Lumea occidentala se confrunta cu probabil cea mai mare provocare de la sfârsitul celui de-al doilea razboi mondial încoace; în ciuda unitatii aparente de moment, sunt în continuare destule semne de întrebare privind relatiile transatlantice si cele din interiorul UE. Anul 2022, mai ales prin invazia din Ucraina, a marcat intrarea într-o faza explicita a unui demers de reconfigurare geopolitica a lumii, intrarea fara dubii într-un nou Razboi Rece. În acest sens se face o paralela între razboiul din Ucraina si cel din Coreea ca punct de plecare a confruntarii geopolitice încheiate, se vede doar temporar, în 1989, pe fondul agravarii crizei economice, dupa cum indica majoritatea predictiilor. În 2023 vom vedea amplificarea acestor evolutii, în esenta destabilizatoare si periculoase, care pot degenera oricând, în Ucraina, Orientul Mijlociu sau Taiwan, în devastatoare conflicte „fierbinti”. În actualul peisaj geopolitic e greu sa mai negi faptul ca suntem în economia unui nou Razboi Rece. Unul diferit de primul atât prin instrumentele cu care se opereaza acum, de pilda în plan geo-economic, unde China si-a extins enorm influenta pe glob, cât si printr-o dimensiune ideologica semnificativ mai greu de reliefat în contrast cu confruntarea capitalism vs comunism, definitorie pentru primul Razboi Rece. Însa coagularea în curs a unor blocuri distincte, probabil cu geometrie variabila, într-o cursa pentru controlul sferelor de influenta pe glob e un fenomen evident. Si China, si Rusia, alaturi de aliati precum Iranul, prin declaratii oficiale si prin actiuni concrete, nu lasa nici un fel de loc de îndoiala privind ambitia lor de reconfigurare geopolitica a lumii. Cu toate acestea unii înca se mai agata de ideea ca vechea ordine mondiala ar mai putea supravietui. Între acestia se numara si cancelarul german Olaf Scholz care într-un lung articol publicat recent în Foreign Affairs scrie ca respinge ideea ca „suntem la un pas de o era a bipolaritatii în ordinea internationala” si ca „se apropie zorii unui nou Razboi Rece, unul care va opune Statele Unite Chinei”. „Trebuie sa evitam tentatia de a împarti din nou lumea în blocuri”, mai spune cancelarul german. „Acest lucru înseamna sa depunem toate eforturile pentru a construi noi parteneriate, pragmatic si fara orbiri ideologice. În lumea dens interconectata de astazi, obiectivul de a promova pacea, prosperitatea si libertatea umana necesita o mentalitate diferita si instrumente diferite.” E de înteles dorinta lui Olaf Scholz de a se ramâne în esenta în parametrii lumii care s-a construit sub umbrela Pax Americana si în noile conditii de multipolaritate, din moment ce Germania a fost unul dintre cei mai mari beneficiari al perioadei care a urmat primului Razboi Rece, însa apelul plin de platitudini de genul celor privitoare la promovarea pacii, prosperitatii si libertatii individuale, desigur toate obiective dezirabile, sunt în dezacord complet cu realitatea brutala de pe teren ilustrata de razboiul din Ucraina sau de intentia declarata a Beijingului de transa, inclusiv prin forta, încorporarea Taiwanului si de a-si asigura dominatia în întreaga zona a Asiei de Sud-Est prin eliminarea Statelor Unite din regiune. De altfel, la Washington viziunea privind confruntarea geopolitica cu China, probabil singurul subiect major asupra caruia exista un consens bipartizan, elimina definitiv orice iluzii privind „evitarea unei ere a bipolaritatii” de care vorbeste cancelarul german. Nu e clar daca Olaf Scholz crede cu adevarat în acest tip de discurs sau e doar o încercare de delimitare de Statele Unite în contextul competitiei geostrategice cu China. Pare sa fie vorba mai degraba de a doua varianta. De altfel, în trecut, Angela Merkel s-a pronuntat explicit pentru o neutralitate a Uniunii Europene în aceasta confruntare, ceea ce ar duce la o fractura probabil fatala a relatiilor transatlantice asa cum sunt ele astazi. În fapt, într-un mod mai voalat el merge pe aceeasi linie. „Cum putem noi, ca europeni si ca Uniune Europeana, sa ramânem actori independenti într-o lume din ce în ce mai multipolara?”, se întreaba Scholz, spunând ca „Germania si Europa pot contribui la apararea ordinii internationale bazate pe reguli fara a ceda opiniei fataliste ca lumea este condamnata sa se separe din nou în blocuri concurente”. Cum? Printr-o tot mai strânsa colaborare între Germania si Franta, „care împartasesc aceeasi viziune a unei UE puternice si suverane”. În traducere libera asta înseamna o decuplare de America, obiectiv asumat explicit la Paris si ceva mai nuantat la Berlin. În mod concret asta ar presupune o reconfigurare a arhitecturii de securitate de pe continent, în partenariat cu Rusia prin marginalizarea, daca nu chiar eliminarea Americii, din aceasta ecuatie. La nivel oficial nu se spune asta direct, desi Emmanuel Macron avansase oarecum o astfel de ipoteza, cultivata intens si la Moscova, înaintea izbucnirii razboiului din Ucraina. În afara spatiului oficial, discursul anti-american si pro-rus este însa, mai ales în Franta, cât se poate de explicit, pe fondul frustrarii ca razboiul din Ucraina încurca în chip major un astfel de demers. (Continuarea, în editia de mâine a Ziarului de Iasi)
