Un razboi imaginar plus un sondaj edificator. Sa începem cu un exercitiu de imaginatie. O forta straina invadatoare cucereste în câteva ore România si, pentru a-si impune rapid si categoric dominatia, umple puscariile cu întreaga elita conducatoare: presedintele, ministrii, parlamentarii, alesii de la toate nivelurile, înaltii functionari etc. Câti români ar sari în ajutorul acestei elite? Câti dintre noi ar accepta sa lupte si eventual sa-si dea viata pentru Iohannis, Cîtu, Ciolacu, Firea, Simion, Sosoaca, Voiculescu ori pentru primarul de aiurea, care si-a angajat toata familia la stat? Am mari îndoieli ca numarul românilor gata de jertfa ar fi macar egal cu cel care declara ca au înca o parere buna si foarte buna despre institutiile statului român. Potrivit datelor sondajului efectuat în luna octombrie de Laboratorul pentru Analiza Razboiului Informational si Comunicare Strategica, încrederea în stat (â clasa conducatoare; asadar, nu mai confundati tara cu statul!) a ajuns la minime istorice. În presedintele Iohannis, mai au foarte mare încredere doar 5,6- (plus 17,1-, multa încredere) dintre conationali. În guvern, doar 3,2- (plus 15,9-)! În parlament, numai 4,4- (plus 17-)! Sunt procente frisonante ce demonstreaza ca doar pilele, cunostintele si relatiile alesilor mai sprijina clasa politica, din motive strict materiale, evident. Vremurile au aratat ca profitorii sunt primii care tradeaza un sistem nedrept, tocmai de groaza represaliilor. S-a vazut asta si în decembrie 1989, când lingaii participanti la congresul PCR din noiembrie te opreau, în decembrie, tam-nisam pe strada ca sa-ti explice cu lux de amanunte cum au subminat ei regimul comunist prin discursuri înflacarate! La polul opus, la capitolul foarte multa si multa încredere, se afla armata (54,9- plus 31,7-) si biserica (47,1- plus 23,1-). Doar câteva observatii: cu fiecare an, ostenii încep sa fie considerati mai importanti decât popii, încrederea în biserica aflându-se oricum pe un trend descendent. Personal, ca fost racan, am o opinie teribil de proasta despre armata româna (unde am regasit totusi oarecare camaraderie), dar nu atât de proasta ca despre BOR. Recunosc însa ca românul are mare nevoie atât de o disciplina exterioara, sociala, cât si de una interioara, psihica, dar autentice si sanatoase, fara de care nu pare capabil sa construiasca nimic trainic. În rest, e jale. Încrederea în politie, justitie, spitale, presa etc. este la pamânt. Nici nu-i de mirare. Cei mai buni amici ai interlopilor sunt militienii de azi; magistratii nu stiu pe unde sa-si mai ascunda tainurile primite de la infractorii pe care-i scapa de puscarie; medicii si întreg personalul sanitar din spitale îsi bat joc de pacienti, când nu-i omoara de-a dreptul, iar mass-media - în special televiziunile santajiste - au ajuns, în lipsa unei necesare legi a presei, un nesecat izvor de fake-news-uri. Totul, de dragul banilor. Curios, încrederea e ceva mai crescuta în serviciile secrete, ceea ce arata înca o data câti sicofanti genereaza statul român. Turnatoria si diversiunea ramân printre cele mai dragi preocupari ale conationalilor. Indiferent de cine semneaza statul de plata. Norocul nostru (sau ghinionul?) este ca razboiul pare înca departe!
