Comunismul a fost o idee proasta, fara discutie. Asa ceva nu se poate aplica decât poate într-o societate cu mult mai dezvoltata si constienta de sine decât cele existente acum si cu 50 de ani în urma. A organiza o tara întreaga dupa niste principii fixe, nivelatoare, înjositoare pentru unii si înaltatoare pentru altii, ambele pe nedrept, este o crima adevarata. Nu poti neglija cu totul individul, cu unicitatea lui, pentru binele societatii în ansamblu. Pentru ca asta e comunismul, ca orice regim totalitar, un sistem care neglijeaza individul. Tara, ca dezvoltare economica si imagine, a dus-o astfel foarte bine în comunism. Am trecut, practic, în 24 de ani, de la agricultura la industrie, de la analfabetism generalizat, la cultura si educatie, dar individul a dus-o din ce în ce mai prost. Ar trebui sa se retina acest paradox. Realizarile din timpul comunismului nu au comparatie cu nicio alta perioada din istoria României. E ca o paralela între 1 si 100. Cu toate acestea oamenii, exact în anii de glorie cei mai buni, erau din ce în ce mai frustrati si nefericiti din multe puncte de vedere. Astazi este invers. Tara o duce din ce în ce mai prost, chiar daca PIB-ul e mai mare decât în timpul comunismului. Imaginea ei la nivel international, realizarile ei locale sunt, în cei 30 de ani de la Revolutie, la distanta mare în spate în comparatie cu epoca ceausista. Orasele noastre, multe înfiintate de comunisti, sunt la cheremul politicienilor corupti si în perpetua degradare. Abia daca se mai face pe ici pe acolo câte o strada, o pasarela, un parc pentru copii, inaugurate toate cu mare tam-tam de parca ar fi adevarate minuni pe Pamânt. În schimb, la nivel de individ lucrurile stau cu mult mai bine ca în comunism. Mofturile exista si vor fi mereu, dar judecând la rece lucrurile e clar ca nivelul de viata de azi este superior celui dinainte de 1989. Mâncare este pe toate drumurile si pentru toate buzunarele, masini si case cât vezi cu ochii, restul e can-can. Cu toate astea parca nici asa nu e bine. Tara întreaga geme, e mizerie peste tot, ceva de nedescris, fara precedent, ce s-a facut cândva este lasat în degradare ori vândut la fiare vechi. Nimic nu mai este îngrijit, întretinut, totul este facut numai si numai pentru consum, pentru binele imediat si comercial al individului. Si daca democratia nu e buna când individul primeaza, dar nici comunismul când colectivitatea e mai importanta, atunci ce trebuie sa facem, ce putem deveni? Este imposibil sa nu te întristezi mergând prin tara si vazând gradul de degradare în care se afla aceasta imediat ce iesi din zona în care locuiesti. Sunt atâtea exemple de proiecte începute si abandonate, încât e un adevarat laimotiv. Localitati întregi sunt muzee de antichitati, adica orase-fantoma. Am fost, de pilda, la Sulina, cel mai cosmopolit oras din România al tuturor timpurilor, cândva un porto-franco vizitat de toata lumea, astazi o ruina care zace în stare de semiconstienta de-a lungul Dunarii. Pe vremea regimului comunist era un punct comercial extrem de important. Aici era o fabrica de conserve cu mii de muncitori veniti din toate colturile, santier naval, cherhanale de colectare a pestelui unde se adunau tone de captura zilnic si se trimiteau în tara si în lume. Astazi, nici macar una dintre acestea nu mai este functionala. Toate sunt abandonate, niste cladiri-fantoma pe care le prezinta barcagiii ca pe niste schelete de dinozauri în excursiile lor cu turisti pe fluviu. Pe Nil poate mai sunt astfel de prezentari: "În dreapta aveti maretele piramide ale faraonilor, pe stânga puteti vedea orasul Cairo de azi, cu mizeria lui cu tot…" Culmea e ca nu doar "înfaptuirile" din trecut sunt lasate de izbeliste, ci chiar natura însasi. Canalele din Delta Dunarii erau dragate regulat de regimul condamnat, astfel încât vegetatia si fauna puteau prospera (toti oamenii locului, fara exceptie, au confirmat acest lucru si faptul ca în trecut erau mult mai multi pesti decât azi, tocmai din aceasta cauza), stuful era recoltat periodic si metodic din toata delta si trimis spre prelucrare la alte fabrici cu mii de muncitori din tara. Azi nimic. Se vorbeste ca exista niste fonduri europene care urmau a fi accesate, dar s-au depasit termenele, nu s-au îndeplinit conditiile si s-au pierdut. În Sulina este singurul cimitir cosmopolit din tara unde sunt îngropati oameni dintr-o multime de natii, inclusiv pirati, dar acesta arata execrabil, total neîngrijit, cu balarii cât un calaret de înalte si un gard degradat. Aceleasi fonduri europene care trebuiau folosite la amenajarea lui au fost pierdute din neglijenta, ca sa nu zic prostie. Farul vechi, cherhanalele, fabrica, santierul, totul e închis, ruginit, distrus, asemenea navelor esuate de ani întregi. Mergeam cu vaporul pe Dunare si vedeam în fiecare localitate santiere darapanate, pustii, cladiri distruse de vreme, alternând pe ici pe acolo cu pensiuni noi si stralucitoare, case la fel de bine întretinute, salupe rapide cu turisti veseli, si nu reuseam sa înteleg mecanismul prin care o tara poate functiona bine din toate punctele de vedere, atât la nivel de individ, cât si la cel de colectivitate, de realizari comune de anvergura si durabile, cum de unora le merge pasenta si la noi nu, de ce nu putem avea si patria ca o floare, si oamenii fericiti în acelasi timp? De ce trebuie doar alternativ? Malurile Dunarii facute din piatra si ciment carate toate de militari si condamnati politici înca dainuie neatinse si vor mai dainui mult timp pentru ca nu sunt facute în China. Au fost cladite cu sânge, cu suferinta si cu organizare diabolica, asemenea piramidelor egiptene. Farul nou din Sulina, în schimb, facut cu fonduri europene are liftul stricat. Lucratorii trebuie sa urce de fiecare data când o nava intra pe bratul Dunarii cei 40 si ceva de metri pâna în vârf pe scari spiralate. Când bate vântul turnul farului se misca în toate partile cu un metru, mai mare dragul sa te tii de balustrada. Totul e militarizat acolo sus, avem cea mai tare camera video din lume facuta cadou de NATO care bate la 30 de kilometri distanta sa ne pazeasca de invadatori. Suntem foarte bine aparati… Înainte de intrarea pe brat, în mare, e o nava comerciala esuata, abandonata de un afacerist arab. Nu a vrut nimeni sa o scoata de acolo, acum e punct turistic. Noroc de asta, avem cu ce ne lauda, ca altfel… Briscan Zara este scriitor si publicist.
