În episodul de fata este prezentat, în linii mari, traseul urmat de manuscrisul latinesc original al lui Dimitrie Cantemir. Dupa cum spuneam în episodul trecut, dupa moartea la Londra a lui Antioh Cantemir, manuscrisul în limba latina al Descrierii Moldovei parcurge un drum sinuos, întorcându‑se în Rusia, adus acolo de un anume Abraham Raav Boerhaave, nepot al marelui savant olandez. Acesta era medic si director al unui centru de studii medicale de la Sankt Petersburg (Cancellaria Medica). De la el, manuscrisul ajunge apoi în mâinile consilierului-medic Kruse, pentru ca, în cele din urma, sa ajunga la tânarul învatat, istoric, geograf si etnolog, Gerhard Friedrich Müller (1705‑1783), sosit la Sankt Petersburg exact în 1723, anul mortii lui Dimitrie Cantemir. E cazul sa reamintesc acum faptul ca cele doua tarine ale Rusiei din epoca Iluminismului, Elisabeta si Ecaterina cea Mare, au urmat drumul deschis de Petru cel Mare spre occidentalizare, urmarind sa atraga la Sankt Petersburg specialisti în toate domeniile stiintei, în armata si în administratie, mai ales germani, dar si francezi, englezi, olandezi. Printre ei a fost si acest Müller, unul din numerosii membri fondatori straini ai Academiei de Stiinte a Rusiei. În calitate de istoric, el argumenta teoria ca, la formarea poporului rus si a mentalitatii ruse, rolul vikingilor ar fi fost fundamental, teorie care a facut din el un inamic redutabil al lui Lomonosov, Mihail Vasilievici fiind de parere ca, fireste, componenta ruseasca este dominanta. Müller argumenta prin fapte istorice, ceea ce stim si din alte surse, ca, de fapt, cele mai vechi cnezate rusesti au fost întemeiate de vikingi (varegi). Nume rusesti importante precum Igor si Olga, chiar Rurik, numele întemeietorului legendar, toate acestea sunt nume vikinge! În fine... Sa mai remarcam doar ca lumea aceasta apusa, în care Dimitrie Cantemir si‑a jucat rolul sau, era o lume cosmopolita, ea însasi. Berlin, Copenhaga, Londra, Sankt Petersburg, Viena, Padova, Venetia, partial si Constantinopolul, devenit Istanbul, faceau parte din aceeasi sfera care, pe de o parte, era cosmopolita prin aristocratie, iar, pe de alta parte, prin republica literelor, cum se spune. Proaspatul membru al Academiei imperiale rusesti, foarte tânarul erudit Gerhard Friedrich Müller si‑a dat seama, prin urmare, de valoarea manuscrisului care îi cazuse în mâna, fiind la curent, desigur, si cu reputatia defunctului principe‑autor, admis înca din 1714 ca membru al altei Academii, cea din Berlin, întemeiata în 1700 de marele Leibniz. Müler a asteptat câteva decenii, pâna sa gaseasca un prilej favorabil pentru a fructifica manuscrisul. El a gasit de cuviinta sa îl încredinteze unui harnic erudit german, teolog si geograf, Anton Friedrich Büsching, care se va preocupa de traducerea în germana a textului latinesc original si de tiparirea lui în 1769 si în 1771. Voi reveni mai târziu cu detalii privitoare la episodul german din odiseea Descrierii Moldovei. Pagina din versiunea manuscrisa în limba latina a Descrierii Moldovei Propun acum cititorului, în traducerea mea, un amplu fragment din textul pe care G. F. Müller a tinut sa îl tipareasca drept prefata la editia germana din 1769: „Sa amintesc acum si de aceasta scriere a principelui Cantemir care ne‑a prilejuit aceasta prefata, adica Descrierea Moldovei, o opera care nu ar putea fi cu usurinta trecuta cu vederea de catre învatatii care cerceteaza cu succes istoria, vechile obiceiuri, împreuna cu întreaga configuratie a tarii. Cunosc scrierea aceasta de aproape 40 de ani. Printul Antioh studia odinioara la Academia de Stiinte de aici si Ivan Ilinski, un fost secretar al principelui Dimitrie Cantemir, a fost unul dintre traducatorii ei. Am impresia ca am auzit pe atunci ca textul original a fost scris de Dimitrie Cantemir în limba moldoveneasca, iar acest Ilinski ar fi transpus‑o în limba latina. Printul Antioh a luat Descrierea Moldovei, împreuna cu Istoria turceasca, si a dus‑o cu sine, în anul 1732, în Anglia, iar de acolo în Franta. În lista scrierilor tatalui sau, atasata biografiei acestuia, citim ca aceasta scriere s‑ar afla în curs de tiparire în Olanda. S‑ar întelege de aici ca Istoria si Biografia ar fi fost tiparite. Nu avem însa nici un indiciu în acest sens. Printul Antioh a murit curând, iar mostenirea sa a fost scoasa la licitatie. Fiind în trecere prin Paris, contele Thomson, un ginere al batrânului Boerhaave, a cumparat manuscrisele principelui Cantemir, ceea ce a avut drept consecinta faptul ca acestea au ramas în Rusia. Caci, la moartea contelui, sotia sa le‑a daruit varului ei, Abraham Raav Boerhaave, care fusese cândva profesor la Academie de Stiinte de aici. De la acesta, manuscrisele au ajuns prin mostenire la domnul Kruze, consilier de stat si medic al împaratului. În cele din urma, domnul Kruze mi‑a daruit mie Descrierea Moldovei, cu permisiunea de a proceda cu ea asa cum voi crede de cuviinta. S‑ar fi cuvenit, poate, sa completez acest text prin adaugiri de pe la istorici poloni, unguri sau turci, sau chiar din Istoria turceasca, scrisa de principele nostru Cantemir, dar nu am gasit un ragaz pentru aceasta.” Sankt Petersburg, anul 1761. G. F. Müller” Câteva cuvinte lamuritoare pe marginea acestei scrisori voi prezenta în episodul urmator. *Textul de fata reprezinta transcrierea conferintei Scrisoarea Moldovei, Neamt, 1825.Preliminarii la o editie a primei versiuni românesti a Descrierii Moldovei a lui Dimitrie Cantemir, în comparatie cu originalul latinesc si cu versiunea germana princeps, Leipzig, 1769 si 1771, sustinuta în cadrul sesiunii comemorative „Dimitrie Cantemir – 350”, sesiune organizata de Biblioteca Centrala Universitara „Mihai Eminescu” din Iasi si de Institutul de Filologie Româna „Alexandru Philippide” din Iasi, la 12 iunie 2023. Eugen Munteanu este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
