Multe aspecte reprezentative, exceptionale, spectaculoase din viata lui Ion Baciu ca muzician ar putea fi luminate, statura sa morala continuând sa lase impresii adânci celui care, rasfoind atent filele istoriei, poate întelege mai bine avatarurile prezentului. Pentru ca la 21 iulie s-au adunat noua decenii de la nasterea sa, iar la 19 august vom aniversa 140 de ani de la aparitia în lume a lui George Enescu, sunt convins de justetea luminarii preferentiale pe parcursul însemnarilor de fata a calitatilor lui Ion Baciu ca interpret al muzicii lui Enescu, a conceptiei sale despre modul cum înteleg românii sa-i cultive creatia. Gândurile dirijorului Baciu, exprimate public în 1971, îsi pastreaza o uimitoare, inclusiv o nedorita actualitate. Am citit confesiunea lui Ion Baciu despre atractia fundamentala pentru muzica lui George Enescu ani buni dupa ce i-am ascultat versiunile interpretative în sala de concert, prin mijlocirea înregistrarilor. Întâia sa marturisire publica despre atractia pentru opus-urile lui Enescu nu a fost o însiruire de cuvinte frumoase, relativ sau putin convingatoare pe plan conceptual-muzical, cum s-a dovedit în cazul altor dirijori români, ci o profesiune de credinta respectata mereu. „Prima si imediata justificare se afla în frumusetea de o rara profunzime expresiva a acestei opere, în sensurile ei scrutând adâncimile existentei omenesti, în sensibilitatea ei vorbind despre acea mare puritate a sufletului românesc. M-am gândit de multe ori ca muzica lui Enescu poate fi comparata cu o imagine sonora peste veacuri a minunatelor noastre manastiri moldovenesti. Într-un cuvânt […] nimic mai firesc decât acea sincera bucurie, sincera emotie ce o traiesc în calitate de interpret ori de câte ori ma întâlnesc cu partiturile enesciene. Este o lume artistica ce ma convinge, cu care pot comunica, si mai ales, care îmi permite sa o slujesc de pe pozitiile acelui nobil ideal de onestitate si daruire interpretativa.” („Muzica”, nr. 4, 1971, pag. 25) O explicatie a variantelor exceptionale conferite de Ion Baciu creatiilor simfonice enesciene atinge, dincolo de profesionalismul sau ireprosabil, „corzile” personalitatii psihic-artistice în rezonanta cu tumultul melodic-afectiv extravertit al romantismului si postromantismului (Ceaikovski, Schubert, Saint-Saëns, Brahms, Richard Strauss, Sostakovici), cu murmurul interior al climatului afectiv, indeciziile armonice, rafinamentul nuantelor, poezia detaliului cromatic ajunsa la panorama impresiilor grandioase de pe muntele vrajit al partiturilor de factura, expresie si sonoritate impresionista (Debussy, Ravel). Nu numai acestea. Tot ce a acumulat Enescu din muzica europeana academica s-a reorganizat într-un superior spirit de sinteza pe care Ion Baciu l-a înteles, l-a respectat lucid, pios. Alta explicatie a valorii interpretarilor sale este identificarea totala cu visul enescian, în care s-au adunat imaginile românesti de o adânca sensibilitate. Cele doua caracteristici au avut ca sprijin maturitatea, echilibrul lipsit de efuziuni. Totul s-a concretizat prin învaluire într-un joc spiritual al contrastelor apte sa defineasca, sa completeze impresionant, spectaculos gândul componistic enescian. De aici rezulta rezistenta în timp a versiunilor realizate de Ion Baciu. Argumentele în favoarea statutului de capodopere au ramas înregistrarile Simfoniei a II-a în la major opus 17, Simfoniei a III-a în do major opus 21, opera „Oedip”. Din nefericire, actualitatea gândirii, a sublimarii artistice de care a dat dovada Ion Baciu în anii 1975-1985, de la prima înfatisare la Iasi sub forma de concert a operei „Oedip” la ultima participare a sa cu orchestra Filarmonicii „Moldova” în Festivalul International „George Enescu”, continua sa reflecte mentalitatile românesti în privinta cultivarii serioase, sincere, eficiente a creatiei celui mai important compozitor român. În interviul din care am citat mai sus, Baciu si-a exprimat curajos opinia în acest sens: […] „Vorbim mult despre Enescu, i-am dedicat un concurs si un festival international, i-am aprofundat muzica în nenumarate studii muzicologice etc. Îndraznesc totusi sa afirm ca în afara cercului de specialisti (nu ma refer doar la muzicieni ci la majoritatea oamenilor de arta din tara noastra), adevarata semnificatie valorica, adevarata si concreta semnificatie muzicala a paginilor enesciene scapa în buna masura auditoriului larg. În constiinta de masa am sadit un respect simbolic fata de nume, dar n-am reusit înca sa familiarizam propriuzis auditoriul larg cu muzica sa, n-am reusit sa asiguram acestei opere popularitatea scrierilor unui Sadoveanu sau Arghezi de pilda (pentru a nu depasi epoca de referinta). Se cunosc cel mult Rapsodiile Române, dar nu lucrarile ce reprezinta cu adevarat marea arta enesciana. Si, pe plan national cel putin, o asemenea situatie mi se pare nefireasca.” („Muzica”, nr. 4, 1971, pag. 25). Ramâne de observat ca în privinta receptarii muzicii lui Enescu în lume, profetia elevului iubit al lui Enescu, violonistul Yehudi Menuhin, a devenit realitate - abia în secolul XXI Enescu este descoperit. Dar cuvintele lui Ion Baciu despre receptarea lui Enescu la el acasa, publicate cu o jumatate de secol în urma, au ramas întristator de actuale... În aceeasi sfera (prea larga) a neîmplinirilor întârzie atitudinea de astazi a factorilor de decizie în domeniul muzical românesc: exceptând cd-ul realizat în anul 2005 de Universitatea Nationala de Arte din Iasi împreuna cu Societatea Româna de Radio, cd ce memoreaza secvente din concertele orchestrei Conservatorului „George Enescu” în 1969-1970 la Ateneul din Bucuresti, disc foarte valoros ca versiuni muzical-artistice si performanta tehnica, dar absent din circuitul comercial pentru ca a fost gândit doar sub forma documentara, nici una din înregistrarile de patrimoniu ale lui Ion Baciu nu figureaza pe suporturi magnetice moderne. Simfoniile de Enescu, recitalurile de opera (Viorica Cortez, Eugenia Moldoveanu), concertele (Dan Grigore) îsi dorm somnul uitarii pe vechile discuri de vinil aproape imposibil de folosit astazi... Nici în presa nu am gasit un rând despre aceasta personalitate emblematica a muzicii românesti - Ion Baciu... Este înca o dovada ca nu stim/nu vrem sa ne pretuim valorile... Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog si profesor
