Cei doi s-au cufundat ca niste budisti în trecut (parafraza dupa Sarmanul Dionis), cautând miezul si sensul duratei, acea miraculoasa „sinteza de trecut si viitor” (Al. Zub), precum „padurea într-un sâmbure de ghinda” (Eminescu). Comun celor doua genii emblematice „este efortul de cuprindere totala, sintetica a duratei, fiindca numai o astfel de compresiune poate îngadui raporturi corecte între faptele trecutului” (Al. Zub). (...)
