Spectacolul este o elegie a prezentului, lucru care ni se dezvaluie abia la final, din imaginea cu blocul bombardat si scena tulburatoare cu soldatul. Este unul dintre cele mai concentrate momente când te surprinzi râzând si schimbând brusc registrul comic, iar totul se topeste iremediabil în melancolie. Din nou, ca si în Trei piese triste, Horia Verives îmbraca un rol care simbolizeaza moartea. Dupa ce exceleaza pe parcursul întregii prestatii într-un rol de comedie care îi pune foarte bine în valoare personalitatea artistica. Valorificarea personalitatii artistice a actorilor se petrece în fiecare caz în parte, de la actorii consacrati si pâna la absolventi sau studenti. O simbioza si o chimie aparte caracterizeaza echipa din distributia spectacolului. Si fiecare duce mai departe o poveste care a început mai demult, într-un alt spectacol de Afrim în care a jucat sau pe care poate doar l-a vizionat. Ca si în Trei piese triste sau Orasul cu fete sarace, Ada Lupu îsi conduce personajul catre trairi autentice, ea având si înclinatia de a patrunde rolul cu mintea, de a-l analiza. Altfel decât în Dansul Delhi, Pusa Darie se debaraseaza de discretie si accepta provocarea unui rol extravagant. De doza lor de excentricitate beneficiaza de altfel majoritatea personajelor, asta constituind un bun prilej pentru ca toti actorii sa evolueze la superlativ. Dumitru Nastrusnicu e într-o favorabila postura comica, Ionut Cornila îi întruchipeaza foarte bine pe cei de-o limba si un port, Cosmin Maxim exprima apropierea dintre generatii, aduce în prim plan legatura dintre actorii consacrati si studenti, stergând orice distanta. Sub acest aspect, se poate vorbi de demonstrarea ideii ca un spectacol reusit poate pleca de oriunde, iar un scenariu adaptat trupei de actori, ca o reinterpretare a spatiului lingvistic, geografic, cultural e întotdeauna de preferat unui text clasic, chiar si unei adaptari a unui asemenea text, daca se urmareste un spectacol actual, parcurgând evenimentele în ritmul vremurilor pe care le traim. Proteste mai mult sau mai putin înabusite, regrete sonore sau tacute, capacitatea de a ceda în fata tumultului vietii sau evitarea acestuia din urma sunt doar câteva dintre emotiile care confera forta motrice caracterelor. La fel ca si în viata, fiecare actor îsi ia foarte în serios personajul care continua si duce la paroxism roluri din spectacole anterioare, pasi dintr-o cariera pe verticala, imposibil de masurat. Spectacolul se distinge prin subtila trecere de la un registru la altul (în special, comedie si melancolie), prin actiuni scenice simultane, prin replici care construiesc veritabile actiuni scenice si tot atâtea reinterpretari ale realului, prin coregrafie si interpretare vocala. Salonul de masaj e doar pretextul întâlnirii actorilor cu poezia din spatele unor situatii prezente absolut hilare ori nefiresc de grotesti. În acelasi timp, spectacolul reprezinta finalitatea întâlnirii regizorului cu un anumit spatiu cultural. Din observarea semenilor si atentia acordata evenimentelor actuale, se tese o radiografie poetica a umanului dezumanizat. Pandemia, razboiul, blocul de locuinte constituie reperele firului narativ care explodeaza spasmodic într-un hohot de râs sau amuteste în fata realitatii dezolante, în fine se frânge înainte de a putea decide daca mergem la teatru pentru a deveni mai fericiti sau mai nefericiti, presupunând ca e corecta folosirea gradelor de comparatie. În continuarea altor proiecte teatrale în care e prezenta meditatia asupra teatrului, Suntrack, alaturi de intentia de a transpune viata prezenta în arta, Spectatori, ca si în Sub fiecare pas, se creeaza prin spectacol o capsula a timpului care ar putea fi deschisa în viitor. Cu cât atmosfera scenica e mai incredibila, cu atât descoperim ca situatiile prezentate fac parte din viata semenilor nostri, poate chiar si din a noastra. Pe masura ce aventura scenica a personajelor se concretizeaza, aceasta refuza sa ne mai atinga. Cu cât mai sonor si mai colorat devine totul pe scena, cu atât mai rece e spectacolul în înmarmurita-i perfectiune, ca o fâsie de destin. (Masaj, scenariul si regia: Radu Afrim, distributia: Horia Verives, Pusa Darie, Ada Lupu, Dumitru Nastrusnicu, Cosmin Maxim, Malina Lazar, Ionut Cornila, Livia Iorga, Diana Chirila, Marian Chiculita, Alexandru Bodron, Robert Agape, George Gusuleac, Flavius Grusca, Cezar Ichim, asistent regie: Marian Chiculita, scenografie: Irina Moscu, coregrafie: Alice Veliche, creatie vocala: Diana Roman, premiera: 19 martie 2022) Dana Tabrea este profesor, doctor în filosofie si critic de teatru (membru AICT)
