Sarbatoarea „Intrarii în biserica a Maicii Domnului” (numita si Vovidenia – „intrare” în limba slavona) ar avea ca origine istorica momentul în care Împaratul Iustinian a zidit la Ierusalim, lânga ruinele templului, o biserica ce a fost sfintita pe 20 noiembrie 543. Ziua urmatoare, 21, ar fi fost de atunci consacrata ca hram al acestei biserici ce amintea de momentul intrarii în templu. 1) Cum e corect sa spunem, intrarea în templu sau în biserica a Maicii Domnului? Categoric, liturgic, teologic e corect sa spunem „intrarea în biserica”. Vechiul templu iudaic e o prefigurare a bisericii crestine. Fecioara Maria devine ea însasi „biserica vie”, o „sfânta a sfintelor” si „chivot” sau „nastrapa de aur” (cea în care se pastra mana cereasca), fiindca ea va purta în pântece pe Însusi Fiul lui Dumnezeu: „A intrat în sfintele sfintelor cele vremelnice Sfânta sfintelor cea fara sfârsit. A intrat cortul cel nefacut de mâna al Cuvântului, chivotul cel rational si însufletit al Pâinii vietii care ne-a fost trimisa cu adevarat din ceruri” (Sfântul Grigorie Palama, „Omilii (III)”, Editura Doxologia, Iasi, 2021, p. 120). 2) Ce moment a fost ales pentru intrarea în templu? Cel mai probabil, atunci era Ziua Curatirii, singura zi din an în care arhiereul putea intra în sfânta sfintelor (Levitic 16, 28-34). Copila Maria a fost adusa de parintii ei, Sfintii Ioachim si Ana. Ritualul de atunci cerea ca fiecare credincios sa rosteasca un psalm pe fiecare treapta a templului. Fiecare dintre cei 15 psalmi (de la 119 la 133) rânduiti pentru cele 15 trepte poarta si acum denumirea de „o cântare a treptelor” (îi gasim în catisma optsprezece din Psaltire). Fecioara Maria a urcat ajutata doar pe prima treapta, pe celelalte parcurgându-le fara oprire, „ca si cum ar fi zburat” pâna sus, la templu. 3) La ce vârsta a intrat Maica Domnului în templu si cât a stat acolo? Daca exista unanimitate în privinta faptului ca Fecioara Maria a intrat la vârsta de trei ani în templu, cu privire la durata pe care ar fi petrecut-o acolo exista diferente. Unii sustin ca a stat 12 ani, adica la 15 ani ar fi iesit, altii ca a stat pâna la vârsta de 12 ani, când apar scurgerile cele firesti în trupul unei tinere femei: „Iar Preacurata Fecioara, ramânând noua ani în cele nepatrunse si în dumnezeiescul templu, a primit hrana cereasca de la dumnezeiescul înger, ca una care a fost mai dinainte numita Maica a Dumnezeului îngerilor. Dar când a ajuns la neprihanita vârsta de doisprezece ani, s-au gândit preotii sa o scoata din Sfânta Sfintelor pe Fecioara, presupunând, ca tânara, ca ceva femeiesc i s-a întâmplat ei” (Sfântul Neofit Zavorâtul din Cipru, „Scrieri III. Panegirice”, Editura Doxologia, Iasi, 2016, p. 420). Poate ca si în amintirea faptului ca a intrat la trei ani, Dumnezeu a rânduit ca sarbatoarea sa fie trecuta în calendar în luna a treia (adica noiembrie, întrucât anul bisericesc începe în septembrie), respectiv în ziua a opta a Postului Nasterii Domnului (adica pe 21 noiembrie; se numara inclusiv data de 15) – cifra a opta semnificând Ziua Învierii, dar si ziua cea neînserata a Împaratiei. 4) Unde a stat Maica Domnului în toti acesti ani? Practic, e cea mai importanta întrebare. Din pacate, unii si acum cred – fara a avea temei patristic – ca Fecioara Maria a stat la templu cu celelalte fecioare. Altii spun ca a intrat în sfânta sfintelor, dusa acolo de Prorocul Zaharia, dar ca ar fi iesit sau ca ar fi revenit în anumite momente. Acestora li se pare nefiresc ca o copila sa creasca total izolata de lume, fara hrana, educatie etc. Sfântul Grigorie Palama este categoric, argumentând pe pagini întregi ca Fecioara Maria a stat de la trei ani doar în sfânta sfintelor, „îngerii însisi si, mai mult, nu umbrind-o, ci slujindu-i si servindu-i cele pentru hrana, care nu se poate grai ce fel era; într-atât de mult întrecea în minune si vestita mana si (hrana) adusa lui Ilie” (Sfântul Grigorie Palama, „Omilii (III)”, Editura Doxologia, Iasi, 2021, p. 121). Maica Domnului se face, astfel, prototipul si modelul oricarei vietuiri isihaste pustnicesti, „traind numai lui Dumnezeu, vazuta numai de Dumnezeu, hranita de Dumnezeu, pazita numai de Dumnezeu – Care avea sa Se salasluiasca în(tre) noi prin ea –, si negresit vazând si ea numai pe Dumnezeu, facându-L pe Dumnezeu propria hrana si de Dumnezeu alipindu-se fara încetare” (op. cit., p. 124). De altfel, si Sfântul Proroc Ioan Botezatorul a ramas de copil, pe la trei ani, în pustie, dupa moartea mamei sale, Elisabeta, si a crescut singur pâna s-a aratat oamenilor. Sfântul Grigorie Palama arata, prin analogie, ca daca sfânta sfintelor era accesibila doar o data pe an si numai arhiereului, cu atât mai mult cea care devine Sfânta sfintelor se cuvenea sa fie pazita de ochii tuturor: „Caci, daca aceste sfinte ale sfintelor sunt nevazute aproape de ochii tuturor si erau închise pentru toti oamenii si pentru toate (...) cum oare atunci masa desfatarii îngerilor, ogorul vlastarului cel pururea verde, sau mai degraba vesnic, obstescul altar de împacare al întregului neam al oamenilor, unde o singura data în toti vecii a intrat Arhiereul cel Preadumnezeiesc si Singurul cuvenit noua – dupa (cuvântul) apostolului –, si în care L-a împacat si L-a unit în chip neîmpartit pe Dumnezeu cu oamenii, cum oare aceasta vistierie feciorelnica sa nu fi fost pazita în cele de nepatruns, ducând o viata nevazuta pentru toti oamenii?” (op. cit., p. 107-108).
