Înainte de urgia pandemica, l-am descoperit pe colegul meu de la Informatica, Porel Frostanca, într-o dimineata devreme (când ma duceam sa prind putina liniste pentru pregatirea unui curs), dormind zgribulit pe o banca din vecinatatea batrânei noastre institutii. M-am speriat sa nu i se fi facut rau si m-am oprit în dreptul lui. S-a trezit imediat, semn ca se odihnea iepureste. Avea, în plus, privire de fugar. „Sunt pierdut, Codrine!” mi-a spus cu (...)
