Exista multe situatii în care saracia se reproduce social: copiii care se nasc si evolueaza în familii sarace, cu intensitate foarte scazuta a muncii, cu educatie precara, exclusi social ajung sa dezvolte comportamente caracteristice persoanelor care fac parte din asa-numitele „pungi cronice ale saraciei”. Saptamâna trecuta, la invitatia Comitetului consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice din judetul Iasi, am participat la sedinta lunara a seniorilor nostri pentru a prezenta cele mai recente date statistice care descriu saracia si excluziunea sociala. Pentru o analiza statistica a saraciei si excluziunii sociale la nivel national si în profil regional, avem la dispozitie statisticile INS furnizate de Ancheta pentru calitatea vietii, culese în anul pandemic 2020, procesate si diseminate în anul 2021. Pentru masurarea statistica a saraciei la nivel european se utilizeaza metoda relativa (stabilirea unui prag de saracie relativa), motivat de faptul ca (1) UE are în vedere asigurarea unui standard de viata cât mai înalt, nu doar a unui nivel minim de trai si (2) ca la nivelul tarilor membre exista decalaje socioeconomice între statele membre, ceea ce face dificila definirea unui nivel minim de trai, definitie unanim acceptata în uniune. Când vorbim despre saracie, gândul nostru se îndreapta catre acele persoane ale caror venituri sunt atât de scazute încât nu pot atinge un standard de viata considerat acceptabil (decent) în societatea în care traiesc. Seniorii ieseni m-au întrebat care (mai) sunt cauzele pentru care unii concetateni ajung si/sau ramân în saracie, tinând cont si de problemele economice din perioada crizei pandemice. Oamenii au fost, sunt si vor fi afectati de saracie în toate societatile din cauza lipsei locurilor de munca/somaj, munca salarizata precar, apartenenta la gospodarii cu intensitate scazuta a muncii, lipsa deprinderii de a munci chiar si în conditii de bunastare relativa, venituri mici ale gospodariei, îngrijirea inadecvata a sanatatii, marginalizare si excluziune sociala indiferent de motive (etnice, culturale, religioase etc.). Exista multe situatii în care saracia se reproduce social: copiii care se nasc si evolueaza în familii sarace, cu intensitate foarte scazuta a muncii, cu educatie precara, exclusi social ajung sa dezvolte comportamente caracteristice persoanelor care fac parte din asa-numitele „pungi cronice ale saraciei”. În anul 2020, pentru România, pragul saraciei relative era de 12.150 lei pentru pe o persoana într-un an, ceea ce înseamna un venit mediu lunar pe adult-echivalent de 1013 lei/ persoana/ luna. Rata saraciei relative se defineste ca fiind ponderea persoanelor sarace în totalul populatiei. În perioada 2017-2020, rata saraciei relative, estimata în raport cu pragul stabilit în functie de nivelul si distributia veniturilor din anul pentru care se face evaluarea, a avut o evolutie oscilanta, maximul perioadei fiind atins în 2019 (23,8-), iar minimul în 2020 (23,4-). Cea mai înalta incidenta a saraciei s-a înregistrat între anii 2017-2020 în rândul copiilor în vârsta de pâna la 18 ani si a tinerilor de 18-24 ani, circa 3 din 10 dintre acestia s-au aflat sub pragul de saracie, mult peste nivelurile corespunzatoare adultilor. Membrii Comitetului consultativ de dialog civic pentru persoanele vârstnice din judetul Iasi s-au aratat oarecum uimiti de faptul ca vârstnicii/ pensionari sunt mai putin afectati de saracie decât copiii si tinerii. Pentru a explica aceasta situatie, am apelat la un argument monetar: venitul mediul pe adult echivalent, care în anul 2020, a fost 1013 pe persoana/lunar, pe care l-am raportat la pensia medie de 1500 lei în anul respectiv. O familie formata din 2 pensionari, în anul 2020, a obtinut un venit de cca. 3000 lei/luna, în timp ce o familie formata din 2 adulti si doi copii ar fi avut nevoie de cel putin 4000 lei/luna pentru a se situa peste pragul de saracie. Urmarind evolutia ratei saraciei pe sexe si grupe de vârsta în perioada 2017-2020, constatam ca acestea au evoluat diferit pe fiecare categorie. Cea mai pronuntata diferenta pe sexe o întâlnim la grupa 65 de ani si peste, caracteristica ce se mentine pe întreaga perioada analizata, în 2020 femeile atingând valori ale ratei saraciei cu peste 11,5 puncte procentuale mai mari decât ale barbatilor (maximul perioadei înregistrându-se în 2019, fiind de 13,1 puncte procentuale). În anul 2020, cele mai mari rate ale saraciei s-au înregistrat în regiunile Nord-Est (35,6-), Sud-Vest Oltenia (32,7-) si Sud-Est (32,6-), iar cea mai mica în Bucuresti-Ilfov (2,4-). Din analiza evolutiei ratei saraciei în anul 2020 fata de 2017, se observa ca cele mai mari scaderi s-au întâlnit în regiunile Bucuresti - Ilfov (3,7 puncte procentuale) si Nord-Vest (3,5 puncte procentuale). Cresteri ale ratei saraciei în perioada analizata s-au înregistrat în regiunile Centru (4,6 puncte procentuale), Sud-Est (3,0 puncte procentuale) si Nord-Est (2,2 puncte procentuale). În anul 2020, din totalul persoanelor ocupate, cele aflate sub pragul de saracie au reprezentat 14,9-, în scadere cu cca. un punct procentual fata de anul 2019. În ceea ce priveste persoanele ocupate, exclusiv salariatii, 57,2- din aceastea au fost afectate de saracie în anul 2020. Un indicator important este saracia salariatilor, 4,4- din persoanele angajate pe baza unui contract de munca situându-se sub pragul se saracie în anul 2020. Referitor la persoanele neocupate, trebuie evidentiata situatia somerilor a caror rata de saracie este foarte mare. Practic, peste 3 din 5 someri sunt saraci, barbatii someri având situatia cea mai grea, comparativ cu femeile aflate în somaj (cu 13,9 puncte procentuale mai multi barbati decât femei aflate în situatie similara). Un factor important în aparitia si intensificarea starii de saracie îl constituie existenta si numarul copiilor aflati în întretinerea gospodariei din care face parte persoana respectiva. Saracia este mai frecventa în rândul persoanelor care traiesc în gospodariile cu copii dependenti (în anul 2020 a atins 25,4-), decât în cazul celor care traiesc în gospodariile fara copii (20,8- în ultimul an). În anul 2020, dintre gospodariile cu copii dependenti, cele mai puternic afectate de saracie au fost gospodariile numeroase formate din 2 adulti cu 3 sau mai multi copii dependenti (mai mult de jumatate), familiile monoparentale, parinte singur cu cel putin un copil dependent (aproape trei din zece), a celor de 3 sau mai multi adulti cu copii dependenti (putin peste un sfert), dar si persoanele din gospodariile formate din 2 adulti cu 2 copii dependenti (aproape un sfert). În loc de concluzie, sa retinem ca în România anului 2020, cei mai afectati de saracie au fost copiii si tinerii, femeile singure si/sau din mediul rural, familiile monoparentale, familiile cu trei sau mai multi copii aflati în întretinere, persoanele neocupate, dar si faptul ca un loc de munca nu garanteaza iesirea din starea de saracie. Cea mai periculoasa forma de saracie este cea de lunga durata („cronica”). Persoanele afectate de saracie cronica cu greu mai pot evada din aceasta situatie de precaritate socioeconomica, fara ajutorul statului si/sau al organizatiilor neguvernamentale de profil. Consecintele sociale ale saraciei sunt cresterea violentei domestice, abandonul scolar al copiilor, migratia fortei de munca, copii cu parinti plecati în strainatate, infractionalitatea si criminalitatea care afecteaza societatea în ansamblul sau. Prin urmare, saracia nu este numai o problema individuala, ci este o problema colectiva, care necesita interventia statului mai ales într-o perioada în care inflatia (indicii preturilor de consum) a trecut de 10- în martie 2022, fata de luna similara a anului trecut. Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Directia Judeteana de Statistica Iasi si lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi
