Multimea, asa cum spune la carte, este o „colectie” aleatorie sau aproape aleatorie de oameni uniti într-un spatiu dat de un interes temporar si trecator. Sau o simpla multitudine de oameni lipsiti de conexiune organica si unitate - un întreg haotic, de regula, lipsit de orice organizare interna clara, uneori chiar aceasta organizare este vaga si haotica. Din punct de vedere al psihologiei, multimea se distinge printr-o slabire accentuata a controlului comportamentului sau. Înainte de 89, pe 15 septembrie, scoala ne astepta nu cu flori în banci, ci pe câmp, la cules de struguri, mere, rosii sau cartofi, debutând astfel cu ceea ce în comunism a fost, ani la rând, cunoscut drept „practica agricola”. Zilnic, timp de cel putin doua saptamâni, elevii erau încarcati în autobuze sau în remorci si transportati pe câmp sau în livezi, unde trebuiau sa-si faca norma impusa de partid. În primul an de liceu, am fost repartizati, respectiv clasele IX-XII, la sortarea cartofilor, lânga Bucuresti. „Astia mari, frumosi aicisa, «nucile» si aia stricati colosa”, ne-a spus un individ la costum, care a venit sa ne instruiasca. Cartofii urmau sa fie descarcati de câtiva soldati din doua remorci pe o banda mobila, noi, unii pe o parte, altii pe cealalta a benzii, faceam selectia: sacii erau pregatiti. Banda a pornit, cartofii au venit buluc, iar noi am trecut în ritm alert sa executam sarcina trasata. În primele 10 de minute a mers treaba, cartofii si-au gasit locul dinainte stabilit de activistul de partid, aia buni aicisa, nucile colosa. Apoi un coleg, cam plictisit din fire, a aruncat o vorba plina de duh spre noi: „Ce va omorâti atâta? Daca scapa la noi ceva, o sa-i sorteze cei din capat, nu vedeti ca mai sunt înca 350 dupa noi? Aia ce fac?” Chiar asa! Ce atâta agitatie, eram multi, 25 de clase, si cu siguranta, ne spuneam, nu va scapa nici o „nuca” în sacii pentru export. Nu stiu cât de entuziasmati au fost nemtii sau italienii primind tura aceea de saci, dar cred ca românii au apreciat mult înteleapta decizie a colegului nostru: cartofii buni, mari si frumosi au fost pusi la gramada cu „nucile”, dupa cum aveam sa întelegem mai târziu: „noi n-am sortat nimic,i-am pus la gramada”, ne-au spus colegii din linia a doua, „eram convinsi ca ati facut-o voi!” În urmatorul an, practica s-a desfasurat primavara, la serele din Dobroesti, Ilfov, unde urma sa plivim rosiile. Un alt individ, tot la costum, ne-a tinut într-un câmp în care ne scufundam pâna la glezne în noroi, o lectie de biologie, „Asta-i buruiana, asta-i rosie, sa nu care cumva sa le confundati!”, apoi ne-a împartit în doua grupe: astfel încât pâna seara sa dam în primire obiectivul propus. Grupul nostru, vreo 150 de suflete cu totul, destul de norocos: aveam câtiva colegi care veneau de undeva de prin jurul Bucurestilorsi erau familiarizati cu plantele si înca vreo câtiva din a XII-a care se pregateau pentru Agronomie, stiind ca aveam în echipa „specialisti”, am rasuflat usurati. „Voi mai în spate, noi în primele linii, luam grosul”, a venit cu ideea acelasi coleg plictisit. Dupa o saptamâna usa clasei s-a izbit de perete: „Care, ma, ati fost la rosii la Dobroesti?”, a zis directoarea, o individa mica de statura, cu coc, si o figura teribil de acra. „Noi!”, am raspuns cu jumatate de gura. „Sa le scazi imbecililor astora nota la purtare! La toti, în grup!”, s-a rastit la diriginta. „Astia au scos toate rosiile, au facut prapad acolo, au lasat buruienile!” Multimea, asa cum spune la carte, este o „colectie” aleatorie sau aproape aleatorie de oameni uniti într-un spatiu dat de un interes temporar si trecator. Sau o simpla multitudine de oameni lipsiti de conexiune organica si unitate - un întreg haotic, de regula, lipsit de orice organizare interna clara, uneori chiar aceasta organizare este vaga si haotica. Din punct de vedere al psihologiei, multimea se distinge printr-o slabire accentuata a controlului comportamentului sau. Ca urmare, expresia emotional-volitiva a pasiunilor, interesele vagi si instabile ale oamenilor se manifesta în principal în multime. E suficient sa ai un coleg plictisit într-o echipa care sa interactioneze cu alt coleg la fel de plictisit, slabiciunile celorlalti vor determina adaptarea lor rapida la inactiunile celor doi. Legat de cele spuse anterior, ca si de cele doua amintiri din perioada practicii agricole, atunci când lucreaza în grup, oamenii depun mai putin efort, bazându-se pe colegi, în timp ce toti membrii grupului cred ca dau tot ce au mai bun. Este posibil cel putin în fiecare minut sa convingi echipa de importanta muncii în echipa, dar, cu toate acestea, cu cât grupul este mai mare, cu atât fiecare membru tinde sa manifeste mai multa pasivitate. Tehnologiile sociale nu au permis înca sa depaseasca efectul Ringelmann, el se manifesta oriunde se afla un grup numeros. Omul este un animal social, ni s-a spus la scoala. Niciun individ nu este capabil sa traiasca în mod normal în singuratate deplina. Are nevoie de evaluarea cuiva - aprobare sau chiar condamnare, doar reactia cuiva la actiunile si realizarile sale. Prin urmare, componenta determinanta a statutului unei persoane a fost întotdeauna „noi” - o familie, o echipa, o comunitate, gasca din fata blocului sau altceva cu care aceasta persoana a fost asociata. Si fiecare persoana este fortata, în cele mai multe cazuri, sa îndeplineasca asteptarile acestui „noi” într-o masura mai mare decât sa-si îndeplineasca propriile planuri. Deci, orice persoana în anumite momente ale activitatii sale profesionale se supune pasiv deciziilor superiorilor, colegilor sai, adica din momentul în care o persoana se alatura unui grup, este absorbita de masa, devine deja, într-o oarecare masura, o unitate controlata. Ea îsi pastreaza propria individualitate, este capabila de reflectie, dar este deja supusa unor forme extreme de violenta sau panica, entuziasm, veselie sau cruzime prin apartenenta sa la colectiv. Ea trebuie, de multe ori, în iuresul multimii, sa comita actiuni care sunt contrare intereselor sale, condamnate de propria constiinta. Si de foarte multe ori, privind înapoi la actiunile sale, o persoana nu se recunoaste, întrebându-se ce l-a facut sa faca, de pilda, un jaf, sa vandalizeze magazine, sa refuze sa mai munceasca etc. Schimbarea aceasta a responsabilitatii contribuie la o performanta slaba. De exemplu, unei persoane cu probleme cardiace i se face rau pe strada si cere ajutor. Daca apeleaza la trecatori în general, fara a preciza o singura persoana, sansele ca cineva sa-i acorde ajutor sunt minime. Fiecare va spera ca celalalt se va opri din drum, în timp ce el însusi va trece pasiv pe lânga suferind, grabindu-se sa ajunga la serviciu sau la piata. „Nu e treaba mea sa ma bag, s-o gasi cineva mai milos care sa-l ajute.” Dar daca victima striga: „Domnule în geaca verde, chemati, va rog, o ambulanta!”, atunci este probabil ca persoana în geaca verde sa se opreasca si sa ajute bolnavul aflat în criza. Din aceasta perspectiva putem întelege mai bine de ce atunci când cineva este abuzat fizic pe strada martorii nu intervin si ramân doar observatori pasivi pe margine. Pentru ca se bazeaza pe faptul ca va interveni un altul, nicidecum ei. Tot astfel se întâmpla si la locul de munca. Ringelmann a dovedit ca atunci când oamenii sunt uniti într-un grup, cantitatea de efort pe care încep sa-l depuna pentru a atinge un obiectiv comun al grupului este redusa, chiar daca au toate abilitatile, experienta si cunostintele necesare pentru aceasta, astfel ca se instaleaza ceea ce numim lene sociala - oamenii obtin rezultate mai proaste atunci când lucreaza împreuna cu altii decât atunci când lucreaza singuri. Daca un muncitor poate ridica singur 50 de kilograme, nu înseamna ca doi vor ridica 100, ci din contra, se pare ca nu vor depasi mai mult de 60. În linii mari, cu cât suntem mai putini în vederea executarii unei sarcini de munca, cu atât rezultatul pe care îl vom obtine este mai bun. Efectul Ringelmann este simplu si usor de înteles, dar contrazice cu desavârsire învataturile si ideile moderne ale diverselor traininguri de business care afirma ca munca în echipa are un rezultat eficient. Dar, dupa cum vedem, studiile demonstreaza altceva. În acelasi registru se înscrie si afirmatia lui Le Bon - atunci când oamenii actioneaza în multime, se produc scaderi generale ale nivelului intelectual, ducând la o regresie semnificativa, sa zicem, ajungând la nivelul intelectului unui copil de 5 ani. Tocmai acest efect înlatura responsabilitatea membrilor unui astfel de grup, permitându-le sa ia decizii inadecvate. Si ce decizii de management adecvate pot fi luate la vârsta de 5 ani? În acelasi timp, scaderea nivelului intelectual în multime este absolut fara legatura cu nivelul de educatie si cultura, la gramada, oamenii sunt, pur si simplu, la acelasi nivel. De aici si usurinta manipularii masei, prin diverse metode si fara prea mare efort. Întrebat fiind, la o întâlnire privata, un lider din Iasi, care organiza mitinguri în piete publice prin anii nouazeci, cum reuseste sa controleze multimea, acesta a dat un raspuns aparent socant: „Când sunt în fata multimii simt în mine o forta de manifestare puternica. Atunci când tin un discurs, simt ca orice i-as spune, multimea m-ar urma, ca un copil. Caci în fata mea, multimea se transforma într-un copil înfasurat în scutece, care asteapta cu nerabdare sa-i schimb cârpele...” Sa revenim, însa, la subiect. Factorii determinanti ai efectului Ringelmann sunt multi. În primul rând avem ceea ce numim free-riding, un fenomen prin care diferiti membri ai grupului încep sa creada ca aportul lor nu este fundamental, ca sarcina lor poate fi distribuita cu usurinta altora. Un exemplu ar fi neparticiparea la vot, justificata cu scuza „oricum, chiar si cu votul meu, nimic nu se schimba în tara asta, sa mearga cine vrea la vot”. Pe de alta parte, avem lipsa de identificare si implicare. Daca indivizii primesc putina recunoastere în grup, ei îsi vor pierde cu usurinta motivatia si pot încerca sa evite munca, constienti de dificultatea de a tine evidenta contributiei lor efective la grup. Apoi sunt sarcinile „dezarticulate”, în care performanta grupului este legata de productivitatea celui mai competent membru. Un exemplu ar putea fi rezolvarea de catre întreaga clasa a unei probleme la ora de matematica. În aceste cazuri, elevul mai putin competent tinde sa evite sa faca un efort sau sa participe, deoarece considera ca altii sunt mai bine pregatiti pentru a îndeplini sarcina. Întotdeauna cauzele care produc acest efect ascund si solutiile care îl pot estompa - aprecierea muncii celuilalt, constiinta de grup, constiinta de sine. Una dintre solutii este si aceea a competitiei sau a folosirii recompenselor si pedepselor pentru cresterea implicarii, obiective clare pentru fiecare membru în parte, astfel încât sa faciliteze monitorizarea rezultatelor si, mai presus de toate, sa fie obiective realiste, deoarece pentru o sarcina usoara utilizarea unui grup numeros este inutila. Ringelmann a avut dreptate: pentru doua remorci cu cartofi nu era necesar sa mobilizezi 25 de clase de elevi. Daca partidul comunist ar fi avut mai multa minte decât zel, ar fi luat în calcul si spusele lui. Dar partidul avea, din pacate, doar o singura minte „luminata”, care suplinea totul, chiar si psihologia. Cristina Danilov este psiholog
