Primele amintiri cu bunelu Chirila de la Bohotin le am de pe la vârsta de 4 ani. Venea seara târziu de la Raducaneni, unde avea serviciul, si ne aducea adesea biscuiti, eugenii sau turta dulce. Parca-l vad si acum, înalt, uscativ, cu o figura distinsa, cioraniana. În soba pâlpâia focul aprins devreme de bunica, iar dintre cercurile plitei încinse se iveau jucause raze de lumina. Din suba sa mare si calduroasa, scotea câte o eugenie pe care ne-o daruia cu un zâmbet dragastos. Pe vremea aceea, bucatele de la masa de seara se serveau la lumina lampii cu gaz. Era o atmosfera intima, calda, de povesti la gura sobei. A plecat din Salageni în 1957 si s-a stabilit în Bohotin, satul de bastina al bunicii Maricica. Gradina sa avea drept hotar Prutul, care mai tot timpul inunda si-i ameninta casa. La inundatiile catastrofale produse de râurile Prut si Jijia, între anii 1969-1971, comune întregi ca Drânceni, Zberoaia, Scoposeni, Gura Bohotinului fusesera distruse. În luna martie a anului 1972 s-a rupt digul Prutului, fiind afectat un sat întreg, Salagenii Noi cu 280 de case, dupa marturiile lui Victor Surdu, fost secretar pentru agricultura al judetului Iasi si fost ministru al Agriculturii dupa 1990. Bunelu a participat la cel de-Al Doilea Razboi Mondial, luptând pe Frontul de Rasarit, împotriva sovieticilor. A fost luat prizonier si a stat câtiva ani în lagar la sovietici. A fost declarat mort si numele sau a fost înscris pe buletinele de decedati ai Armatei Române si comunicat apartinatorilor. Cei de acasa, strabunica Elena si tatuta Alisandru, i-au facut pomenire, asa cum se cuvenea celor plecati la cele vesnice. Când s-a întors acasa, înalt, slab si frumos, strabunica a lesinat. De bucurie, tatuta Alisandru a dat de pomana jumatate din recolta de popusoi oamenilor nevoiasi din sat. Din perioada petrecuta în lagarul sovietic a ramas un dictionar trilingv, român-rus-german, facut din foitele de tigara. Bunelul nu fuma, dar nu refuza tigarile. Tutunul îl dadea altor prizonieri, iar pe foitele de tigari nota cu un carbune cuvintele din rusa, germana si talmacirea lor în româna. Înainte de 1990, la Bohotin, prindeam posturile de la rusi, iar bunelu ne traducea filmele difuzate de Mosfilm, mai ales cele care aveau ca subiect Marele Razboi pentru Apararea Patriei, dupa cum avea sa fie numit razboiul dintre URSS si Germania nazista (1941-1945). Desi din fire era vorbaret, bunelu nu prea ne povestea despre perioada petrecuta în lagarul sovietic. De foame, mâncase si bause lucruri de neînchipuit. Din cauza regimului alimentar precar, dupa razboi, avea sa fie operat de ulcer la stomac. În serile lungi si calde de vara îl ajutam sa scoata apa de la fântâna din fata casei pentru a racori florile pe care le iubea enorm. În fata casei amenajase o gradina, dupa modelul parcului de la Spitalul de Psihiatrie Raducaneni, unde fusese angajat. Gradina sa era o splendoare de culori si de miresme, apreciata de toti cei care-i treceau pragul gospodariei. Primavara, din zapada târzie se iveau ghioceii, urmati de zambilele albe si mov. Apoi îsi etalau culorile delicatele panselute, asezonate cu pâlcuri de lalele. Vara eram înconjurati de cale, gladiole, crini, bulgarasi de zapada, mânuta Maicii Domnului. Toamna, peste gradina sa împarateau cavalerii, crinii de toamna, salviile, tradafirii si crizantemele. Asa am copilarit, în raiul din ograda sa. Îi era drag sa creasca animale. În primaverile friguroase, aducea primii miei fatati în casa, la caldurica. Când fata vaca era mare sarbatoare, petrecea cu tehnicianul veterinar din sat. Si acum îmi tresalta inima când îmi reamintesc de diminetile racoroase de vara în care ne trezeam devreme pentru „a face cu rândul la stâna”. Luam traistele cu merinde, pregatite de cu seara de bunica, si plecam sa ducem de-ale gurii ciobanilor. Stâna era undeva, dupa padurea Marmurea, acolo aveam date oile la pascut. Ehehe, amintire a ramas si gustul casului veritabil de oaie. A fost monarhist, simpatizant al partidelor istorice, apropiat al parintelui Petronica Diaconu (nanaselu) de la Bohotin, care facuse puscarie politica. Din aceasta pricina, militienii îl convocau din când în cand la Raducaneni sa-i mai traga câte-un toc de bataie, pentru sanctionarea simpatiilor sale politice de odinioara. Dintre toti, cel mai odios era unul care îi învârtea parul pe teava pistolului si îi dadea cu patul armei în cap. Uneori, militienii sau securistii veneau cu IMS-ul (prima masina româneasca de teren inspirata dupa GAZ 69 rusesc) pâna la poarta casei din Bohotin, cu farurile aprinse, luminând puternic ograda. Doi insi, îmbracati în haine lungi de piele, se coborau din IMS si-l întrebau de „sanatate”. Ca sa nu-l vada cu lacrimi în ochi, bunica Maricica si cei trei copii se ducea în beci sa-si plânga amarul. Chiar daca stia ca este în atentia organelor de militie si de securitate, bunelu obisnuia sa asculte Radio Europa Libera si Washington Post. Purtam discutii interesante pe teme de istorie, politica si religie. Cine stie, statul la taclale despre politica, influenta profesoarei de stiinte sociale din liceu, pasionantele evenimente din decembrie ’89 cu tot ce a urmat, mi-au condus pasii spre Facultatea de Filosofie, specializarea de Sociologie-Politologie. Vara, învaluiti de parfumul florilor amestecat cu cel de fân proaspat, cu un pahar de vin proapat scos de la beci, puneam lumea la cale. La radioul Gloria se difuzau romante pâna seara târziu. A fost epitrop la biserica din Bohotin, în vremea slujirii parintelui paroh Stefan Bercaru, pe care l-a secondat la lucrarile de reconstructie a bisericii si de refacere a picturii interioare. În vacantele petrecute la Bohotin îl însoteam la slujbele de duminca si la praznicele împaratesti. În primul an de facultate, l-am rugat sa ma ajute cu un sondaj de opinie aplicat gospodarilor din satul Bohotin. Mai mare cinste ca aceasta nici ca era de imaginat pentru bunelu. Am început interviurile pe baza chestionarului din mahalaua noastra pâna-n dealul Bohotinului, la învatatorul Rusandra. Aici am zabovit mai mult ca la alti gospodari, la un pahar de vin bun si amintiri din vremurile de altadata. Era iarna anului 1995, prilej cu care am discutat despre semnificatia decesului Seniorului Corneliu Coposu (21 mai 1914-11 noiembrie 1995), liderul PNTCD de atunci. Speram într-o schimbare, apropierea fata de Occident, anticipam cumva victoria Conventiei Democratice la alegerile din anul urmator. Bunelu era atras de haina militara, dorind ca macar unul dintre cei cinci nepoti ai sai sa devina ofiter. A plecat la cele vesnice în august 2021. Îi murise câinele sau drag, probabil otravit de cineva. Dupa ce, cu durere si lacrimi în ochi a îngropat catelul, a facut un AVC. Anul urmator, de dragul sau, am plecat sa satisfac stagiul militar la Scoala de aplicatie pentru ofiterii de transmisiuni, informatica si razboi electronic de la Sibiu. Bunica Maricica, plecata recent la Domnul, a fost prezenta la depunerea juramântului miliar care a avut loc la Regimetrul 48-Transmisiuni de la Otopeni. Când s-a terminat ceremonia, am primit permisie, si ne-am dus cu totii în statia de unde urma sa luam Expresul Otopeni-Bucuresti. Masinile zbârnâiau în stânga si-n dreapta. Bunica oarecum agasata de agitatia infernala ma întreaba: „mai baiete, dincotro vin si un’ se duc masinile iestea”? Ciprian Iftimoaei este director adjunct la Directia Judeteana de Statistica Iasi si lector asociat doctor la Facultatea de Filosofie si Stiinte Social-Politice a Universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi
