Blestemul presedintilor. De ce ajung în fruntea tarii doar nulitati si lichele? În anul 2004, am fost printre cei are au investit sperante în Alianta DA, dar mai ales în Traian Basescu. Ceva în personajul marinarului îmi inspira încredere. Poate taria de a nu ceda la necontenita hartuiala la care-l supusesera pesedistii în timpului mandatului de primar general. Poate curajul de a lua decizii nepopulare - desfiintarea chioscurilor insalubre ce desfigurau Bucurestiul fiind doar una dintre ele. Poate limba lui ascutita, perfect asortata cu ciuful rebel, cu ochiul întredeschis si râsul gâjâit. Habar n-am. Credeam însa ca posed câteva certitudini. De pilda, eram convins ca, din pozitia sa de comandant de nava, dezvoltase legaturi destul de strânse (strict profesionale) cu sinistra securitate. Dar, dupa odioasa epoca PDSR, cu Iliescu si Nastase pe post de salvatori ai bolsevicilor, ajunsesem la concluzia ca doar cineva din interior, cu mai multe calitati decât defecte, putea distruge „structurile”. Totusi, excludeam ferm ipoteza turnatorului de duzina, a delatorului ordinar ce-si da în gât colegii de scoala sau amicii de pahar. Dusmanii de toate culorile îi reprosau vânzarea flotei, nicidecum caracterul infam, de sluga naimita a regimului comunist. Bizar, cum, vreme de peste 20 de ani, nimeni nu a dezvaluit identitatea informatorului Petrov! Nu sunt de acord cu cei care sustin ca Basescu chiar a învins sistemul. Ex-presedintele doar a fortat schimbarea de generatie în interiorul sistemului, o schimbare care s-ar fi petrecut oricum, peste alti câtiva ani. Dupa 2005, în locul fostilor activisti au iesit la rampa rudele activistilor, în locul securistilor au aparut în prim-plan protejatii securistilor, iar în locul secretarilor de partid s-au ivit, inocenti, liderii utecistilor. Emil Boc si Mihai Razvan Ungureanu sunt exemplele reprezentative. În schimb, Basescu a profitat de aceasta schimbare de generatie pentru a introduce în sânul puterii si alte personaje, unele marginale, de mahala, precum Elena Udrea. Dorinta noilor veniti de a acapara tot mai multa putere a întretinut iluzia unei lupte pe viata si pe moarte cu „fostii”. Nu întelegeam tabloul complet, dar asistam doar la o batalie între ticalosi. Un timp, Basescu s-a bucurat de un succes fenomenal în rândul populatiei, chiar daca astazi numerosi indivizi care practicau santajul si jaful în numele PD se declara scârbiti de marinar. E singurul presedinte ce a reusit sa strânga în jurul sau o multime de intelectuali de calitate, pacaliti la rândul lor de jocul de umbre. Nu le imput nimic. A fost singura perioada când profesionisti adevarati conduceau anumite institutii adevarate. Aduceti-va aminte de vâlva creata de evenimentele organizate de ICR, ce functiona atunci sub patronajul Presedintiei. Si uitati-va ce înseamna acum Institutul Cultural Român, ticsit de caracudele inculte din PSD-PNL girate de Iohannis! Sprijinul pentru Traian Basescu ajunsese atât de considerabil (mai ales dupa acel 70- în favoarea lui de la primul referendum de demitere) încât o spaima cumplita a intrat în opozitie. Am cunoscut pesedisti ce tremurau literalmente când auzeau de Basescu, dar si (dupa ruptura din cadrul Aliantei DA) liberali get-beget ce ar fi facut orice pentru a fi primiti în PD. Asa a aparut PDL. Parea ca valul basist portocaliu va matura tot si ca lupta anticoruptie chiar avea o sansa de reusita. Existau însa, înca de la început, mici, iar apoi din ce în ce mai mari inadvertente ce deranjau un observator nu neaparat foarte atent al vietii politice. Procesul comunismului, declansat de Basescu, putea fi un moment de cotitura în istoria postdecembrista, dar s-a dovedit un simulacru mizerabil. Dupa „proces”, comunistii si securistii au continuat sa acumuleze averi si privilegii, doar ca din postura de fani ai lui Basescu! Iar foarte multe dosare referitoare la crimele fostului regim, cele esentiale, au ramas pe mai departe sub cheie. Despre traseism si afaceri colosale, despre ascensiunea fulminanta a incompetentei Elena Udrea si a clanului Cucos, despre intrarea în scena a Elenei Basescu, ca si despre iesirea din scena a lui Mircea Basescu, dar si despre reformele pe care ar fi putut sa le faca, dar nu le-a facut, data viitoare.
