Meditaţie despre europubelă

Despre un tomberon, zis si europubela, cum îi spune mai simandicos lazii de gunoi, am putea spune ca este pântecele rasturnat al unui cetatean european. Asemanarile sunt frapante.  Sau pântecele unui eurosceptic este un fel de tomberon plin cu tot felul de dejectii propagandistice. De preferinta galben de gras. Despre om vorbesc. Cum într-un tomberon rasturnam toate resturile de alimente, într-un tomberon uman paneuropean se rastoarna toate deseurile, uneori cu tot cu învelisul de celofan multicolor. Însa, pe când pântecele omului se modifica, de obicei creste suin (aveam un purcel caruia îi ziceam Celofan - obisnuia sa tot caute prin gunoaie ambalaje... celofanice), tomberonul ramâne acelasi. Fiind gol, tomberonul pute. E de presupus ca si pântecele omului pute în interiorul sau - gol sau plin. Dovada emisia de gaze de pe gura. Uneori si de pe fund. Scuzati aceste vorbe uschite. Este drept, în tomberon se arunca alimentele si toate cele cu tot cu ambalaj. Sau numai învelitoarea cu resturi de alimente. De obicei în pântecele tomberonului se pun hârtii, coji, cartoane, plastic etc. În pântecele si-n capul omului se (de)pun alimentele, preconceptiile, prejudecatile... Intra în putrefactie acolo. Chiar si frumoasa frumoaselor are în pântece un tomberon cu borhaile cele mai puticioase. Plus semetia de nimic motivata, nasul mare ca nici un medic rinoplast nu are ce face, neg pe vârful nasului, plus ca sunt proaste de bubuie, dar au sâni voluptosi de umplu caldarea... În fine! Sic transit gloria puticiunii! În general, alimentele si conceptiile se împut. Sunt si unii care sunt în stare sa înghita si hârtia de deasupra. O asemanare: si tomberoanele, si oamenii au diverse capace - ca sa nu puta prea tare. Omul umbla fara pasare pe picioare. Tomberonul - pe rotite. Din prea mult material rasturnat, omul, facut din carne si oase, om care manânca ca porcu, se opreste la un moment dat. Finis! Face pâc! si gata. Si, astfel, omuletul, din UE sau din neUE, e dus la cimitir, unde vor sta vesnic alaturi derbedei, cersetori, politruci si ghinarari. Bine, si telectuali ca alde mine. Democratic. Porcul e înghitit în pântecele omului. Tomberonul vietuieste în continuare, chiar daca e facut doar din plastic (sau, ma rog, gumilastic sau alt lasting). Pute-pute, dar rezista. Pântecele omului se înalta ca un tomberon plin. Matele se framânta acolo ca o bute de varza puturoasa. Pe urma scad, se îngalbenesc, ghiort-ghiort (ce si-or fi spunând oare?), apeleaza la doctori. Pâna la urma -  kaput. Se înalta la Domnul. Banuiesc ca tomberoanele sunt necredincioase. Nu au Dumnezeu sau au un Domn eurosceptic. Traiesc în continuare ca pagânele. Niste neni verzi, cam tuciurii de obicei, varsa saptamânal tomberoanele în niste masinute verzi în schimbul unor sume de bani. Nu verzisori, slava Domnului! Mai rau - LEI! Omul îsi varsa tomberonul-pântece la closet. Atunci si tomberoanele, si tomberoanele-pântece raspândesc un miros neplacut. Put sau, cum se zice pe domneste, „capata un miros neplacut”. Timp de o saptamâna tomberoanele, fie ele verzi, galbene, albastre, rosii, negre, se încarca încet-încet cu tot felul de spurcaciuni urâte lui Dumnezeu. Dar ele rezista la socuri mecanice, la uzura fizica, sunt rezistente la radiatii ultraviolete si ultracontondente, ba chiar si la spurcaciunea de câine. Omul se încarca zilnic si se rastoarna pe apucate. Când nu e vigilent, de pilda când bea ca porcu, se scapa pe el. Atunci pubela e de prisos. E treaba sotiei: „Porcule!” Si varianta sa paneuropeana se va rasturna mai devreme sau mai târziu. Orice s-ar spune, Alejo Carpentier are dreptate: „Todo futuro es fabuloso”. O mai repara ei, domnii cu burticica proeminenta de la UE, mai dau tot felul de amendamente calmante, cum se da cu flit împotriva mustelor, dar tot se va rasturna. Galbena ca o jacheta de lâna fiarta Mugler, cu tot felul de accesorii - tot se va rasturna, tot va da ortul popii, cum se zice. Iluzia ca va fi eterna e... o iluzie. Sau se va transforma încetul cu încetul. Parca pare tot mai mult o europubela cu fata umana. Se prefera culoarea galbena. Probabil pentru ca si omul e galben de gras, livid. P.S. Stiu ca cititorii, care îmi cunosc scrisul, asteapta de la mine niste articole mai... luminoase. Dar vorbele Badiei: „Iubite cetitoriu, Multe prostii ai fi citit, de când esti. Ceteste, rogu-te, si ceste si, unde-i vedè ca nu-ti vin la socoteala, iè pana în mâna si da si tu altceva mai bun la ivala, caci eu atâta m-am priceput si atâta am facut.”   Radu Parpauta este scriitor, traducator si publicist


Citește articolul complet pe Ziarul de Iasi

Alte știri din Ziarul de Iasi