Duminica, 14 mai, la ora 15, dupa conferinta, voi vorbi cu Tatiana Niculescu despre cel mai recent bestseller pe care aceasta prodigioasa autoare l-a semnat. Va fi un dialog, împreuna si cu Dan Lungu, în seria organizata de aproape trei decenii în cadrul Târgului iesean de carti, LIBREX. Veniti, în Atriumul de la Palas, pentru autografe! Ma întreb adesea ce este cu adevarat un roman? Daca la poezie si la proza scurta lucrurile sunt oarecum clare, în cazul romanului formele de expresie, stilul si constructia pot diferi extraordinar de mult, iar efortul este, ar trebui sa fie, mult mai elaborat si complex fie doar pentru faptul ca romancierul (cu vorba acida a lui Dan Petrescu – intelectualul disident, nu fotbalistul!) „e obligat sa umple rândul pâna la capat”. Nu prea sunt la curent cu oferta româneasca contemporana în domeniul prozei elaborate (dominata, excesiv dupa gustul meu, de neorealismul mizerabilist!) si, de aceea, ezit sa spun ca volumul recent1 semnat de doamna Tatiana Niculescu e un roman. Desi se citeste ca unul. Nu e, totusi, nici o carte de istorie sau o investigatie intelectuala, eseistica. Mai curând, e câte ceva din toate aceste genuri. Autoarea si-a construit însa, de mai bine de un deceniu, un portofoliu de carti de succes în care documentarea riguroasa, instinctul creator si forta literara au adus în fata publicului educat teme istorice, biografii si „cazuri” care au transgresat fericit limitele rigide dintre fictiune literara si non-fictiune, descriptiv-stiintifica. Aceasta este, indubitabil, marca speciala care o detaseaza pe Tatiana Niculescu în peisajul literar si istoric contemporan. Cititorul obisnuit se va întreba poate ce rost are sa amesteci istoria cu literatura, cu fictiunea. Daca în cazul romancierului profesionist documentarea detaliata si riguroasa reprezinta osatura veridicitatii (în Ulise bunaoara, Joyce a calculat cu pasul traseul lui Leopold Bloom prin Dublin astfel încât, de la un episod la altul, sa corespunda cu timpul lecturii!) si e de înteles de ce un mare roman trebuie sa se sprijine, dincolo de talentul prozatorului, si pe o canava istorica sau realista care sa îi dea greutate, nu la fel stau lucrurile cu imaginatia pentru textul stiintific. Ar putea parea ca, pentru istoric, constructia fictionala nu are sens atâta timp cât el se afla, detectivistic, pe drumul cautarii adevarului. Dimpotriva, fictiunea este repudiata de profesionistii istoriei, evacuata cu metoda din analizele pozitiviste care-si propuneau sa arate lucrurile „asa cum au fost”. Azi, aceasta iluzie romantica e demult depasita, iar constructia naratiunii si cunoasterii istorice nu se poate lipsi de uneltele lingvistice, metodologice si intuitive ale scriitorului. Nu numai pentru savoarea textului care descrie trecutul, unde forta scriitoriceasca constituie un atu formidabil în comunicare spre deosebire de stilistica arida a textului academic, cu pretentii de stiinta si exactitate, ci, mai ales, ca instinct de a surprinde trecutul atunci când nu ai la îndemâna prea multe elemente sigure si probatorii. Cu o consistenta experienta de jurnalist riguros cu sursele dobândita la BBC, doamna Niculescu a fost singura care a scos drama calugaritei de la Tanacu din sosul mizer al tabloidelor (nationale, dar si internationale) citind toata acea afacere mediatica dintr-un unghi mult mai rafinat si inteligent (ceea ce l-a facut si pe Cristian Mungiu sa adopte aceeasi perspectiva în cel mai bun film al sau). Plecând de la succesul cartilor legate de toata afacerea Tanacu, Tatiana Niculescu si-a creat un stil de scriitura care pleaca de la investigarea si citirea într-o cheie neasteptata a unor personaje istorice controversate carora le pune reflectoarele pe alte fatete decât cele batucite de istoriografia national-comunista sau de cliseele la îndemâna. Regina Maria, Regele Mihai I, Carol si Duduia, Nae Ionescu, Mihail Sebastian, Arsenie Boca sau Corneliu Zelea Codreanu, între altii, sunt recititi cu un ochi proaspat si zugraviti cu alte tuse decât carbunele negru pe alb. E un efort de schimbare de perspectiva care e înfaptuit, dupa cum spuneam cu o maxima seriozitate si cu atentie fata de surse asa cum ar face si un om de stiinta în domeniul lui. Spre deosebire de discursul academic, arborescent, al cercetatorului, autoarea are o excelenta capacitate de a sintetiza si a surprinde detaliul esential, mustos, care atrage atentia si care face un lucru senzational: transmite informatii riguroase, ilustrative prinse într-un puzzle atractiv si, mai presus de toate, pe întelesul publicului larg. De aici si succesul comercial dublat, inevitabil, de bombanelile otetite ale „profesionistilor” sau de reactiile coordonate subteran ale „inchizitorilor” atenti la pastrarea dominatiei simbolice si la stabilitatea lecturii canonice pe anumite subiecte. În ce ma priveste, salut efortul doamnei Niculescu care face un lucru extrem de util, mai important poate decât ciondanelile academice, aducând în fata publicului educat, teme de dezbatere care au fost, în ciuda aparentei de lejeritate la lectura, extrem de riguros verificate. Istoriografia populara, care ma intereseaza si pe mine, are o tinta si o eficienta mai larga decât acribia cluburilor umaniste mai mult sau mai putin „stiintifice”. Si, o mai spun o data, stim de la Herodot ca istoricul nu e decât un povestas al unor lucruri trecute, despre care nu are niciodata toate probele si dovezile, astfel încât capacitatea intuitiva pe care i-o da instinctul literar e mai importanta în scrutarea trecutului decât abilitatea stilistica. Aici vad eu intersectia dintre literatura si istorie, iar doamna Niculescu se dovedeste nu numai un detectiv scrupulos si un scriitor expresiv, dar pune toate aceste calitati la lucru pentru a izvodi exemplare „povesti despre trecut”, adica istorie. Volumul recent, care va fi lansat la LIBREX 2023 în prezenta autoarei si a doi invitati, unul literat si celalalt istoric, e o carte despre cum poate fi inventata o poveste credibila despre trecut prin intermediul unui personaj real despre a carui biografie ai aflat câteva repere dintr-un interviu la televizor. Un dialog frugal, dar spectaculos, realizat în Gara de Nord de o jurnalista de stiri cu un englez, în vârsta de 81 de ani, care pleca voluntar în Ucraina sa lupte cu invadatorii putinisti. Pe numele sau real Brian Spencer, fost aviator al Royal Air Force cu misiuni de pace în Bosnia unde a fost doborât scapând cu viata in extremis, acesta i-a marturisit jurnalistei ca s-a simtit si se simte dator fata de memoria tatalui sau aviator, tot la RAF, desigur, mort de tânar într-un raid deasupra Iugoslaviei în cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Plecând de aici, autoarea scrie o minunata carte de istorie care umple necunoscutele din viata celor doi Spencer, tata si fiu, o reconstructie literara foarte exigent documentata, în care cititorul poate afla detalii spectaculoase despre Churchill si Stalin, despre Conferinta Tolstoi sau despre figura prea putin cunoscuta la noi (în ciuda faptului ca a fost modelul lui Nicolae Ceausescu) a maresalului Iosip Broz alias Tito, ca tot fusese Iugoslavia tara unde eroii nostri au muscat tarâna. Pentru români, un cadou special: deslusirea întregii povesti a „servetelului” cu procentajele cinic stabilite de Churchill cu Stalin pentru subordonarea postbelica. Care nu era servetel, ci o foaie de bloc notes2 a translatorului lui Stalin pe care Churchill a scris, cu creion chimic, în dreptul României 90- Rusia si 10- Altii! (ca tot era România, la 9 octombrie 1944, sub completa ocupatie a Armatei Sângeroase) pentru a-si prezerva influenta britanica (90- împreuna cu Statele Unite, a corectat Stalin!) asupra Greciei. Roman, nu alta! Care merita citit, ca e mai tare decât plicticoasele lectii de istorie de la scoala! P.S. Dupa interviu, Brian Spencer s-a suit în trenul de Iasi pentru a pleca la razboi, ca voluntar, în Ucraina. Nu se mai stie nimic de el, de atunci. 1 Niculescu, Tatiana – Englezul din Gara de Nord. Dupa o poveste adevarata, Bucuresti, Humanitas, 212 p. 2 Pudic denumit de Sir Winston drept „naughty document” si prezentat publicului, pentru prima data în 2019, din 4 aprilie pâna în 9 noiembrie, în expozitia „Protect and Survive: Great Britain’s Cold War” organizata de The National Archives of UK. Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Nationale, Filiala Iasi si scriitor
