune, fara sa respire, ca au facut-o fiindca nu le pasa de voi - sunteti în ochii unor astfel de oameni un instrument pe care îl folosesc sau care sta în calea împlinirii lor. De foarte multe ori, numai termenul de tradare este înfricosator, exprima spaima. „Iubita m-a tradat”, „prietenul m-a tradat”. Rezumându-ne doar la aceasta marturisire, totul pare sa fie spus. Povestea care ar trebui sa se deruleze dupa aceste cuvinte se opreste ca si cum ar fi suspendata în eter. Iar lucrarea „murdara” este cu atât mai devastatoare, cu cât ramâne ermetica în psihicul nostru, într-un bol de nepatruns. Totusi, cu cât mentinem mai mult tradarea în registrul nereprezentabilului, nenumitului, cu atât riscam sa-i întarim latura distructiva. Pentru a mobiliza fortele de rebound, este important sa spuneti si sa întelegeti povestea care sta în spatele tradarii. Desigur, tradarile închid ceva, închid un timp trecut, poate frumos trait, într-un mod violent, brutal, dar pot fi si generatoare pentru un nou început. Pentru ca da, dupa tradare, exista întotdeauna o posibila renastere, întelegere a lucrurilor, repozitionare a relatiilor, chiar si o adevarata împlinire de sine. Cu cât întelegem mai mult acest proces, cu atât mai mult vom putea scoate la iveala fortele emergente din noi. Da, tradarea evidentiaza momentul în care sensul unor evenimente se pierde, dar si faptul ca momentul care vine dupa tradare poate fi construit diferit de ceea ce preconizam. Sa aducem un exemplu - Iuda, figura emblematica a tradatorului. Iisus stie ca va fi tradat. El o anunta explicit, în mai multe rânduri apostolilor sai: „unul dintre voi ma va vinde…”. Deci Iisus stie ca va fi tradat, dar daca stie de ce ramâne în locul victimei? ne-am întrebat mereu. De ce nu se protejeaza? Trebuia tradatorul sa îsi duca la îndeplinire gestul sau? Este tradarea un act fondator esential? Într-o anumita masura, am putea spune, ca da, este. Prin judecata pe care o face asupra lui Iuda, biserica îsi va construi, ulterior, imperiul moral, bazat pe dualism, scindarea ireductibila între bine si rau, întruchipata respectiv de Iisus si Iuda. De acum înainte, pentru a se proteja, a se conserva, grupul de apostoli ramasi în viata va trebui sa regândeasca legaturile lor, sa le întareasca, sa reconsolideze pactele dintre ei si omenire. Actul tradarii va fi facut în sfârsit posibila reconstruirea coeziunii interne a grupului, întarind sentimentul de apartenenta al celor care ramân. Iar mitul tradatorului va servi drept piatra de temelie pentru construirea si mentinerea moralei. Sa fii tradat si înselat provoaca multa suferinta, mai ales când esti tradat de persoana cea mai apropiata si iubita de tine. Si tot ce putem face într-un astfel de caz este sa întelegem singuri lectia de viata, datorita careia putem trage concluziile potrivite. Si anume - daca ai fost tradat o data, probabilitatea ca tu sa fii tradat din nou, de aceiasi oameni, este foarte mare, pentru ca si-au aratat interiorul, ceea ce înseamna ca ai vazut cine sunt cu adevarat, si nu cine vor sa para a fi. Nu degeaba se spune ca un prieten se cunoaste la necazuri, nu doar în bucurie, pentru ca acestea sunt momente atât de emotionante în care psihicul unei persoane poate scapa de sub control, iar prietenul este un punct de sustinere. La urma urmei, oamenii pot trada de dragul de a-si proteja viitorul, de a-si salva o functie, de a-si face relatii noi pe care urmeaza sa se bazeze în planurile lor, tradând astfel prietenii vechi pentru care ei nu au stiut niciodata sa fie prieteni - instinctul de autoconservare functioneaza, deci, perfect. Momentul tradarii este cel mai interesant moment, când trebuie doar sa vedem cu cât am fost vânduti, adica de ce am fost tradati. Si astfel vom afla mai multe despre noi, inclusiv cum ne vom pozitiona fata de asemenea acte în viitor si ce avem de învatat de la ele. Fiecare are propriul mod si motiv pentru care tradeaza, pentru cineva motivul e propria viata, pentru care va însela si trada pe oricine, oricând, iar pentru altcineva este un privilegiu, sau o singura „placere” în viata. Din anumite motive, persoanelor care îsi tradeaza sotii, de exemplu, nu prea le place sa fie înselate la rândul lor, desi, logic, pot fi rasplatiti cu aceeasi moneda, deoarece aceasta este în ordinea lucrurilor pentru ei, se simt confortabil facând asta. Egoismul le face placere, eu pot, dar tu nu poti, eu am dreptul, tu nu. Acelasi lucru este valabil si în cariera si toate celelalte cazuri, când oamenii se tradeaza între ei pentru un statut sau o functie. Directorul te ajuta sa promovezi, îti ofera oportunitatea de a dovedi ca esti omul potrivit la locul potrivit. Faci gafe, te iarta, desi ia castanele în locul tau, dar îti mai ofera o sansa pentru ca el înca mai are încredere în profesionalismul tau. Si nu, nu pentru ca e naiv, nu pentru ca altul n-ar putea face ceea ce faci tu, ci pentru ca e bine intentionat. Iar singurul lucru în care excelezi nu e profesia, e tradarea, tu faci planuri cum sa-i iei locul daca va fi la ananghie, cum sa-l sapi în fata superiorilor lui, cum sa-l denigrezi în fata colegilor. Daca ai fost înselat cu prima persoana pe care o întâlneste, partenerul tau este o totala nenorocire, linia barei sale este suficient de joasa si o va sari de fiecare data - vei fi întotdeauna tradat cu prima ocazie. Desigur, poti ierta daca tradarea a aparut din ignoranta si întunecarea mintii, trebuie vazut în ce context s-a întâmplat aceasta, dar e greu de iertat, mai ales într-o relatie sentimentala, partenerul care se ghideaza doar dupa instincte, uitând de iubire, moralitate si responsabilitate. Instinctele lasate libere dau nastere la dorinte, iar dorintele dezvolta egoismul. Puteti trada în diferite moduri, puteti pur si simplu însela o persoana, de exemplu, într-un market. Si poti calca complet în picioare sufletul unei persoane, distrugându-i lumea interioara, prin aceeasi tradare. Oriunde s-ar întâmpla, tradarea e o înjunghiere în spate, o lovitura sub centura, acesta este, fara îndoiala, un act ticalos si foarte crud, dupa ce a tradat, tradatorul trece linia dincolo de umanul sau, calitatile se degradeaza încet, dar sigur. La urma urmei, fiecare dintre noi poate fi tradat în orice moment. Si nepregatirea noastra pentru tradare este cea care ne tradeaza în primul rând, aceasta doare cu adevarat. Sa presupunem ca, pentru o sotie decenta, cinstita, tradarea sotului ei poate fi un adevarat soc, pentru ca ea, la rândul ei, a facut totul pentru familie, pentru casa, pentru copii, si bineînteles pentru sot. Si, deodata, o asemenea lovitura: el are deja o alta femeie, cu care traieste de câtiva ani, cu care împartaseste o iubire, îmbratisari, secrete, clipe de fericire. El e fericit cu noua partenera, a gasit iubirea vietii sale, e de înteles. Dar ea va depasi greu aceasta situatie. Toate acestea o iau pe nepregatite, de aici si puterea cu care o izbeste suferinta - nu a fost pregatita psihic pentru o asemenea dezamagire. Astfel, tradatorii ne inoculeaza slabiciunea, dar contrar asteptarilor lor, atunci devenim mult mai puternici, mai destepti, mai protejati de agresiunile exterioare. Daca un tânar a supravietuit tradarii iubitei sale, el nu va mai fi acelasi, opiniile lui despre lume, despre oameni si, în special, despre femei, se vor schimba foarte mult. Nu va urî neaparat femeile, nici nu trebuie sa faca asta, pur si simplu, va fi mult mai întelept de acum înainte si nu va lasa pe nimeni sa intre în inima lui fara sa nu cunoasca pe cine lasa sa intre. La fel si cu o fata, daca a fost tradata, daca întelege lectia care i s-a prezentat, nu va mai lasa în apropierea ei niciun barbat care se gândeste la ea ca la un obiect sexual. Si cu atât mai mult, ea nu va permite niciunui Don Juan sa se instaleze în inima ei, apoi sa o descompuna. Este greu, desigur, sa traiesti fara încredere în oameni si, în principiu, este imposibil sa faci asta, trebuie sa avem încredere în cineva. Sa privim tradarea ca fiind acel prieten pe care îl întâlnim o data în viata si care ne daruieste, nu suferinta, ci întelepciunea dupa care ne vom ghida mai departe existenta si relatiile. Cristina Danilov este psiholog
