Azi, dupa toate primaverile arabe si dupa toate interventiile în forta ale armatei americane, Orientul e mai nesigur ca oricând, iar Europa e cuprinsa si ea de fiorul resetarii, îndreptându-se cu pasi siguri, odata cu extirparea radacinilor crestine, spre o catastrofa identitara. * Astazi e limpede pentru toata lumea faptul ca daca Statele Unite nu ar fi sprijinit material si financiar Uniunea Sovietica trimitându-i lui Stalin, începând cu anul 1941 si pâna-n 1945, ajutor militar si umanitar în valoare de circa 11,3 miliarde de dolari (circa 180 de miliarde la valoarea dolarului de acum), constând în arme, munitii, tehnica militara - pe tot parcursul razboiului au fost livrate circa 400.000 de jeepuri si camioane, 14.000 de avioane, 13.000 de tancuri -, dar si medicamente, paturi, încaltaminte, milioane de tone de produse petroliere si milioane de tone de alimente, inclusiv alcool, armata sovietica - si asta a recunoscut-o dupa încheierea razboiului însusi tatucul tuturor popoarelor, tovarasul Iosif Vissarionovici Stalin - nu ar fi putut respinge invazia nazista. Astazi nu se îndoieste nimeni ca America a schimbat cursul celui de-al Doilea Razboi mondial. Fara ajutorul Americii, dupa capitularea URSS-ului, Hitler ar fi cucerit toata Europa, o parte din Orient si din Africa, întinzându-si granitele mult dincolo de Urali. Probabil ca Asia ar fi lasat-o Japoniei. De ce America n-a stat în continuare deoparte si s-a implicat în razboi în favoarea Aliatilor e simplu de raspuns. Dupa ce ar fi cucerit Europa - dupa caderea URSS-ului, soarta Marii Britanii ar fi fost si ea pecetluita, iar Hitler si-ar fi îndreptat ochii spre America. Americanii au avut suficient discernamânt sa evite o astfel de confruntare si de aceea au facut pact cu diavolul. Adica cu Stalin. Ceea ce nu întelegem nici în ruptul capului e faptul ca dupa tot ajutorul acesta imens americanii si britanicii au lasat ca prada de razboi tatucului tuturor popoarelor întreaga Europa de Est, care, dupa ce a fost calcata de cizma hitlerista a intrat sub cizma sovietica. În afara de aceasta, Europa de Vest a beneficiat de Planul Marshall de refacere a economiei tarilor occidentale, indiferent de care parte au luptat, în timp ce majoritatea tarilor din partea de Rasarit a Europei au fost nevoite sa plateasca despagubiri de razboi sovieticilor. Prin urmare, dupa cele 180 de miliarde de dolari primite în timpul desfasurarii razboiului, Uniunea Sovietica a mai primit, bineînteles, cu acordul americanilor, sume uriase obtinute prin exploatarea resurselor tarilor aflate dincolo de Cortina de Fier. Într-un fel, Europa de azi, mai putin Europa de Est, e o creatie a Americii. Europa de Est n-a beneficiat de nici un fel de ajutor, ci dimpotriva, cu acordul secret al americanilor, a fost subjugata pâna la sânge de catre Stalin si urmasii sai, iar astazi e nevoita sa plateasca sume considerabile, conform dispozitiilor date de Trump, din bugetul sau destul de pauper de altfel pentru înarmare. Nu conteaza ca suntem saraci lipiti pamântului, trebuie sa ne înarmam. * Am avut parte de revolutii portocalii, am avut parte de Maidan, am avut parte de primaverile arabe care au facut sa explodeze înca odata Orientul apropiat, în Egipt, în Libia, în Iran, în Siria si în alte state, de unde au fost îndepartati liderii forte sau dictatorii acelor natiuni si în locul lor au fost implementati germenii democratiilor si germenii valorilor occidentale. Numai ca germenii democratiei au fost aruncati în desert, iar ceea ce a urmat a fost dezastru. Azi Orientul apropiat si tarile din jur sunt mult mai sarace si mai instabile decât în vremea lui Saddam Hussein si a lui Gaddafi, care prin prezenta lor confereau zonei o mult mai mare stabilitate decât în prezent. Azi, dupa toate primaverile arabe si dupa toate interventiile în forta ale armatei americane, Orientul e mai nesigur ca oricând, iar Europa e cuprinsa si ea de fiorul resetarii, îndreptându-se cu pasi siguri, odata cu extirparea radacinilor crestine, spre o catastrofa identitara. Nu credeam însa ca foaia se va întoarce si ca voi putea vedea vreodata cum germenii maidanului si ai revolutiilor portocalii, ai vestelor galbene si ai primaverile arabe, strabatând oceanul, se vor implementa aproape cu de la sine putere la New York si Washington, si în alte orase mari ale Americii. Nu as fi crezut niciodata, nici în cel cumplit cosmar al meu, ca unul din presedintii americani, omul cel mai puternic de pe mapamond, se va ascunde, în vreme de pace, în buncar. Vorbesc, desigur, de presedintele Trump, care a întors, prin iesirile sale temperamentale, America pe dos. Acum însa traim în epoca lui Biden si gloria Statelor Unite, ajunsa la apogeu, începe sa apuna. Înfrângerea NATO suferita în Afganistan e un semn ca totul are un început si un sfârsit. De asemenea, nu as fi crezut niciodata ca voi trai vremea când batrânul continent Europa se va îndeparta de SUA. Si iata ca sunt multe semne ca se îndeparteaza. Probabil, pentru a-si salva reputatia de vesnici învingatori, americanii ar fi oricând gata sa faca tot posibilul ca Europa sa intre iar în deflagratie. Numai ca azi, având în spate doua razboaie mondiale, vazând si dezastrul ramas în urma în lumea Orientului, în Irak, în Libia, în Egipt, în Siria, prefacuta în praf si pulbere, si în Afganistan, Europa a devenit mult mai prudenta. Azi, doar un dement ar putea transforma batrânul continent într-un teatru de razboi. În fine, as vrea sa mai adaug ca azi cordonul ombilical care leaga Statele Unite de Uniunea Europeana e deja taiat pe jumatate. Germania vrea o Europa puternica. Unita în jurul propriilor idealuri si resurse. E posibil ca aceasta Europa sa cuprinda si o parte din Urali si din Siberia, acolo unde se afla imense bogatii. Macron, probabil, are si el acelasi vis. Problema noastra în acest context e urmatoarea: de partea cui vom fi si ce vom face cu Deveselu daca, prin absurd, SUA va abandona sau va fi obligata de împrejurari (instabilitate interna) sa se retraga din Europa? Ce alt partener strategic vom gasi caruia sa-i lustruim podelele!? * Mediocritatea se înconjoara tot de mediocritate. Prezenta unui om inteligent în preajma unor somitati mediocre trezeste în mintea mediocrului un adevarat scenariu paranoic. Mediocrul va vedea în semenul de alaturi cu o inteligenta ceva mai vie decât morga sa un pericol pentru propria-i cariera. De aceea, el va depune toate eforturile pentru a-l discredita. În materie de mediocritate, am avut un etalon sau chiar un simptom: Liviu Dragnea. Liviu Dragnea a fost un excelent executant. Om de rangul doi. În momentul în care a devenit de rang unu, cariera lui a cunoscut o panta descendenta, care s-a sfârsit la puscarie... Ca sa previna orice concurenta din interior, Dragnea s-a debarasat de toti cei care l-au sprijinit în campania electorala, facându-l sa câstige alegerile la un scor zdrobitor, obtinând 301 de mandate în Parlamentul României. Cifra aceasta i-a fost însa fatala. Caci ajungând la putere, Dragnea a devenit atât de încrezator în propriile sale forte si totodata atât de suspicios, încât i-a îndepartat din preajma lui pe toti aceia care l-au sprijinit si care acum puteau sa-i devina concurenti în interiorul partidului, înconjurându-se doar de oameni obedienti si mediocri. Însa echipa cu care a venit la guvernare a fost încropita pe principiul obedientei fata de conducatorul suprem. Lui Ponta, de pilda, Dragnea nu i-a oferit nici un post în guvernul sau, desi Victor Ponta ar fi vrut, probabil, sa prinda portofoliul la Externe. Nu l-a prins si a urmat, dupa multe tatonari, inevitabila ruptura. Desigur, nici Ponta nu e usa de biserica, ci mai degraba de bordel. Cariera lui e plina de lasitati, de meandre, de compromisuri, si tradari. Totusi, e ceva mai priceput în materie politica decât Dragnea. Guvernul sau nu era alcatuit pe criteriul obedientei fara limite. Mostenirea lui Dragnea e o mostenire grea, de care partidul nu va putea scapa cu una cu doua. Suspiciunea si mediocritatea sunt ca râia, se transmit usor si la prieteni, si la dusmani, indiferent de rasa si de clasa sociala. Azi si PNL-ul, dar si alte partide, sunt infestate de rabia mediocritatii. Dar rabia a patruns si în mediii culturale, unde sindromul Dragnea functioneaza de mult timp, chiar înainte ca Liviu Dragnea sa fi ajuns sa detina puterea suprema în partid. Azi sindromul Dragnea a infestat si Cotroceniul, astfel ca sindromul Dragnea a devenit sindromul Cîtu. Desigur, vorbind de mediocritate, am putea aminti si numele lui Ciolacu. Ciolacu însa sufera, azi, si din pricina misiunii pe care o are, cea de a discredita opozitia, si de alte sindroame, mult mai grave. Mediocritatea are însa mai multe fete. Ea nu e fada, nici sordida, decât atunci când ajunge la limite insurmontabile. Uneori e antipatica, alteori simpatica, cum a fost în epoca Basescu, când a îmbracat haine pe cât de malefice, pe atât de stralucitoare. În epoca Iohannis, mediocritatea nu mai are nici sare, nici piper: a devenit apasator de cenusie. Azi gruparea non-valorilor în jurul oricarui factor de putere sunt vizibile cu ochiul liber de pe orice punct de pe mapamon. Urmariti iesirile lui Ioannis si ifosele lui Cîtu si veti vedea singur în ce lumea traim. Nichita Danilov este scriitor si publicist
