Tristete mare si adânca (acolo, în profunzimea ei, sunt interesele dosite ne-„cinic”) în rândurile „echipei câstigatoare”, dominata, vezi Doamne, „simbiotic”, de tandemul tot mai aventurist, Iohannis-Cîtu. De ce, de la ce li se trage acest val de amaraciune, a doua zi dupa victoria anti-Orban? De la votul pe motiunea de cenzura si consecinta lui, picajul deocamdata în interimat si limitele „de miscare” ale acestui provizorat? Ei nu, miscarile interimarului premier Cîtu nu sunt chiar asa de limitate totusi, dovada, de pilda, împarteala post-cadere a banilor din „pusculita” guvernului, cazut, catre judete, „pe criterii” strict tactice: cu larghete spre cele aflate pe mâna PNL si a UDMR (mai cu seama acestor aliati „fideli”) si, ca revers razbunator, zero lei într-acolo unde electoratul votase USRPlus. Curata „logica” de parapon cîtist, atât de „democratic” (si deloc cinic, nu-i asa?), perfect edificator cu privire la „ideile” finantistului de la timona României, înca „de cart” câtva timp. Nu trece zi fara încurajatoare semne de sustinere de la Cotroceni catre Victoria, ba pomenita iritare prezidentiala vs. politicienii „cinici” care, desigur, sunt altii, eternii „baieti rai” ai celorlalti, ba „criza politica”, colac peste pupaza, ca supliment aditional la crizele deja existente (pandemica: valul Delta si cea a energiei: valul facturilor, plus tsunami al scumpirilor, în fine, pe aceeasi linie, ni se spune, „linistitor”, ca interimatul va dura cât criza si, totodata, perspectiva rezolvarii ei, deja întrevizibila, pare a fi: vechiul, fostul, cazutul premier devine unul si acelasi cu cel „nou”, urmând a fi proaspat reîntronat la palatul Victoria. Câta „flexibilitate”, câta receptivitate dincolo, la Cotroceni, fata de coplesitoarea „popularitate” de care „se bucura”, cel putin în ochii presedintelui, Florinel cel Plin de El însusi, dar atât de tare încât... da pe dinafara: neamul întreg asteapta, cu respiratia taiata, iesirea lui Cîtu din „nedreptul”, ingratul interimat, pus la cale de „cinici”. Ce-i drept, nu-i usor si confortabil nici pentru „echipa câstigatoare”, mofluza la motiune, si pentru al ei couch sa suporte si sa digereze „afrontul”, bobârnacul, îndreptate catre guvernul picat cu 281 de voturi pentru si „doar” zero voturi „împotriva” motiunii de tragere în teapa, înainte de toate pentru fatalu-i cocktail de aroganta si incompetenta. Nu în meciul Cîtu vs. Orban, derularea si finalul lui, e ceea ce îi doare pe români, ci în neplafonarea lacomiilor din facturile la energie si „trena” lor de scumpiri, mai virale si decât pandemicele „valuri”. E cam târzie (si amintitoare de Ceausescu) mintea cea de pe urma a expremierului, „acum” tentat, totusi, sa plafoneze, pe ici pe colo, calcându-si pe orgoliu si „doctrina”. Motiunea de cenzura, odata votata, nu l-a picat numai pe premierul inseparabil de guvernul sau, ci si pe abia înscaunatul înainte „statator” al PNL si-o dorise si ca descurajant antidot al motiunii, dar, asa cum s-a vazut, n-a fost sa fie. Refacerea aliantei de guvernare care primise binecuvântarea lui Iohannis e ceva nu „imposibil”, dar greu de realizat, ca împacare cu „cinicii”, nu-i asa, uneltitori de motiune cu PSD si AUR. Batos, Cîtu fluturase divortul ireversibil, dar poate ca se mai si (raz)gândeste, vom vedea ce iese din (tot soiul) consultari si târguri. De partea cealalta, USR, cu nou alesul Ciolos în frunte, vrea guvern de coalitie, însa fara Cîtu, si practic pune aceasta conditie nu numai PNL-ului condus acum de antipaticul Florin (si echipa lui câstigatoare si de functii la vârf de ierarhie; de catre liberali tot asa de fragezi ca si Cîtu: R. Bogdan, Vâlceanu sau unsa cu diverse alifii Alinuta), ci si protectorului suprem al „guvernului sau”? Ce va iesi din coliziune? Cine va ceda ? Si cu ce pret? Ca partid, PNL risca cel mai mult. Si asta pe un traseu deja bine conturat. Cu liberali de strânsura ca salvatorul ad-hoc Rares-batistuta, întarind dinspre PSD (Vâlceanu) sau PDL (Boc), putin le mai pasa lor, bandei de la „capul” partidului de „firma”, prestigiu istoric, doctrina, urgenta e PNRR si paienjenisul de interese legate de el, acolo e ceea ce „sudeaza” echipa, din anticipatul apetit al banetului de la orizont vine solidaritatea lor hamesita, ce-i în mâna nu-i minciuna, de aici devotamentul orb pentru actorasul aventurier care e Cîtu, de aici si sustinerea (adica tinerea sus) a promitatorului „Florin”. Orgoliul, paraponul calcatilor pe coada de „cinici”, competitia de imagine cine pe cine domina, toate astea sunt inesentiale, dar e nevoie si de ele ca sa nu se cada/alunece în... „cinism”. Halal „pluralism” al cojii (si „etichetei”) de peste un miez asa de... omogen, al complicitatii si lacomiei! Nicolae Cretu este profesor doctor în cadrul Facultatii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, critic si istoric literar
