Scriitorii sunt, din ce în ce mai mult, „regizorii” unor filme cu intrigi socante, derulate, dinamic, în imagini pe hârtie, imagini creionate prin complicitate cu abilitatile onirice ale „consumatorului”, adica ale cititorului însusi. Intervalul epic a ajuns spatiul de desfasurare a unor blitzkrieg-uri devastatoare cu imaginatia celui de dincolo de fila cartii. Prozatoarea britanica Sarah Waters (în vârsta de 55 de ani) a debutat înca din anii nouazeci si a fost, în general, bine primita de critica din Albion. Totusi, romanele ei capata un impact international abia odata cu aparitia lui Fingersmith/Din vârful degetelor (2002) - publicat, în limba româna, la Poliromul iesean -, urmat de alte doua volume de mare succes, The Night Watch/Veghea (2006) si The Little Stranger/Micul intrus (2009). Cu precadere, ultimul dintre ele este o carte de raftul întâi, intertextualizând si contextualizând, în registru postmodern, traditia romanului gotic (numit si „roman negru”) din extractia romanticilor britanici, dar si din cea a americanilor Edgar Allan Poe sau Henry James. The Fall of the House of Usher/Prabusirea Casei Usher a lui Poe, mai ales, poate fi usor recunoscuta în arhitectura textului scris de Waters. Asemenea naratorului „contaminat” de labilitatea psihica a fratilor Usher (si, chiar mai probabil, de opiumul recomandat discret de catre Roderick Usher), povestitorul (un medic rational si echilibrat) din epicul autoarei noastre îsi pierde, treptat, „obiectivitatea”, în interiorul unei case bântuite, intrând în degringolada nervoasa. Toate romanele lui Sarah Waters folosesc, în esenta, suspansul ca pe un motor cu turatie maxima. Din vârful degetelor a fost caracterizat drept „roman gay”, „roman victorian” si „roman feminist”, subordonându-se, desigur, fragmentar, fiecareia dintre aceste notiuni. În realitate, textul ramâne - în integralitatea sa - un thriller psihologic, de cea mai buna calitate. Perspectiva penduleaza între cele doua naratoare succesive ale romanului, totodata si protagoniste, Sue Trinder si Maud Lilly. Sue a crescut într-o casa a hotilor din Londra secolului al XIX-lea, sub obladuirea Doamnei Sucksby si în compania unor tâlhari destul de benigni, descinsi din galeria vagabonzilor simpatici ai lui Dickens. La împlinirea vârstei de saptesprezece ani, ea e trimisa - la îndemnul unui escroc fandosit, cu mare trecere însa în casa Doamnei Sucksby, Richard „Gentleman” Rivers (pe scurt, Domnu’) - sa lucreze, ca slujnica, pentru o mostenitoare bogata (de aceeasi vârsta cu Sue), din tinutul Briar, Maud Lilly pe numele sau. De fapt, la mijloc se profileaza un plan diabolic, de-al lui Rivers. Acesta planuieste sa o seduca pe Maud, sa o ia de sotie, dupa care sa o interneze într-un balamuc, deposedând-o de avere. Sue ar trebui sa fie „catalizatorul” întregii afaceri, sustinându-l pe Domnu’ în fata tinerei sale stapâne. Farsa reuseste, cu o mica „deviere” totusi, nebagata în seama de nimeni initial. Cele doua adolescente se îndragostesc una de cealalta, activându-si reciproc un lesbianism latent, mai curând psihologic decât fiziologic. Domnu’ se casatoreste cu Maud, pregateste toate detaliile sforariei, numai ca, în momentul „predarii” proaspetei sotii la ospiciu, Sue descopera ca aceasta este... ea însasi. În alt plan, Rivers pregatise, cu Maud, o înselatorie si mai complicata a carei victima era... biata slujnica Trinder. Astfel, Sue ajunge la balamuc, iar Maud în casa Doamnei Sucksby. Prima evadeaza din azil si revine la Londra, cea de-a doua (oripilata de mediul unde descinde) încearca sa fuga acasa. Într-o confruntare finala, Domnu’ este ucis, iar Doamna Sucksby ia totul asupra ei, asumându-si, (auto)punitiv, pacatele trecutului. În fond, ea fusese „creierul întunecat” de la bun început. În copilarie, Maud si Susan (Sue) au fost schimbate. Maud este fiica Doamnei Sucksby, iar Sue mostenitoarea bogata. Doamna Sucksby ar fi vrut o noua substitutie între ele, pentru ca Maud sa mosteneasca totul (la saptesprezece ani). Schema ei sfârseste însa în streang, Sue îsi primeste averea, iar Maud îi devine partenera... Evenimentele curg neîncetat, stilul dinamic al scriitoarei nu te lasa practic sa respiri. „Complotistica” si „suspansismul” au devenit, demult, tehnici narative de prim rang în proza anglofona si nu numai. În epoca (spectaculoasa) a jocurilor-povesti pe computer (cu succesiuni hipnotizante de actiuni) si a cinematografiei 3D (cu efecte speciale de-a dreptul tulburatoare), textul rezista cu greu la proba „interesului public” (singura, de altfel, care tine productia editoriala clasica într-o stare vegetativa, compatibila înca, din fericire, cu viata). Scriitorii sunt, din ce în ce mai mult, „regizorii” unor filme cu intrigi socante, derulate, dinamic, în imagini pe hârtie, imagini creionate prin complicitate cu abilitatile onirice ale „consumatorului”, adica ale cititorului însusi. Intervalul epic a ajuns spatiul de desfasurare a unor blitzkrieg-uri devastatoare cu imaginatia celui de dincolo de fila cartii. Nu zic ca este neaparat rau. Talentul epic trebuie verificat, periodic, si prin testul de „viteza” narativa. Ramâne doar întrebarea: spre ce evolueaza oare literatura în noul eon? Codrin Liviu Cutitaru este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza” din Iasi
