- Sa stii ca chiar am scris si un mic poem zilele trecute!, i-am zis prietenului Ovidiu (Nimigean, desigur) cu ceva zile-n urma la telefon. Sa ti-l trimit? - Trimite, trimite! Asta în contextul în care iar ma batea la cap ca sa-mi adun textele (de publicistica, în cazul de fata), sa pregatesc niste carti. Ca asa e el: pistoneaza si pistoneaza. De altfel, cred ca am mai spus-o (scris-o) undeva: daca nu era Ovidiu, probabil ca nici n-as fi publicat primul volum, daramite al doilea. În mod cert, el e „de vina” c-am devenit traducator de pe când ma pistona în studentie ca sa-mi traduc naibii textele mele din germana în româna, „ca sa stim si noi ce si cum scrii” (citat din memorie, inexact, dar corect ca mesaj)! În fine, i l-am trimis. A doua zi, pistonul: - Si de ce nu l-ai pus macar pe FB? - Pai, nici eu nu stiu de ce... Drept îi ca am ramas si la de-acum 60 de ani cu o (sanatoasa, zic eu) samânta de îndoiala în mine. Ma mai joc eu, mai postez una, alta, dar nu chiar tot ce-mi trece prin cap (ca atâtia altii...). Bref, încurajat, poftim, am postat mica poezie pe FB cu urmatorul preambul: „Mi-o zis Ovidiu ca s-o bag pe fb, s-o vada tat poporul, ›urbi et orbi‹. Daca asa o zis, înseamna ca e ceva de capul ei...” Deci: Eu vi-s poetul care face gem./ Eu vi-s poetul care face tuica./ Eu vi-s poetul care face vin.// Nu, de moarte nu ma tem./ Nu, nu înca, muica,/ Chiar de mi-s multe clipe/ Un lung si fraged chin.// M.A., sept.2021 Asa, fara titlu. Titlu nu am nici acum. Înca ma mai gândesc. Apoi m-am trezit cu un comentariu de la Liliana (Corobca), cum ca „clipe a ramas fara rima!” Na, poftim! „Liliana , asa mi-a spus si O., dar cred ca-i bine asa”, i-am raspuns si ei. Evident, discutia o avusesem si cu Ovidiu. Dar, vorba aceea, ce rima sa „bagi” la clipe? Tipe? Tipe? Pipe (amicul din sat zice regulat pipa atunci când se refera la o tigara)? Ceva de genul „si pe...” îmi sugerase la telefon Ovidiu. - Ei, na, lasa, frate, las’ ca-i bine asa, asta-i ceea eu numesc un poem turnat!, am tinut-o pe a mea. Au trecut ceva zile, iar alaltaieri, ce sa vezi: mi s-a trezit, pare-se, muza rimei din dulcele-i somn! M-a strafulgerat o rima pe modelul „si pe” prin minte! Am învârtit eu cuvintele un pic si, pac, am obtinut doua versuri cu rima cu tot: „Chiar de multe clipe mi-s/ Apusul unui vis”... Deci, haideti sa vedem poemul în varianta complet rimata (nota bene: cred si acum ca imperfectiunea face parte din poezie, din arta în general, si da masura chiar ea, la o adica, a originalitatii...): Eu vi-s poetul care face gem./ Eu vi-s poetul care face tuica./ Eu vi-s poetul care face vin.// Nu, de moarte nu ma tem./ Nu, nu înca, muica,/ Chiar de multe clipe mi-s/ Apusul unui vis -/ Un lung si fraged chin. Acuma, asta e: ramâne ca cititorii (si exegetii, si exodacii...) sa decida care-i varianta mai buna (de-or fi gasind buna vreuna). În orice caz, varianta a doua, cea cu „apusul unui vis”, o dedic Lilianei Corobca, ca tot a fost ieri ziua ei. La multi ani frumosi si sanatosi, Liliana! P.S. Daca are cineva vreo idee de titlu... Michael Astner este poet, traducator si publicist
