Curtea suprema de justitie a tarii va trebui sa decida daca Fiscul iesean încearca sa jupoaie o corporatie sau aceasta încearca prin toate mijloacele sa fenteze statul. Miza este o suma relativ mica, de sub un milion de lei, dar cazul este ilustrativ pentru pozitia adoptata pe de o parte de stat, de cealalta, de companii puternice. Inspectorii fiscali sustin ca unele categorii de cheltuieli, greu de urmarit, sunt umflate artificial, astfel încât compania, profitabila altminteri, sa apara în scripte ca abia supravietuind. La rându-le, reprezentantii firmei îsi prezinta cheltuielile ca absolut normale, societatea neavând nimic de ascuns. Batalia dintre Fisc si Veolia a ajuns la o prima concluzie în fata Curtii de Apel, dar razboiul înca nu s-a sfârsit. Fiscul spune ca firma a fost dusa intentionat pe pierdere În a doua jumatate a anului 2018, inspectorii fiscali care analizasera timp de sase luni contabilitatea Veolia Energie Iasi SA, fosta Dalkia SA, au stabilit ca aceasta datora în plus statului 21.295 lei în contul impozitului pe profit si 800.502 lei, drept TVA, sume datorate începând cu 2012. Diferenta fata de sumele achitate deja ar fi plecat de la faptul ca societatea îsi stabilise nejustificat o baza impozabila cu 8,5 milioane lei mai mica. Acest lucru facuse ca în perioada 2013-2015, Dalkia/Veolia sa functioneze contabil în pierdere, înregistrând anual o pierdere fiscala de aproximativ 1,5 milioane lei. Fiscul reprosa companiei faptul ca din facturile prezentate la control nu rezulta ce servicii efective fusesera prestate de consultanti, pentru a se putea verifica realitatea lor. N-ar fi fost prezentate nici contractele încheiate pentru prestarea serviciilor, studiile de fezabilitate, autorizatiile sau situatiile de control. Printre altele, catre compania ieseana de termoficare se facturasera „activitati de inteligenta economica, colectare si analiza date, procesarea si analiza documentatiei relevante studiului de fezabilitate si desfasurarii procesului de negociere a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termica”, nefiind însa clar ce servicii concrete fusesera prestate, daca fusesera. Serviciile unui avocat francez fusesera platite cu 1,2 milioane lei, fara sa fie însa detaliate. Observatii similare erau facute si asupra costului serviciilor de management prestate de Veolila Environment din Franta pentru compania-fiica ieseana. O suma de 4,8 milioane lei, reprezenta cheltuielile de constituire a sucursalei iesene, în aceasta suma fiind inclus si costul aferent dreptului de folosire a marcii Veolia. Or, aratau inspectorii, compania „nu a prezentat în timpul inspectiei sau în punctul de vedere exprimat, modul în care marca a generat beneficii, nu a cuantificat valoarea adaugata si profitul generat la Veolia Energie Iasi SA, iar opinia societatii privind deductibilitatea partiala a costului marcii nu poate fi luata în considerare întrucât serviciile nu au fost justificate ca fiind prestate în fapt”. Reprezentantii Fiscului observau si faptul ca, atunci când Primaria delegase gestiunea serviciului public de termoficare catre Dalkia SA, cum se chema initial Veolia, nu fusese prevazuta si obligatia utilizarii marcii. Era deci o cheltuiala inutila. Contractul o casa de avocatura nu are „caracter public” Raportul de control al Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili a fost contestat de Veolia, dar raspunsul Fiscului a fost negativ. Ca urmare, Veolia s-a adresat instantei. Reprezentantii societatii au apreciat ca documentele pe care le prezentasera erau clare, iar cheltuielile perfect justificate. Inspectorii însa nu luasera în calcul o buna parte din documentatia ce le fusese pusa în fata. Unele contracte, cum era cazul unuia cu o casa de avocatura, în valoare de 426.500 lei, nu fusesera puse, într-adevar, la dispozitia Fiscului. Acestea nu aveau „caracter public, fiind incluse în sfera secretului profesional”. Magistratii Curtii de Apel au apreciat însa ca inspectorii fiscali analizasera toate documentele primite de la Veolia, doar ca ele nu fusesera considerate suficiente. „Faptul ca echipa de inspectie fiscala nu a apreciat ca relevante documentele depuse de catre reclamanta în sustinerea punctului sau de vedere si nu si-a însusit acest punct de vedere al contribuabilului nu constituie, în sine, un element de nelegalitate a raportului de inspectie fiscala si nu poate conduce la invalidarea actelor fiscale emise în baza acestuia”, au aratat judecatorii. Cheltuielile de consultanta si cele cu avocatii nu ar fi fost clare Acestia au plecat de la definitia profitului impozabil din Codul Fiscal, ca diferenta dintre veniturile realizate din orice sursa si cheltuielile efectuate în scopul realizarii de venituri. Nu orice cheltuiala putea fi astfel scazuta din totalul veniturilor. De asemenea, serviciile facturate trebuiau sa fie prestate efectiv, iar acest lucru sa rezulte din documente. Or, în privinta unei sume de 3,1 milioane lei reprezentând valoarea studiului de fezabilitate întocmit în contextul preluarii termoficarii iesene, nu era clar daca fusese cheltuita în folosul Dalkia Termo Iasi SA sau în folosul societatii-mama, Dalkia România SA. Nici cheltuielile de consultanta si cele cu avocatii francezi nu erau mai clare, „nerezultând nici în ce constau în concret aceste servicii si nici când au fost prestate”. Facturile emise de societatea de avocatura franceza nu mentionau vreun contract în baza caruia fusesera emise. De asemenea, pentru a putea fi luate în calcul la rezultatul contabil, cheltuielile de management si consultanta trebuiau pe de o parte sa nu fie determinate de relatia de afiliere în cadrul aceluiasi grup de firme, iar pe de alta parte sa poata fi identificate serviciile prestate. Or, documentele depuse la dosar nu aratau în ce constasera serviciile de management în valoare de 800.000 lei prestate de compania-mama franceza pentru cea ieseana. „Câta vreme reclamanta nu a facut dovada ca aceste servicii au fost prestate în plus, fata de operatiunile de administrare, management, conducere si consultanta obisnuite în interiorul grupului ori ca valoarea acestor servicii ar fi fost inclusa în tariful serviciului furnizat cu titlu de costuri administrative, rezulta ca în mod corect a aplicat pârâta (Fiscul, n.r.) regimul fiscal a acestor cheltuieli, nerecunoscând reclamantei dreptul de deducere”, au conchis judecatorii. Acestia au apreciat ca Fiscul îsi facuse treaba corespunzator, constatând ca Veolia îsi redusese artificial baza impozabila pentru calculul impozitului pe profit si TVA. Decizia judecatorilor ieseni a fost contestata de Veolia, dosarul intrând saptamâna trecuta în analiza Înaltei Curti de Casatie si Justitie.
