Odata cu cresterea gradului de dezvoltare al unei tari scade si prestanta soferilor ei. Cu cât esti mai sarac, cu atât esti mai domn/smecher, iar mijlocul tau de transport e mai mare. Probabil e de vina principiul conform caruia un sarac are mai mult timp de pierdut decât un bogat. Si cum e mai placut sa îl pierzi decât în trafic? Asa cum viata unui individ reflecta întocmai gândirea lui, oricât de mult ar încerca el sa dea vina pe alti factori externi care îi influenteaza deciziile si destinul „în contra vointei sale”, tot la fel se întâmpla si cu o masa mai mare de indivizi care locuiesc împreuna, în acelasi spatiu teritorial, împartasind aceeasi cultura/mentalitate. Am mai spus-o si o repet, avem exact ce meritam. Nu ne-a fortat nimeni sa facem alegerile pe care le-am facut, tara ne reprezinta si noi suntem imaginea ei fidela. Restul sunt vorbe în vânt. Pe aeroportul din Otopeni, când asteptam cursa pentru Italia, am observat ca aproximativ un sfert dintre pasageri erau tigani. Majoritatea tineri, cu familii, cu copii mici. Plecau din tara pentru a gasi o viata mai buna. Nu i-am întrebat, dar o parte dintre ei plecau cu siguranta pentru totdeauna. În cultura lor este ideea de a nu prinde radacini nicaieri, de a cauta mereu un loc mai bun de trait. Din aceasta cauza ei nu se vaita de viata lor cum se vaita românii, o iau asa cum este, stiu ca are momente bune si rele, stiu ca unii sunt hoti si altii corecti, stiu ca de multe ori dreptatea nu exista, iar adevarul nu conteaza, stiu ca timpul pe Pamânt e scurt si ca trebuie trait asa cum le place. Si-au asumat prin traditie imperfectiunea lumii si a omului si traiesc aceasta imperfectiune ca atare fara sa le pese. Pentru ei nu conteaza ca s-au nascut si crescut într-un anumit loc, nu se leaga afectiv de el pentru ca nu merita. În momentul când acel loc devine neprimitor îl parasesc si cauta altul mai bun fara regrete. Si ei traiesc exact cum gândesc, ca si noi, românii. Doar ca noi ramânem pe loc, ne plângem soarta si nu facem nimic. Ne atasam de tara si de lucruri pe care nu le luam cu noi dupa moarte. Acordam importanta prea mare unor principii artificiale, create de societatea noastra „evoluata” care ne aduc numai neajunsuri si neplaceri. Dar nu ne gândim nicio clipa sa renuntam la ele, sa le schimbam cu totul, nu ne gândim ca exista si altceva în afara lumii noastre mici. O vizita în alta tara te poate face sa îti schimbi acele pareri, dar numai daca îti dai singur voie. Un lucru care m-a pus pe gânduri cât am stat în Roma, de pilda, a fost modul cum abordeaza italienii transportul în oras. Ma asteptam sa vad ambuteiaje mari, aglomeratia de pe lume, certuri la intersectii între soferi, cozi imense de masini, dar nu am vazut asa ceva. Circulatia era fluenta, nu am avut niciodata sentimentul de sufocare a traficului asa cum am deseori în mult mai micul oras al nostru, Iasi, unde parcurgi în mult mai mult timp distante mult mai scurte. Dintr-o suburbie a Romei, în apropiere de statia Maliagna, pâna în Trastevere, în buricul istoric al târgului, sunt aproximativ 8 kilometri pe care îi faceam cu masina în circa 20 de minute, iar cu autobuz si metrou în mai putin. Daca voiam sa ajung la mare, în Ostia, pâna unde sunt aproximativ 25 de kilometri, ajungeam cu aceleasi mijloace de transport în cca 30 de minute. Încearca se faci performantele astea doar între Bucium si Centru (cca 7 km) sau CUG si Universitate (cca 8 km), sa vezi ce iese… Daca un locuitor al Romei vrea sa ajunga repede dintr-un loc în altul din oras si nu are de carat multe lucruri voluminoase cu el, îsi ia scuterul sau motocicleta din dotare si ajunge la destinatie în timp foarte scurt. Nu conteaza ca e femeie sau barbat, profesor, inginer, jurist sau muncitor în constructii, ori ca are 18 sau 80 de ani. La ei profesia, sexul ori statutul social în trafic nu au nicio relevanta, si nici vârsta. Pentru ei mijlocul de transport nu este o extensie a personalitatii, o demonstratie de virtute. Am vazut atât de multi scuteristi sau motociclisti în costum, la patru ace, atât de multe femei îmbracate elegant încalecate pe sa, atât de multi batrâni pe doua roti, încât am realizat cât de normal e si ce inspirat am fost ca mi-am luat si eu un asemenea mijloc de transport genial. Nu mai vorbesc de trotinete, fara numar... Parcarile pentru vehicule cu doua roti sunt la tot pasul si extrem de multe. Exact lânga Pantheon, într-o latura, de exemplu, în zona zero, e o parcare de aproximativ 50 de locuri. Încearca sa faci o parcare de tot atâtea locuri pentru masini, sa vezi ce îti iese. Practic pe un singur loc de masina intra 6, 7 scutere. La un moment dat numaram cu copiii în trafic masinile pe care noi le consideram normale, adica de marime medie spre mare. Era una la 10, 15 masini, restul fiind mici si foarte mici, cu doua usi si/sau doua locuri. În cartierul unde eram cazati am vazut într-o zi o raritate, un SUV, care era, culmea, cu numar de România! O coincidenta aproape stranie. Si e si logic sa fie asa. Dar cine stie ce e aia logica în România? Aici mândria de clasa conteaza, marimea fiarelor e cea care îti impune respectul între ai tai si în trafic, restul e zero. Daca la Roma un sfert dintre oameni si-ar schimba scuterul sau motocicleta pe masina, aglomeratia în trafic s-ar dubla cu siguranta. Dar asta nu s-ar întâmpla decât daca si-ar schimba mentalitatea, daca un sfert dintre locuitori s-ar transforma, cu alte cuvinte, în români. Dar nici macar asta nu e limita maxima de „înjosire rutiera”, aka eficienta. Daca privim la o alta tara, tot saraca, Danemarca, am vedea ca numarul de biciclete folosit de cetatenii onorabili este de domeniul fantasticului. Asa cum în Roma erau batrâni, femei si spilcuiti în drum spre birou pe scutere fara pic de mândrie, tot la fel în Copenhaga oamenii merg fara nicio greata la serviciu, oricare ar fi acela, învârtind din pedale. Ce mocofani! Acolo, daca ar veni românii si ar schimba o zecime din biciclete cu masini, ar bloca toate drumurile… Concluzia ar fi ca odata cu cresterea gradului de dezvoltare al unei tari scade si prestanta soferilor ei. Cu cât esti mai sarac, cu atât esti mai domn/smecher, iar mijlocul tau de transport e mai mare. Probabil e de vina principiul conform caruia un sarac are mai mult timp de pierdut decât un bogat. Si cum e mai placut sa îl pierzi decât în trafic?... Briscan Zara este scriitor si publicist
