Nişte turişti rătăciţi

Ce vina are Daniil Medvedev si alti sportivi ca Putin bombardeaza Ucraina? Într-adevar, ce vina are? Ca s-a nascut într-o tara condusa de un descreierat si sleahta lui? A aplaudat fostul si (poate) viitorul lider mondial ororile comise de rusi împotriva unor civili nevinovati? A girat el deschis grozaviile din Ucraina? Sunt întrebari la care lumea sportului se cazneste sa raspunda fara a reusi - înca - sa gaseasca un rudiment de raspuns corect. Ca masuri de sanctionare sportiva, a ramas în picioare o singura solutie, pusa în practica acum vreo 6-7 ani, de pe vremea scandalului cu dopajul organizat. Adica, voi sportivii cinstiti (neprinsi) puteti participa la competitii, dar fara însemne statale, fara steaguri înaltate, fara imnuri intonate. Pentru ca natia voastra este pedepsita si pentru o natiune, nimic nu e mai dureros decât pierderea identitatii, chiar imagistica sau sonora. Chiar si domeniul sportului! Între problemele de dopaj si cele de astazi, ale razboiului din Ucraina (numit „conflict CIA-KGB” de catre distinsii analisti de tastatura cu mânecute roase-n coate) exista diferente de fond. Mai întâi, vinovatii nu-si distrug propriii copii talentati cu substante dubioase, ci pe cei ai altora, cu bombe nimicitoare. Apoi, problema cu vinovatia sportivilor cinstiti (neprinsi) de care amintiram. Îl credem pe Medvedev ca nu agreeaza si nu achieseaza la grozaviile sefului sau suprem. Nu le condamna, poate din perspectiva caracterului sau introvertit, dar sa recunoastem: un campion care se duce la Moscova doar din an în paste, în rest fiind traitor în alta lume, nu poate fi decât strain de o agresiune a unui neam apropiat. Dar ce ne facem cu sportivii apropiati regimului putinist. Spre exemplu, admirabilii (pâna nu demult) dansatori pe gheata, Viktoria Sinitîna si Nikita Katalopov, cei care, din nestiinta sau din interes, îsi arata deschis adeziunea la razboiul produs de Moscova? Continuând paralela cu „dopajul”, ar trebui ca acestia sa fie suspendati. Ideea nu este originala, organizatorii de la Wimbledon doresc chiar sa fie conditionata participarea jucatorilor rusi de o declaratie de condamnare a razboiului, doar ca este aproape imposibil de pus în practica. În primul rând, cei care ar face asemenea gesturi ar suferi din partea regimului de acasa, daca nu ei, atunci familiile lor ramase în patrie. Apoi, marota „politically correct” a sportului despartit de politica mai functioneaza din plin. Dovada am gasit-o la mult cunoscuta UEFA, care a interzis initial mesaje spontane la TV, ca „stop war”. Ce ineptie mai mare se poate gasi decât impartialitatea între „stop war” si „go war”? Probabil confuzia între victima si agresor, întretinuta voit în multe media, chiar si de la noi. Este greu, foarte greu, de pastrat o limita între sport si politica în astfel de conditii. Pentru ca scrâsnesc tancuri, bubuie avioane, cad bombe, mor oameni nevinovati. Sa se retraga sportul în turnuri de fildes, sau în binecunoscutele bule pandemice? Sa se lupte pe teren Kasatkina si Svitolina pentru ca la final sa se pupe afectuos la fileu ca si cum nimic nu s-ar fi întâmplat? Sau sa se traga de par în public? Mai exista o nedumerire, legata de sporturile de echipa; la Jocurile Olimpice, au participat si echipe adapostite tandru sub umbrela Comitetului Olimpic Rus. Un subterfugiu care a mers în cazul anterior al dopajului în masa. Dar acum? Sporturile de echipa sunt cele mai îndragite, atrag în tribune puzderii de suporteri, cum ar reactiona acesti oameni în conditiile actuale? Cum s-ar rezolva sau evita conflictele între cei însemnati cu „Z” si cei multi, cu „Slava Ukrainî”? Si apoi, cine numeste acest imaculat „Comitet Olimpic Rus” sau imaculata „Federatie Rusa de Nustiuce”. Nu cumva Putin si oamenii sai? Cascade de întrebari cu raspuns unic: sa se taie raul de la radacina. Iata de ce lumea civilizata exclude Rusia din miscarea sportiva, în situatia mult mai grava din momentele actuale. Fotbalistii rusi nu vor mai avea sanse de a participa la Cupa Mondiala de fotbal si asta îi ustura mult mai tare pe politrucii de la Kremlin, decât pe Karpin sau Dziuba.


Citește articolul complet pe Ziarul de Iasi

Alte știri din Ziarul de Iasi