Nici cei refugiati din vreme n-au avut o soarta mai buna. Fiind la „adapost”, purtau totusi grija de acasa, suportau rigorile refugiatului. Oricât de binevoitoare vor fi fost gazdele nu puteau suplini linistea caminului propriu. În multe cazuri refugiatii nu aveau de lucru, erau rasfirati în diverse localitati. Razboiul era resimtit si acolo. În vara anului 1944, Bucurestii, Valaea Prahovei, Turnu Severin si alte localitati din Muntenia si Oltenia au fost supuse cruntului bombardament anglo-american. Parte din locuitorii zonei Pascani au fost surprinsi de „viitura” frontului, intrând în zona de ocupatie rusa. Acestia au fost, de asemenea, evacuati în „interior” spre Botosani. Iata ce consemna un delegat al acestei prefecturi (Botosani), în iunie 1944: „Am gasit un numar de trei sute de evacuati din comuna Pascani, sat Blagesti, care stateau sub cerul liber si duc o mare lipsa de hrana…”. Evacuarile au fost însotite de intense bombardamente, ceea ce a amplificat drama locuitorilor din aceasta parte a tarii. Luptele au fost de durate mai mari sau mai mici, dar violente. Armata Rosie (rusa) încercând sa disloce si sa dea peste cap frontul româno-german a întrebuintat puternice unitati de artilerie, de tancuri si de aviatie. De partea româno-germana rezistenta era la fel de înversunata. Acele puternice înclestari nu puteau avea alte urmari decât distrugeri masive de asezari omenesti, de culturi agricole, sosele, cai ferate si alte bunuri materiale. Nemtii considerau acel sector ca fiind de o exceptionala importanta – scrie generalul maior Nicolai Zamiatin. Pozitiile germano-române din sectorul în care intra si orasul Pascani, le asigura acestora posibilitatea manevrarii în directia nordica în cazul începerii de catre trupele sovietice a operatiunilor ofensive în directia Lwov (Polonia). Totodata, pozitiile în discutie acopereau caile ce duceau în adâncul României (unul dintre cei mai mari si mai importanti sateliti ai Germaniei), ele acopereau caile care duceau spre cea mai importanta regiune petroliera a României – Ploiesti. Din aceste motive, trupele germano-române au fortificat pozitiile respective, construind un dispozitiv defensiv esalonat în mare adâncime. Cele mai puternice fortificatii au fost construite la vest de orasul Iasi si în preajma orasului Pascani. Masura menita sa închida drumul ofensivei sovietice, în sectorul dintre râurile Prut si Siret. Socotindu-le numai pe cele mai temeinice constructii defensive, numarul lor era estimat la 350, ceea ce însemna foarte mult. Asemenea masuri si operatiuni reflecta continutul luptelor date în vara anului 1944, în aceasta parte a României, lupte care au spulberat sate si orase, au lasat în urma un teritoriu pârjolit si multi, foarte multi cetateni ai acestor locuri, schiloditi si fara adapost. Numeroase marturii, documente de arhiva, presa, memorialistica descriu situatia apocaliptica în care se gaseau Pascanii în urma trecerii frontului pe teritoriul sau. Asezarea se afla la sfârsitul anului 1944 într-o totala distrugere: „casele erau în majoritatea lor sfarâmate; peste 50- sterse de pe suprafata pamântului, iar restul lovite, sfarâmate, dislocate sau sparte de obuze” (ap. C. Botez si colab., Uzina Mecanica Pascani, Iasi 1970, p. 145). Fostul centru al Pascanilor „era o masa de moloz, si pe o parte si pe cealalta, moloz amestecat cu scânduri si fieraraie; balariile napadisera salbatec în locurile unde alta data existase viata. Abia în luna august 1945 se putea discuta despre refacere; foamea devenise cronica; agricultura nu putea ajuta cu nimic la potolirea foamei; alimentele nu puteau fi gasite nici la sate” (ziarul „Lupta Moldovei” din 13 august 1945). Din cauza frontului, pamântul nu a putut fi cultivat în vara anului 1944. La toate acestea s-au adaugat seceta si epidemiile ce au urmat confruntarilor militare. Alte marturii releva cum ca în primavara anului 1944 „când frontul se stabilise în zona târgului Pascani, distrugerile au fost cumplite, provocate atât de bombardamente, cât si de minarile efectuate de catre trupele germane în retragere, care distrugeau tot ce putea folosi inamicului” (Ibidem). În cazul Atelierelor CFR Pascani, întreprindere importanta a orasului si zonei Moldovei, pe lânga faptul ca fusesera evacuate principalele utilaje si masini, ceea ce a mai ramas (cladiri, hale de lucru, poduri rulante, rezervoare de combustibil, conducte de abur, petrol, rezervoare de apa, precum si liniile ferate interne au fost distruse de bombardamentele necrutatoare (ap. C. Botez si colab, op. cit. p. 145). Într-un articol din ziarul „Lupta Moldovei”, intitulat: Târgul Pascani renaste, cu subtitlul: Totul a fost distrus, sunt relatate stari de lucruri cutremuratoare. Impresionat puternic de ceea ce constatase la fata locului, autorul articolului mentionat scria: „Peste tot se aseaza o tacere de mormânt, populatia îngrozita de urgia razboiului, se evacuase în cea mai mare parte; ici colea se mai vede câte o locuinta care sa nu fi fost distrusa, ici colea a început acum (13 august 1945) sa se înfiripe câte o dugheana. Din cele zece scoli primare câte avea Pascaniul, n-au mai ramas decât doua si acelea avariate” (ziarul citat, din 13 august 1945). Asemenea stari dezastruoase au cunoscut si orasele Falticeni, Iasi, precum si numeroase alte localitati din Moldova. Începând cu luna septembrie 1944 s-au înregistrat primele reveniri la casele lor ale locuitorilor evacuati, care spre disperarea lor au gasit totul distrus. Ziarul „Lupta Moldovei” consemna ca Pascaniul era izolat din toate partile, din cauza ca podurile si soselele erau distruse, iar calea ferata demontata. În asemenea conditii vitrege, populatia orasului Pascani, nu numai ca a avut de suferit îngrozitor, dar s-a si împutinat considerabil. În luna iunie 1945 aceasta urbe înregistrase doar 8783 persoane fata de 14 018 cât fusesera înainte (1943). Diminuarea cifrei locuitorilor avea cauza evident în faptul ca neavând unde sa locuiasca, multi s-au asezat temporar în localitatile din apropiere sau mai îndepartate pâna la refacerea orasului. La cele aratate s-a adaugat si faptul, la fel de dureros, ca drumul întoarcerii din refugiu a fost extrem de anevoios si plin de peripetii, presarat cu numeroase neajunsuri. Din cauza lipsei de locomotive (sechestrate de catre Armata Rosie) s-a locuit în trenuri aproape trei luni de zile, cu stationari desperate, în diferite gari sau în afara lor. Experienta dureroasa a orasului Pascani au trait-o multe alte localitati din Moldova si din restul tarii, acolo unde au avut loc confruntari militare sau bombardamente ale aviatiei inamice. În multe parti ale României s-a resimtit, la fel de puternic, acel dramatism. România a fost una dintre tarile care a patimit de la începutul si pâna la sfârsitul razboiului, precum si dupa acea. Avem în vedere rapturile teritoriale din anul 1940, în dauna poporului român, participarea la razboi din 1941 pâna la terminarea lui, mai 1945, impunerea unor severe datorii de razboi, ocupatia sovietica. Cu eforturi supra-omenesti, ranile Pascanilor au fost vindecate treptat. Populatia acelor locuri, revenita din refugiu, a continuat sa sufere o vreme prin munca istovitoare la reconstructia orasului. Desi Pascanii nu tradeaza nici o urma a acelor vremuri de trista amintire, memoria documentelor readuce la suprafata evenimente ce nu pot fi uitate. Fie ca asemenea tragedii sa nu se mai întâmple niciodata în România si nici în alte parti ale lumii! Din pacate ele se repeta si în zilele noastre, dar pe alte teritorii. Am în vedere situatia din Ucraina. Prof. univ. dr. Constantin Closca este istoric si publicist
