Orice om se teme de ceva, iar cine spune ca nu se teme de nimic, minte. De fapt, ne confruntam zilnic cu fricile, unele dintre cele mai ciudate. Daca încercam sa definim frica, vom obtine aproximativ urmatoarele: frica este o stare interna care poate aparea din cauza unor evenimente negative reale sau presupuse. Si tocmai în cuvântul „presupus” se afla marea problema a acestei afectiuni. Pâna la urma, daca exista o amenintare reala, stim exact de ce ne temem, putem gasi mai repede posbilitatea de redresare, dar „presupusa” amenintare nu are limite, deoarece imensitatea o da imaginatia noastra. Chestionarul de evaluare a fricii, realizat de Hall, arata ca orice lucru, orice fenomen poate deveni obiect-declansator al acestei emotii. Mai mult, fiecare persoana are propriul sau set de temeri care creeaza un fundal emotional negativ. Cu toate acestea, ele nu o împiedica sa traiasca si sa-si atinga obiectivele. Ei bine, ne temem de câini agresivi, dar nu stam încuiati în case, ocolim strada cu pricina, nu e o problema. Ne temem de cresterea preturilor la pâine si carne, suntem cumpatati cu banii, nu-i cheltuim pe toti facându-ne provizii pentru câtiva ani. De regula, frica începe sa intervina în viata atunci când exista un conflict intern: „vreau, dar nu pot”. De exemplu, o persoana doreste sa aiba o relatie sentimentala cu cineva de sex opus, dar, în acelasi timp, îi este frica de o posibila apropiere de el pentru ca tocmai a trecut printr-un divort traumatizant. Sau refuza sa fie promovata la serviciu de frica de a nu justifica încrederea pe care i-o acorda seful. As dori sa fiu sef ,dar daca nu voi face fata provocarii? Si astfel, pentru ca vreau si nu pot, o persoana „se retrage” în fata unei situatii, din frica, într-o mlastina depresiva. Depresia poate fi numita pe buna dreptate o forma pasiva de exprimare a fricii. De fapt, o persoana nu fuge de situatie, ci de experientele sale, care pot fi neplacute, în acea situatie. Daca ne rasfatam frica, aceasta poate deveni singura preocupare din viata noastra. La început, frica apare în confruntarea directa cu o situatie traumatica, de exemplu, atunci când o persoana intra în lift, unde a fost, cândva, agresata fizic, fapt care a speriat-o cumplit. În a doua etapa, frica apare deja în asteptarea liftului. Ulterior, acest sentiment poate aparea cu o singura amintire a acestuia. Sunt multe persoane care au rau de calatorii cu masina, din cauza fricii, unii, însa, observa ca li se face rau si au atac de panica cu mult timp înainte de a se urca în masina. În aceste cazuri, nu este doar frica, este ceea ce se numeste fobie. O fobie este o forma clinica severa de frica. Fobiile, de regula, sunt însotite de tulburari vegetative: palpitatii, febra, frisoane, stari de voma, sufocare, insomnie, dureri de stomac. Desigur, subiectele temerilor si fobiilor se schimba în timp si depind foarte mult de tot ceea ce se întâmpla într-un anumit loc. În plus, geografia zonei si pozitia pe care o anumita persoana o ocupa în societate sunt de mare importanta. De exemplu, daca în urma cu 100 de ani ne era frica de ciuma si sifilis, astazi fobiile se axeaza pe teme ca infarctul miocardic, cancerul, AVC-ul, Covid, devenite mai „populare” în rândul contemporanilor. Unii psihologi numesc epoca noastra „epoca anxietatii”, considerând ca acest sentiment cauzat de rapiditatea schimbarilor sociale patrunse aproape în toate aspectele vietii noastre. Si nu e de mirare: traim într-o lume zgomotoasa si agitata, în care schimbarile ne iau prin surprindere, competitia a devenit o realitate, iar anxietatea cronica face parte din portretul psihologic al multor participanti. Trebuie sa fim mereu în garda si sa purtam impecabil mastile rolurilor sociale, pentru a nu ramâne pe marginea societatii. Multi se întreaba de ce poporul nostru manifesta atâta anxietate spre deosebire, de pilda, de spanioli sau de belgieni. Poate ca schimbarile bruste în politica, aparitia economiei de piata despre care nu aveam notiune, viata sociala tumultoasa dupa 89 au dat nastere la „schimbari de faza” masive si acesta ar putea fi un raspuns. Tranzitia a dat nastere unui sentiment de nesiguranta, pierderea orientarii masei, a evocat emotii de teama si a creat impresia apropierii asa-zisului pericol. Teama ca, în orice moment, poti sa pierzi tot ce ai agonisit. Euforia, dorinta de a câstiga bani multi peste noapte, „priceperea” unora de a face totul fara nici o competenta sau pregatire, libertatea înteleasa gresit s-au împletit strâns. Frica a fost cauzata de pierderea orientarii corecte spre viata si obiective, spre cunoastere interioara, posibilitati reale, abilitati si aptitudini, românii fiind purtati de vârtejul libertatii si noilor reguli „democratice” la care au aderat din mers, sfidând pericolul ce urma sa vina peste ei. S-au cautat vinovati, pentru toate esecurile personale ce au urmat: Caritas-ul, pentru nesabuinta oamenilor care si-au vândut apartamentele si si-au pus banii în joc în dorinta nebuneasca de a se îmbogati peste noapte, bancile, care au confiscat bunurile celor ce, fara chibzuiala, împrumutau sume pe care nu le puteau returna, managerii, care concediau salariatii incompetenti, patronii, care foloseau forta de munca la negru oferind sume infime, a fost huiduita politia, securitatea, presa, scoala, cadrele medicale si tot ce era de huiduit si învinovatit. Frica tânjea sa se încarneze si a reusit sa o faca. Vreau si nu pot a devenit, începând cu acei ani, un comportament social, - frica de „mâine”, acel „mâine” care aduce doar esec -, iar cazurile de depresie s-au înmultit rapid. În 2003, cota suicidului atingea cote alarmante. Toata aceasta frica s-a adunat si a dat verdicte valabile si azi: „Daca intri în faliment, acesta este sfârsitul tau”. „Daca ai fost concediat, se va alege praful de tine, banca îti va lua casa.” Si credem asta, încercând sa muncim mai mult, sa agonisim mai mult, sa facem totul ca sa nu fim falimentari sau concediati. Dar, daca se întâmpla, totusi, acesta este, oare, sfârsitul? La urma urmei, daca o persoana îsi pierde banii sau locul de munca, asta nu înseamna ca si-a pierdut viata. Cazurile celor din jur demonstreaza ca dupa asemenea incidente, oamenii si-au vazut în continuare de existenta lor, uneori, ca un paradox, având chiar un succes mult mai mare decât se asteptau sa-l aiba. Dar frica e cea care ne convinge ca nu exista viata normala dupa faliment, pensionare, divort sau concediere. Prin urmare, trebuie amintit ca frica nu foloseste logica contextul si faptele, ci încearca doar sa-ti prezica viitorul, de regula sumbru, aratând pur si simplu cu degetul spre cer: „De vina e soarta sau Dumnezeu, care si-a întors spatele de la tine!” Înselaciunea pe care frica ne-o instaleaza e prezenta activ în actiunile noastre. Pentru a ne tine în siguranta, frica ne sopteste diverse solutii: „Daca muncesti peste program, nu vei fi concediat”, „Daca îti urmaresti sotul dupa orele de munca, nu te va însela”, „Daca tii copilul departe de prietenii lui de joaca, nu va consuma droguri”, si asa mai departe. Desigur, nu e un îndemn sa ignoram munca, fiecare angajat trebuie sa-si îndeplineasca îndatoririle, unii chiar si peste program daca e renumerat si daca munca lui este absolut necesara, dar problema este ca, desi relatia ta cu munca poate fi rezolvata, fiindca esti responsabil, teama de disponibilizare tot nu va disparea. Cum nu va disparea nici daca tii copilul încuiat în casa dupa orele de curs, nu te va scuti de teama ca el va cadea prada stupefiantelor. Astfel, ne vom teme în mod constant si ne vom rasfata în mod constant frica. La urma urmei, gândul „Astazi am facut totul ca sa nu fiu concediat, asa ca nu am de ce sa ma tem” nu este o lupta împotriva fricii, ci doar rasfat în ea. Luati ca exemplu orice alta frica sau fobie si acelasi lucru se va întâmpla, mecanismul de formare a unei astfel de frici sau fobii este acelasi. „Din moment ce nu pot controla daca o sa am un accident mortal sau nu, pur si simplu nu voi conduce o masina, sa fiu mai sigur.” Pe lânga faptul ca acest lucru provoaca un anumit disconfort în viata unei persoane, frica se poate dezvolta în continuare chiar daca omul renunta la masina. „Desigur, nu voi avea un accident mortal, pentru ca nu conduc o masina, dar daca ma va calca masina când trec strada?”, va continua sa spuna frica din el. Si acum frica de masina se dezvolta, apare frica de drum. Atunci o persoana poate începe sa se teama de tren, avion, bicicleta si, în cele din urma, sa se gândeasca ca este periculos peste tot pe strada. În frica este descrisa atractia noastra pentru necunoscut. Care este primul lucru care vine în minte unei persoane ce are vreo problema cu sanatatea sa? Sa mearga imediat la doctor? În era internetului, majoritatea oamenilor vor cauta raspunsul pe Google. Si ce gasim acolo? Un numar foarte mare de diagnostice, dintre care noi, desigur, le vom alege pe cele groaznice si vom începe sa descoperim si mai multe simptome care ni se potrivesc. Am cancer! vom spune îngroziti dupa câteva search-uri. Si acum avem doua variante: sa nu mergem la medic, fiindca ne temem, si sa asteptam sfârsitul vietii, sau sa mergem la medic, unde ni se poate spune ca totul va fi în regula, cu regim, medicamente si sub control si ca nu e motiv de îngrijorare. Dar frica din noi reapare, îl va convinge pe medic ca greseste, pentru ca frica din noi spune versiunea noastra a diagnosticului, cea de pe internet. Orice om se teme de ceva, iar cine spune ca nu se teme de nimic, minte. De fapt, ne confruntam zilnic cu fricile, unele dintre cele mai ciudate. Daca încercam sa definim frica, vom obtine aproximativ urmatoarele: frica este o stare interna care poate aparea din cauza unor evenimente negative reale sau presupuse. Si tocmai în cuvântul „presupus” se afla marea problema a acestei afectiuni. Pâna la urma, daca exista o amenintare reala, stim exact de ce ne temem, putem gasi mai repede posbilitatea de redresare, dar „presupusa” amenintare nu are limite, deoarece imensitatea o da imaginatia noastra. Punga cu sosete din dulap va deveni, cu voia si prin frica noastra, Monstrul-Soseata, care ne va devora noaptea, sadic, dupa ce vom stinge lumina în dormitor si vom trage plapuma peste ochi. Cristina Danilov este psiholog
