„Colesit de complexitatea vietii? Da-ti seama ca alfabetul nostru este format din doar 31 de litere, calculele se bazeaza pe un set de 10 numere, toate variatiile muzicii se bazeaza pe 7 note muzicale, ADN-ul nostru poate fi disecat în 4 litere...” - Martijn Budel (mod.) Am devenit, în 300000 de ani de existenta, mai destepti decât 4,5 miliarde de ani de evolutie a unei planete. Aroganta noastra intelectuala a ajuns la performanta de a contesta legi ale naturii si a le înlocui cu postulate si axiome marca proprie care se potrivesc mai bine cu succesul nostru aparent ca specie „atotputernica”. Sa ne gândim doar pentru o clipa de câte ori si cu câta siguranta „savanta” ni se vorbeste despre ce mâncam si multitudinea de moduri profunde în care acest lucru ne afecteaza functii si capacitati vitale, despre bacterii si cum reusim sa fim victoriosi în fata lor cu productiile aproape „miraculoase” ale stiintei si tehnologiei moderne. Ca sa nu mai zic de remediile absolut salvatoare care îti pot „repara” ficatul, ochii si vederea si chiar cele mai avansate functii ale creierului. Si noi credem si ne uitam cu dispret la sarmanul porc (cu care împartasim nu mai putin de 98- din gene) care nu poate sa îsi repare ficatul si creierul grav afectate de laturile cu care l-am hranit. Sa ne oprim nitel si sa coborâm cu ochiul mintii în interiorul unei celule. Pentru a construi cea mai simpla celula de drojdie, de exemplu, ar trebui sa miniaturizati aproximativ acelasi numar de componente ca cele gasite într-un avion Boeing 777 si sa le încadrati într-o sfera de doar cinci microni (5 miimi de milimetru); atunci ar trebui cumva sa convingi acea sfera sa se reproduca. Si celula umana este mult mai complexa decât cea de drojdie. Expandata la o scara la care atomii au aproximativ dimensiunea unui bob de mazare, o celula în sine ar fi o sfera de aproximativ 800 de metri în diametru si sustinuta de un cadru complex de grinzi numit citoschelet. În el, milioane si milioane de obiecte - unele de dimensiunea mingilor de baschet, altele de dimensiunea masinilor - ar zbura ca gloantele. Nu ar exista un loc în care ai putea sta fara sa fii lovit si smuls de mii de ori în fiecare secunda din orice directie. Chiar si pentru ocupantii sai cu norma întreaga, interiorul unei celule este un loc periculos. Fiecare catena de ADN este, în medie, atacata sau deteriorata o data la 8,4 secunde - de zece mii de ori pe zi - de substante chimice si alti agenti care îl lovesc sau îl taie neglijent, iar fiecare dintre aceste rani trebuie sa fie cusute repede daca celula vrea sa traiasca. Si asta vrea cel mai tare: sa traiasca si sa te tina si pe tine în viata. Si asta este doar o celula. Noi stim doar aproximativ 2- din ce o compune si în ce fel functioneaza. Si înca nu am ajuns sa vorbim despre interactiunile dintre sutele de miliarde de celule din care esti compus. Prin urmare momentan suntem tot în grija bunului simt si al semnalelor celulelor care înca stiu mult mai bine ca tine ce ai nevoie. Singura regula e ca celulele tale te cunosc mult mai bine decât te-ai putea cunoaste tu. Din câte treburi ar fi putut avea creierul nostru a fost scutit de cea mai grea: sa urmareasca milioanele de locuitori ai miliardelor de celule si sa îi „organizeze” sau sa le spuna „ce sa faca”. Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iasi si presedinte al Asociatiei Creierului Iasi
